Alina Mungiu-Pippidi: Cică iarăşi creşte corupţia. Hai să vedem de ce

Publicat:
Ultima actualizare:
alina mungiu-pippidi

Românii spun în sondaje că a crescut corupţia, deşi avem date care arată contrariul. Cine are dreptate. Sondajul faţă în faţă CURS pe Bucureşti de acum o săptămână a arătat că o majoritate relativă, dar serioasă – 43% – crede că după ultimele alegeri prezidenţiale corupţia a crescut.

Un grup aproape la fel de mare, de 40%, crede că a stat pe loc. Finalmente, aproape doisprezece la sută din bucureşteni cred că a dat în sfârşit înapoi corupţia asta.

Având în vedere că anul 2015 a fost, de departe, cel mai activ pentru DNA, am auzit întrebarea ce o fi în capul poporului bucureştean, dacă nu cumva nu ştie pe ce lume trăieşte sau e exagerat de critic şi pesimist de nu mai vede lumina de la capătul tunelului. Până la urmă, corupţia creşte sau scade? Suntem noi chiar aşa corupţi, când vezi în Panama Papers că şi Messi, care nu e sărac, tot fură statul în care e plătit?

Corupţia este, notoriu, greu de măsurat. Aceasta a fost misiunea proiectului meu european de cercetare ANTICORRP desfăşurat în peste 30 de ţări (vezi aici) şi a raportului comisionat de preşedinţia oladeză a UE (raportul aici), să producem o nouă cale mai obiectivă de a măsura corupţia. Am produs două: ultima va fi lansată  în câteva zile la OECD la Paris, la Haga şi la Bruxelles şi e un pas înainte important faţă de indicii de percepţie folosiţi de Transparancy International, care rămân utili pentru comparaţii între ţări. Putem măsura obiectiv corupţia, cu o oarecare marjă de aproximaţie, şi am găsit prin ambele metode create de ANTICORRP că în România corupţia scade, dar asta nu înseamnă că bucureştenii nu au dreptate să fie sceptici. O să încerc să explic acest paradox.

Ca să pot măsura corupţia la nivel national o conceptualizez tot la nivel national (asta face cartea mea publicată la Cambridge – aici), ca pe o dimensiune uniliniară care descrie toate actele de guvernare ale unui stat, că e vorba de legislaţie, de încredinţat contracte publice sau de eliberat un certificat unui cetăţean. La un capăt al acestui continuum toate tranzacţiile sunt distribuite pe bază de tratament egal, impersonal şi imparţial, şi nu poţi găsi nicio legătură specială între persoana din guvern care autorizează tranzacţia şi beneficiar. La celălalt capăt, toate tranzacţiile sunt pe bază de interes personal (iniţiatorii legii dării în plată au chiar ei ipoteci), cunoştinţe, pile, relaţii sau şpagă. În primul caz controlul corupţiei e absolut şi corupţia zero, în celălalt corupţia este de sută la sută şi controlul e zero. Orice ţară sau oraş cade pe undeva pe linia asta şi populaţia cam ştie pe unde. Fără să fii expert, ştii destul de bine ca locuitor al unui oraş cam pe unde cade zarul, şi dacă e musai să dai şpagă sau să ai un cunoscut la primărie, grădiniţă, doctor, sau merge şi fără. Cu restul ţării e mai greu, afli din presă. Frecvenţa actelor de corupţie e direct observabilă, şi o putem măsura. Folosind metodologia mea, colegii de la SAR au măsurat-o pe majoritatea fondurilor de achiziţii – construcţiile – din 2007 încoace, şi o găsim că scade începând cu anul 2013 (deja sub Victor Ponta), de la aproape şaizeci la sută tranzacţii unde puteam dovedi o conexiune între cine dă şi cine primeşte am scăzut cu vreo cinsprezece la sută, ceea ce e semnificativ. Mai mult, sunt în închisoare mulţi constructori din acele tranzacţii privilegiate şi destui din cei care le-au dat contractele, mai ales primari şi şefi de consilii judeţene, mai slab la CNADR, Ministerul Transporturilor. Într-un vechi raport SAR ilustram corupţia din 2005-2010 cu cifrele de profit ale constructorilor români, îngrăşaţi de CNADR, CNI şi minister astfel că în ani de criză când construcţiile scădeau la nivel naţional ei aveau rate de profit de 30-40 la sută. Mare parte din aceşti constructori sunt în puşcărie, deşi unele din firme zburdă încă, ba chiar, prin nesimţirea primarului Piedone, Eurocostruct ne face prin încredinţare directă monument pentru victimele de la Colectiv.

Iată aici şi începutul explicaţiei pentru care doar o zecime din bucureşteni spun că scade corupţia, deşi cifrele mele indică destul de clar că procentul de tranzacţii care nu sunt OK dintr-o sută e cu vreo 15 la sută mai mic, iar DNA arestează pe capete. Pentru că poporul are socoteala lui, şi nu e neapărat una greşită. Socoteala poporului sună aşa.

Unu. E adevărat că DNA munceşte (de asta creşte popularitatea DNA). Dar restul statului ce face? ANAF nu recuperează prejudicii mai deloc (mă opreşte lumea pe stradă să se plângă de asta, şi pe bună dreptate). Universitari corupţi, unii asociaţi cu Academia Română, cu membri corupţi din comisii de la penitenciar le dau drumul condamnaţilor pe capete din închisori. Sunt liberi Gigi Becali, omul care făcea plăţi cu valize de bani şi Cătălin Voicu, senatorul care aranja procese la ICCJ şi spunea oamenilor la telefon să îşi caute de sănătate. Cu alte cuvinte, crima organizată iese imediat ce o bagi în puşcărie, cu costuri minime şi nu se iau măsuri corespunzătoare pentru a desfiinţa obiceiul de a plăti cash (nici o politică de încurajare a plăţii prin card) sau a coopera mai eficient cu alte ţări pentru a opri fuga spre paradisuri fiscale.

Doi. E adevărat că sunt umflaţi mai mulţi ca înainte. Dar cei mai mari, ipocriţii, şefi de genul lui Băsescu şi trupa lui de şoc sunt încă liberi. Cum de e Blejnar liber? Asta e argumentul Antenei 3 şi scuza lor de a exista, desi şi ei sunt şantajişti. Pentru că argumentul e just şi dacă nu erau ei, A3 adică, toată ipocrizia regimului anticorupţie în care tai pensii pe de o parte, iar pe de alta devalizezi statul nu era scoasă la iveală cu amploarea cu care merită. După Băsescu, nu va mai crede lumea pe niciun om politic că luptă cu corupţia, timp de o generaţie, aşa a dus tupeul pe culmi un regim în care şi şeful Agenţiei Naţionale de Integritate se pare că îşi cumpărase poziţia şi era în juriul de hoţi unde făcea marea redistribuţie naţională – de la cine are drepturi de proprietate la cine nu are, dar are relaţii, prin care s-a caracterizat tranziţia noastră. Argumentele anticapitaliste ale noii noastre stângi nu prind la noi, că şi orice copil a observat că în post-comunism capitalul material vine în urma capitalului de relaţii. Nici dacă îl ai dinainte, cum sunt firmele străine, nu scapi nevămuit. Puterea şi relaţiile cu puterea sunt totul, şi nimeni nu percepe să asta s-a schimbat – pentru că nu s-a schimbat.

Trei. Or fi mai puţine licitaţii corupte, cu cinşpe la sută cum zice Alina, OK. Dar asta e din cauză că au învăţat să se ascundă mai bine şi nu mai găseşti legături aşa aparente cum erau pe vremuri, cu firme donatoare sau pe faţă prietene. De fapt se dă parandărăt sută la sută, el nu a fost şaizeci niciodată, ci doar şaizeci observabil, şi azi e 45 la sută măsurabil, dar în toate partidele se ştie că dacă ocupi o poziţie undeva nu e acceptabil să dai niciun contract orbeşte, fără să ştii cui. Şi chiar firmele pe faţă problematice, cum sunt zecile de la firme ale lui Sebi Ghiţă, primesc tranşe de zeci de milioane ASTĂZI sau participă la licitaţii şi câştigă în fiecare zi, indiferent de procesele lui Ghiţă.Cel puţin Ministerele Apărării, Interne, MAE, Societatea Informaţională (ce titlu nefast) şi Educaţia (prin ACNŞ, fondurile de cercetare) alimentează acum, în aprilie 2016, cu milioane pe dl. Ghiţă şi asociaţii săi prin proiecte de soluţii IT bidon, deci în timp ce cureţi unul, altele o sută o duc foarte bine. Ca să răzbească, DNA Ploieşti are nevoie de mai mult ajutor de la DLAF, Curtea de Conturi şi inexistentele corpuri de control din ministere, decimate pe timpul lui Emil Boc tocmai ca să nu mai aibă loc de mişcare. Şi Ghiţă nu e singurul. Aţi văzut vreun automat de parcare care să meargă ca lumea în România? UTI or fi dat de greu cu DNA, dar soluţiilor lor ”inovative”, alea în care trebuie să bagi de trei ori cartela ca să o ia aparatul strălucesc, eterne, începând cu Otopeniul, unde s-a creat o industrie locală în jurul automatelor care nu merg, şi până la cea mai recentă parcare publică.

Patru. O fi scăzut corupţia asta în măsurători şi o fi crescut numărul de corupţi în puşcării, dar din totalul politicienilor actuali, procentul celor corupţi e mai mic azi decât era ieri? Greu de spus, văzând că o majoritate îl scapă pe Ghiţă de arest sau se alătură unei moţiuni contra ministrului Justiţiei pentru că a vrut să facă ordine în penitenciare (dar nu a putut). Sau din totalul academicilor, unde, de la Dan Dungaciu de la Academia Română la Stelian Brezeanu la Universitatea Bucureşti şi la zeci de profesori de la ASE, deci de la entităţi cu pretenţii, oamenii au pus umărul la eliberat corupţi pe bază de evaluări frauduloase sau fraude integrale fără niciun cost de imagine? Greu să spui aşa ceva, când rectorii din România, conduşi de jovialul  Sorin Câmpeanu au declarat că evaluarea frauduloasă a unei lucrări ca neştiinţifică nu e un act profesional, pe baza căreia universităţile să poată sancţiona pe membrii lor, discreditând o întreagă comunitate academică în care sunt şi mulţi oameni oneşti?

Finalmente, controalele guvernului tehnocratic, care trebuiau să dea impresia unei obiectivităţi noi şi substanţial diferite de guvernele politice nu au transmis o imagine capabilă să convingă lumea că lucrurile merg într-o direcţie bună. Cât cară unii cu valizele de la portul Constanţa în văzul tuturor, controlul nostru a pierdut vremea descoperind că oamenii lui Arafat fac resuscitare direct pe trotuar. Nu e nevoie să fii un geniu să observi că atâta vreme cât sunt n companii publice cu datorii mai mari decât TAROM, care are o datorie mică, a debarca pe directorul TAROM, un străin care mai avea câteva luni de mandat, sub pretextul datoriilor, e o acţiune nepotrivită. Controalele par tot arbitrare şi politice, pentru că le lipsesc câteva elemente de profesionalism fundamentale: continuă să fie post, nu ante, pe bază de scandaluri de presă şi nu de indicatori obiectivi care să îţi permită să remediezi problemele la vreme şi să le remediezi. Mafia sectoarelor respective se aliniază fără ruşine în studiouri TV cât durează aceste controale şi publicul vede cine vor fi primii care vor profita din îndepărtarea unor oameni ca Heinzmann sau Arafat. În sfârşit, cum facem să audă şi guvernul că nu poţi să îţi dai cu părerea despre resuscitări fără a cita o autoritate în resuscitări? Lipsa de autoritate profesională şi absenţa obiceiului de a lucra cu referenţi de specialitate face ravagii. Se dă o enormă autoritate, asupra fondurilor europene, de exemplu, unor oameni care nu se pricep la nimic. Eu sunt convinsă cu guvernul vrea binele, dovadă demiterea de la Romsilva sau altele, dar cele mai mediatizate eforturi ale guvernului sunt cele care nu sunt bune.

De ce am legat întrebarea despre corupţie de mandatul preşedintelui Iohannis, în sondajul CURS? Că doar preşedintele nu e el responsabil de politica anti-corupţie, decât într-o măsură foarte limitată? Pentru că atunci a fost momentul de mare optimism naţional, când cică 70 la sută vedeau ţara într-o direcţie bună. Numai 35 la sută mai găsesc că preşedintele face o treabă bună azi. Şi dacă e adevărat că mult din dezamăgire se referă la lucruri care nu sunt sub controlul preşedintelui, Klaus Iohannis ar trebui să-şi dea seama că şi-a făcut-o totuşi cu mâna lui. Majoritatea celor care se uită la Antena 3 sau România TV au aflat de un an încoace că prezidentul a tăiat copaci la Neptun ca îşi facă teren de tenis (e bine că are timp să înveţe lucruri noi, dar poate erau altele prioritare) sau pierde casă după casă din profiturile unor retrocedări dubioase. Două treimi din ştirile generate de Cotroceni sunt despre lungimea fustelor d-nei Iohannis, coloanele prezidenţiale, Mercedesul nou şi viitoarele avioane prezidenţiale care vor lua mulţi ziarişti prin deplasări de folos incert. În loc să fie şeful nostru, al taberei anticorupţie, preşedintele a ajuns să fie perceput ca şeful taberei cu coloane oficiale şi fluierat în consecinţă. Dacă o dată pe lună păstra obiceiul de a se da cu bicicleta prin Cotroceni şi dacă ar arăta cu degetul spre corupţi în rarele sale intervenţii în vreme să se tot tragă în poză cu cel mai nepopular patriarh din istorie şi un şef al Academiei cu un indice de citare de nivel post-doc, poate lucrurile stăteau altfel şi în ce priveşte rata sa de aprobare şi pesimismul general că răzbim noi corupţia, şi nu doar o reproducem în forme diferite.

Articolul poate fi comentat pe România Curată

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite