Alina Mungiu-Pippidi: Cine întreţine haosul? Un pic de ordine

Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Mungiu-Pippidi este preşedintele Societăţii Academice din România (SAR)
Alina Mungiu-Pippidi este preşedintele Societăţii Academice din România (SAR)

România progresează. Cererea pentru bună guvernare nu a fost niciodată mai mare – 14.000 de persoane în medie descarcă lunar plângerea adresată DNA de pe romaniacurata.ro, pe lângă cei care folosesc caseta directă de dialog cu DNA. Asta înseamnă circa două sute de mii de persoane pe an care iau cea mai radicală cale de a schimba o situaţie – denunţul la DNA.

De asta avem atâtea cazuri de corupţie noi – pentru că omul de afaceri care punea capul în piept şi dădea ce i se cerea nu mai dă. Majoritatea acestor cazuri arată corupţia tipică a democraţiilor tinere, cea în care cine are autoritate, fie şi un dram din ea, stoarce pe cine nu are. A discuta în situaţia asta despre omul de afaceri (sau proprietarul care vrea să îşi recupereze imobilul) ca fiind corupător iar de cel politic sau de birocrat ca fiind victima sa e ridicol – nu aşa merge treaba. Firmele astea există pentru că aşa le-a creat politica primilor 26 de ani de tranziţie. Uitaţi-vă în IT – firmele favorite sunt una Secu (cea mai veche), una de dreapta şi una de stânga. În mod evident, de la cine dădea banii emana şi firma favorită care îi culegea. Dar acum aranjamentele astea sunt depăşite – DNA funcţionează, la fel şi curţile penale, iar numărul denunţătorilor a crescut exponenţial, semn că nu mai merge. Pentru prima dată am cifre semnificative naţional şi european care arată că România progresează în lupta contra corupţiei – staţi cu ochii pe romaniacurata.ro şi le vom arăta joi, în prezenţa premierului Dacian Cioloş. Meritul e al guvernului precedent şi al DNA, pentru că progresul care se vede e din 2013 încoace, în rest între 2007 şi 2012 (sub PNL şi PDL, sadly) ţara a bătut pasul pe loc. Mare parte din progres vine din simplificarea fiscală, digitalizare şi arestări. Stagnarea e alimentată de o politică de investiţii concepută pentru spoliere, în care nu doar că dăm bani la firme favorite să facă lucruri care nu erau priorităţi (anvelopat blocuri, arene naţionale, etc.), dar forţăm să li se dea banii atunci când ei nu livrează sau livrează la proastă calitate. De asta vezi pe cifrele OECD că România a risipit zece ani cheltuind cel mai mult proporţional pe infrastructura terestră din Europa cu rezultatele cele mai proaste, în vreme ce Bulgaria pentru aceleaşi rezultate nu a cheltuit mai nimic. Anii electorali sunt cei mai problematici. În 2009, de exemplu, România a cheltuit peste 3 miliarde de euro fără a putea arăta realizări de valoarea asta, ceea ce e într-un singur an (de europarlamentare şi prezidenţiale) mai mult decât costul corupţiei conservator estimate de Curtea de Conturi pe mai mulţi ani (2,3 miliarde). Anul următor românii au plătit corupţia electorală cu 25 la sută din salariul tăiat, iar autorii acestor isprăvi, de genul preşedintelui Băsescu, ne ţin şi azi conferinţe la TV despre meritele lor istorice în ce priveşte buna guvernare.

Dacă încă ne împotmolim, este că progresul nostru nu prea are lideri, cu excepţia unor magistraţi, ziarişti şi activişti civici, oameni ca poliţistul Godină de ultimă generaţie. Niciun om politic nu ajută, dimpotrivă. Presa e în mare parte coruptă şi corupţii cumpără ziarişti ca şi profesori universitari şi împroaşcă de pe toate canalele. Mai ales confuzia semănată e ceva teribil. Tactica din zilele astea pare să fie ”zăpăciţi-i la maxim”. Antreprenorii spolierii statului nu stau degeaba, ei sunt activi şi îşi împing înainte proiectele în ciuda represiunii fără precedent. Şi de asta trebuie explicat clar ce e normal şi ce e patologic şi bătut rău la fund pe ăia care le încurcă şi le încâlcesc, pentru că se pun în calea acestui efort fără precedent de clarificare. Câteva exemple.

Nu e normal ca practicarea presei de şantaj, astfel condamnată în mai mult de un proces, să fie considerată libertate de exprimare. Dacă punem semnul egal între kompromat (scriu rău despre cineva ca să mă plătească să tac, cum a făcut Antena 3 cu RCS, şi cum fac mulţi ziarişti) şi presă liberă e ca şi cum legalizăm crima. E cu atât mai bizar cu cât păcatul revine lui Klaus Iohannis, care în toamna lui 2014 era el însuşi victima lui Codruţ Sereş, chiar şeful secţiei de şantaj din trustul Voiculescu (condamnat între timp), şi care susţinea în mod mincinos că Iohannis ar fi fost la o anumită întâlnire la GRIVCO. Noroc cu Băsescu care a scăpat vorba că nu a fost. Te întrebi, dacă Iohannis a încercat pe pielea lui asta, de ce s-a pronunţat cum a făcut-o săptămâna trecută? Chiar dacă eşti pilotat prost de consilieri securişti şi corupţi, trebuie să ai cea mai neagră zi a discernământului ca să faci aşa ceva, când ţi s-a întâmplat chiar ţie. Fapt e, încheiere neagră cu preşedintele declarat pierdut de majoritatea comunităţii civice şi rămas cu pensionarii dependenţi care îl regretă şi azi pe Ceauşescu prin sondaje.

Nu e normal ca judecătorii care au condamnat corupţi să fie târâţi prin praf în presa acestora, cum e cazul Cameliei Bogdan. Nu există niciun fel de conflict de interese legal definit în situaţia ei, dovadă şi opinia ANI. Că d-na Bogdan instruieşte în materie de anticorupţie pe oamenii care lucrează în fonduri europene nu are de ce influenţa judecata ei,sau putem considera că judecătorii nu pot deloc judeca în cazuri în care statul a fost furat, că e statul care le plăteşte salariul şi deci nu pot fi neutri. Mai rămâne atunci să propună careva să judecăm cazurile de corupţie în alte ţări. CSM, şi noi toţi, trebuie să apărăm pe magistraţii care judecă aceste cazuri. Nu sunt contra controlului judiciar, dar el trebuie făcut înainte. Atunci când un procuror sau un judecător primeşte un caz de mare profil de corupţie el trebuie căutat la sânge, nu cum s-a făcut cu d-nul Eva. Odată însă ce nu s-a găsit nimic, ceea ce e cazul d-nei Bogdan, unde nu e conflict de interese conform ANI, atunci gata, amenzi CNA să închidem pe ăia care atacă statul de drept, că şi acesta are nevoie de apărare. Altfel judecătorii vor fi intimidaţi.

Nu e normal ca PSD, ca partid de stânga, să fie de fapt partidul care apără pe faţă spolierea organizată, atacul la statul de drept şi şantajul, care sfidează incompatibilităţile legale şi ameninţă guvernul tehnocrat la a cărui numire a contribuit singur, doar pentru că face ceea ce trebuie să facă un guvern tehnocrat, protejează bugetul. Dacă PSD chiar ţine la săraci, să realizeze o dată că săracii au cel mai mult de pierdut de pe urma corupţiei. Proiecţia lor bugetară ideală e una în care companiile de stat sunt deasupra legii şi nu plătesc asigurare de sănătate, firmele favorite fură pe capete, iar săracilor le mai dăm şi nişte bani în plus ştiind că la sănătate e cam gol, ca să îşi cumpere singuri medicamente. Vă rog invitaţi-mă odată la discuţia aia cu social democraţia de viitor să vă explic că măcar una din aceste trei categorii de cheltuieli trebuie să dispară. Alegeţi voi care, dar puţină aritmetică, please, toate trei sunt imposibile şi aşa o ţineţi de 25 de ani.

Nu e normal ca PNL să traverseze criza de autoritate şi competenţă actuală. Chiar dacă înlocuirea lui Buşoi cu Orban e un pas bun, partidul nu are lider, sau nu ar împinge fiecare ce îl taie capul. Nu are de ce Eugen Nicolăescu, care are o mare răspundere în distrugerea Institutului Cantacuzino, să mai propună vreun proiect de reorganizat sănătatea, nu are de ce Andreea Vass să ne mai facă o instituţie paralelă cu Consiliul Fiscal, nu are de ce Zamfir ăsta, a cărui familie înţeleg că ar avea datorii la bănci, să promoveze o lege care în Germania nu ar avea nici o şansă, mâine se mai întoarce şi Cristi Vlădescu, îndrumătorul talentatului Buşoi cu un proiect de asigurări şi tot aşa. PNL trebuie să se despartă de oamenii percepuţi în comunităţile profesionale din România ca fiind responsabili de eşecurile din trecut sau de agenţii unor interese de grup. Se zice că sunt pierduţi din cauză că le-a furat Ponta Codul Fiscal şi i-a lăsat fără obiectul muncii. Aiurea: câte legi nu sunt necesare la noi doar pentru a electroniza plăţile şi a formaliza economia (în sens bun), toate legi liberale, principiile sunt trecute în programul de partid, dar nu stă nimeni chiar să lucreze la lucrurile astea, în mod organizat, nu fiecare să scrie legi pentru el însuşi sau pentru cine dă mai mult. Eu nu mai votez un partid alternativ care nu are un pachet legislativ, începând cu bugetul şi un plan prioritizat de investiţii.

În sfârşit, nu e normal ca mafia din Educaţie să se recicleze cu fiecare regim, inclusiv cu tehnocraţii, şi de asta lupta contra ei trebuie să fie mai puţin instituţională, cu ARACIS, CNR, CNACTDU sau alinstituţii de ruşine care au permis dizolvarea totală a standardelor universitare, ci persoană cu persoană, cu averile şi conflictele ei de interese. De asta vă invit pe toţi să deveniţi contributori la Coaliţia pentru Universităţi Curate şi să începem de jos în sus o Agenţie de Integritate pentru Educaţie, de la postarea pe uşă a bugetului şcolilor, la raportarea Jeepurilor negre din educaţie şi a salariilor de peste zece ori mai mari ale rectorilor faţă de tinerii asistenţi. Declar raportarea deschisă aici (la adresa educatie@romaniacurata.ro). Trimiteţi documente, fotografii, scanări, emailuri, orice este compromiţător pentru corupţii din educaţie şi grăitor în sine, ca un stat de plată, de exemplu, şi îl voi publica păstrând anonimatul cui l-a trimis.

În sfârşit, lipsa de curaj a lui Adrian Curaj devine o problemă. O sută şi optzeci de mii de copii tocmai au primit subiectul la simularea de evaluare naţională să spună ce anume face pastel o poezie de Ion Pillat (sarcină tradusă de  mine în limba română) pe lângă obişnuitele sarcini de mare semnificaţie comunicaţională cu ce vrea să spună virgula din ”O, vârf de deal!”, ce măsură are primul vers, şi ”zona în care este bine reprezentat sedimentarul domeniului getic”. Să spună cineva ce semnificaţie are virgula din exclamaţia mea ”O, mafie a subiectelor de limba română!” şi dacă asemenea subiecte nu sunt probe suficiente ca să zboare afară Mirescul şi tot neamul lui cel adormit (dar care prosperă cât timp copiii nu mai au unde învăţa limba română). Nu e normal ca reformiştii să fie minoritatea îngropată din comisia de curriculum făcută de noul ministru, şi rectorii care în campania electorală îl pupau în dos pe Ponta, iar azi nu găsesc nimic de spus despre lucrările puşcăriaşilor, să fie cei care decid cum vom curăţa educaţia.

Pentru că de ei trebuie să o curăţăm, şi cine nu pune umărul e cu ei.

Puteţi comenta acest text pe Romania Curată

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite