Alina Mungiu-Pippidi: Manda trebuie să-i cheme la comisie pe Dragnea şi Pahonţu

Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Mungiu Pippidi

„Ca iniţiator al Alianţei pentru o Românie Curată şi expert în bună guvernare pentru mai multe instituţii europene îmi exprim stupoarea că a trecut deja o săptămînă de la aceste declaraţii publice fără să existe un parcurs explicit şi transparent de investigare a lor. În Germania, şeful serviciului secret ar fi demisionat deja, pînă la lămurirea situaţiei, cînd ar putea demisiona cei care l-au acuzat, dacă acuzaţia se dovedeşte falsă.“

Stimate domnule preşedinte Claudiu Manda,

În cursul săptămînii trecute au fost făcute declaraţii de o mare gravitate despre serviciile secrete româneşti, care at juca un rol în criza politică actuală.

E vorba de declaraţia domnului preşedinte al Camerei Deputaţilor confirmată prin declaraţia domnului Codrin Ştefănescu.

Presa semnalase anterior că SPP, serviciul vizat, a devenit oficial serviciu secret şi a primit facilităţi economice secrete, cu încălcarea Constituţiei şi cu girul Preşedinţiei, printr-o ordonanţă guvernamentală şi o decizie CSAT.

Am rugămintea să vă faceţi datoria şi să îl convocaţi deîndată pe generalul Lucian Pahonţu, cel nominalizat în aceste denunţuri publice, pe autorii denunţurilor şi pe presupuşii martori asupra cărora s-ar fi făcut presiuni.

De asemenea, e de datoria Parlamentului să investigheze cum anume a devenit SPP serviciu secret sub guvernul Victor Ponta, ocolind suveranitatea parlamentară şi, posibil, unele legi în vigoare.

Ca iniţiator al Alianţei pentru o Românie Curată şi expert în bună guvernare pentru mai multe instituţii europene îmi exprim stupoarea că a trecut deja o săptămînă de la aceste declaraţii publice fără să existe un parcurs explicit şi transparent de investigare a lor. În Germania, şeful serviciului secret ar fi demisionat deja, pînă la lămurirea situaţiei, cînd ar putea demisiona cei care l-au acuzat, dacă acuzaţia se dovedeşte falsă.

Nu am nici o îndoială că Parlamentul e capabil să rezolve această situaţie, chiar dacă presupune colaborarea cu alte comisii şi organisme abilitate. Vă rog, nu lăsaţi să mai treacă zilele fără a rezolva o situaţie care pune la îndoială unul din fundamentele unui regim democratic, controlul forţelor armate de către organismele civile alese.

Cu stimă,

Prof. Dr. Alina Mungiu Pippidi
Alianţa pentru o Românie Curată
Bucureşti, 21 ianuarie 2018

Puteţi comenta acest articol pe romaniacurata.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite