Aproape 150 de persoane date în urmărire, depistate de poliţişti în ultima săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO- Arhiva ,,Adevărul"
FOTO- Arhiva ,,Adevărul"

Aproape 150 de persoane dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată au fost depistate de poliţişti în ultima săptămână, potrivit Poliţiei Române.

Astfel, în perioada 11 – 17 august, poliţiştii din ţară, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române, au depistat 113 persoane date dispărute, dintre care 68 de minori.

De asemenea, au fost depistate 35 de persoane urmărite în baza legii. Dintre acestea, 25 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, trei aveau mandate de arestare preventivă, cinci persoane aveau emise pe numele lor mandate europene de arestare, iar două aveau emise sentinţe de internare în unităţi medicale de specialitate.

Un bărbat de 41 de ani, din comuna Bosanci, judeţul Suceava, condamnat la trei ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, a fost prins marţi de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava şi încarcerat în Penitenciarul Botoşani.

Luni, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş au depistat un bărbat de 25 de ani, din comuna Padina, judeţul Mehedinţi, condamnat pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. Acesta a fost găsit în localitatea Cenad, judeţul Timiş şi a fost încarcerat în Penitenciarul Timişoara.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite