Atenţie la casele de amanet! Jumătate din acestea îşi păcălesc clienţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unii craioveni îşi amanetează şi verigheta pentru a face rost de bani

Verificările efectuate de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor asupra a 272 de case de amanet au scos la iveală faptul că mai mult de jumătate dintre acestea nu respectă regulile, nici măcar în privinţa verificării aurului.

Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în urma verificărilor efectuate în perioada 3 – 13 aprilie, la nivel naţional, asupra a 272 de case de marcat, s-au descoperit nereguli la 150 dintre acestea (55,5%).

„Au fost aplicate 137 sancţiuni contraventionale, din care 63 amenzi în valoare de 319.500 lei şi 74 avertismente”, a informat ANPC.

Pe lângă faptul că multe dintre casele de amanet funcţionau fără autorizaţie de efectuare a operaţiunilor cu metale şi pietre preţioase, inspectorii au constatat că nu afişau comisionul perceput în procente, aşa cum este legal, ci în sumă fixă, nefiind menţionat nici modul în care poate fi despăgubit consumatorul.

În ce priveşte contractele de credit, inspectorii au observat că la afişarea comisionului  perceput de operatorul economic  era menţionată ,,Promoţie “, comision 0.29 % la aur  indiferent de sumă, fără a se face dovada  nici  unei reduceri  sau  promoţii, ori afişau „cele mai bune preţuri, cele mai mici dobânzi”, aspect contrazis de preţurile şi dobânzile practicate de alţi operatori economici din oraş care prestează acelaşi serviciu.

Alte aspecte descoperite de inspectori privesc neînregistrarea îăn registrul de evidenţă a metalelor preţioase a contractelor din urmă cu 4 zile şi nedeţinerea cheilor etalon, precum şi nemenţionarea cuantumului comisionului pe ziua de întârziere pentru depăşirea celor 30 de zile de rambursare a sumelor împrumutate ori nemeţionarea duratei de timp după care consumatorul îşi pierde dreptul de proprietate asupra gajului.

Mai grav este că s-au descoperit case de amanet care nu respectau preţul afişat pentru gramul de aur amanetat, cel afişat în incinta casei de amanet fiind mai mare decât cel înscris în contractele consumatorilor. 

Alte nereguli descoperit în urma controalelor sunt:

- la calcularea comisionului, nu se respecta bonusul de 5 zile acordat perioadei de amanetare (comisionul era calculat pentru 30 zile în loc de 25 zile).

- nu se eliberau certificatul de garanţie pentru produsele (folosite şi amanetate) expuse spre comercializare

- clienţii erau informaţi în mod incorect asupra faptului că se pot amaneta şi autoturisme prin menţionarea comisionului practicat pentru amanetarea autoturismelor. 

- în certificatul de garanţie acordat consumatorilor la achiziţionarea produselor electronice şi electrocasnice nu se preciza durata medie de utilizare şi termenul de 15 zile de aducere la conformitate.

- un operator economic folosea reactivi expiraţi pentru a verifica obiectele din aur.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite