Auditor al Curţii de Conturi, prins cu fiţuici la examen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul central al Curţii de Conturi a României FOTO: Mediafax
Sediul central al Curţii de Conturi a României FOTO: Mediafax

Un auditor public extern al Curţii de Conturi, care este şi lector universitar, a fost prins copiind la examenul pentru ocuparea unui post de director. El a fost exclus din concurs şi riscă să fie concediat.

Nu doar unii dintre elevii care dau Bac-ul zilele acestea au încercat să obţină note de trecere copiind, dar şi cadrele didactice, care ar trebui să-i înveţe pe copii ce însemnă cinstea şi corectitudinea. Petru Winzer, lector universitar şi auditor public extern al Curţii de Conturi, a fost prins cu fiţuici la examen.

Winzer s-a prezentat, în urmă cu două zile, la un concurs pentru ocuparea unui post de director în cadrul Curţii de Conturi. Acesta este auditor în cadrul Departamentului XI al Curţii de Conturi, care verifică activitatea Ministerului Apărării, Ministerului de Interne, Ministerului Afacerilor Externe şi a televiziunii publice.
El a fost surprins în timp ce copia chiar de către şefa sa, consilierul de conturi Georgeta Carmen Stănescu. Prins în flagrant, Petru Winzer a fost dat afară din examen. Asupra acestuia a fost găsită o copiuţă chiar cu subiectele pe care le avea de tratat.

Greu de fraudat, dar nu imposibil

Reprezentanţii Curţii de Conturi susţin că este aproape imposibil ca unii dintre candidaţi să fi avut acces la subiecte, deoarece acestea sunt trase la sorţi chiar în sala de examen.

Vicepreşedintele Curţii de Conturi, Doina Dascălu, a explicat pentru “Adevărul” care este procedura. “Subiectele sunt formulate din tot materialul din bibliografie. În ziua examenului, în prezenţa preşedintelui Curţii, consilierii de conturi selectează şi grupează subiectele pe categorii de dificultate şi tematică, apoi le pun în plicuri şi le sigilează. Plicurile se trag la sorţi în sala de examen, în prezenţa candidaţilor. Aceştia trebuie să trateze cinci subiecte din toată materia”, a declarat Doina Dascălu.

Concursul pentru ocuparea posturilor vacante de conducere (director şi director adjunct) din structura centrală şi teritorială a Curţii de Conturi se desfăşoară în perioada 3-12 iulie 2013. Concursul constă într-o probă scrisă şi o probă orală (interviu).

Pentru evitarea unor evenimente neplăcute, se precizează într-un comunicat al Curţii de Conturi, candidaţii nu au voie în sala de concurs cu “telefoane mobile, pixuri, stilouri şi alte obiecte de scris, materiale sau documente”.

Petru Winzer riscă să fie concediat

Pentru fapta sa, Petru Winzer nu s-a ales doar cu excluderea din concurs, dar riscă să fie chiar concediat de la Curtea de Conturi. În acest sens, există chiar şi un precedent. În 2002, un fost consilier de conturi, prins cu mâţa-n sac la un examen pentru ocuparea unui post, a fost dat afară de la Curtea de Conturi. Măsura a fost dispusă de preşedintele curţii de la acea vreme, Dan Drossu Şaguna.

Şefa lui Petru Winzer, Carmen Stănescu, a refuzat să comenteze incidentul, pe motiv că nu este abilitată să discute cu presa. “Instituţia noastră este reprezentată de preşedinte, numai dumnealui poate da relaţii. În plus, avem şi un birou de presă”, a declarat consilierul de conturi.

Vicepreşedintele Curţii de Conturi, Doina Dascălu, a confirmat însă incidentul. “I s-a raportat domnului preşedinte (n.r. Nicolae Văcăroiu) despre ce s-a întâmplat în sala de examen. Despre ce a făcut Petru Winzer nu pot să vă spun prea multe. Au fost membrii comisiei tehnice care l-au verificat, l-au urmărit…”, a declarat Doina Dascălu. Potrivit acesteia, o măsură de sancţionare a auditorului va fi luată după finalizarea examenelor.
“Deocamdată, nu a fost luată nicio altă măsură împotriva lui Petru Winzer, ne gândim după examen. Ne vom gândi la o sancţiune, având în vederea atitudinea lui, să vedem ce va propune şi consilierul de conturi în subordinea căruia este”, a mai precizat vicepreşedintele Curţii de Conturi.

Cine este Petru Winzer

De profesie militar (maior în rezervă), Petru Winzer este absolvent al Academiei de Studii Economice. El este lector universitar, în cadrul Universităţii Bucureşti. În 2007, Petru Winzer şi-a luat doctoratul în marketing. În 2009, Winzer a fost angajat auditor public extern la Curtea de Conturi.

Fiica acestuia, Rebeca Andra Winzer, lucrează şi ea la Curtea de Conturi, pe un post de consilier. Soţia lui Petru Winzer, Anişoara Winzer, şi ea fost cadru militar, a fost mâna dreaptă a controversatului preşedinte al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, colonelul Mircea Dogaru, cel care a propus desfiinţarea Curţii Constituţionale, DNA, ANI şi CNSAS. Lt. col. (r)  Anişoara Winzer a fost vicepreşedinte al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate până în 2010.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite