Autorităţile române vor ca Aerostar Bacău să asigure mentenanţa pentru avioanele militare F16

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avioana F16 alimentate in zbor FOTO Fortele Aeriene Romane
Avioana F16 alimentate in zbor FOTO Fortele Aeriene Romane

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat, joi, speranţa că Aerostar Bacău, compania românească profilată pe producţia şi mentenanţa de avioane, va încheia contracte în domeniul militar şi cu statul român.

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită la Bacău, a susţinut că a discutat cu conducerea companiei băcăuane despre posibilitatea ca Aerostar să asigure mentenanţa pentru avioanele militare F16, însă a subliniat că aceste informaţii "nu sunt destinate publicului general".

El a declarat că Aerostar reprezintă "una din întreprinderile fanion ale României", fiind nu doar un lider naţional în domeniul naţional, ci şi unul regional în domeniul producţiei şi întreţinerii avioanelor.

"Impresia mea generală este una foarte bună despre Aerostar şi mi-am exprimat acum, în întâlnirea cu conducerea, convingerea că Aerostar are un viitor foarte bun şi, de asemenea, m-am exprimat în sensul că mi-aş dori ca Aerostar să câştige contracte în continuare şi în domeniul militar şi pentru România, atât în zona de producţie, cât şi în zona de mentenanţă", a afirmat Iohannis. 

Iohannis a vizitat secţia de producere trenuri de aterizare şi sisteme hidraulice, dar şi secţia de producere de aerostructuri şi sisteme de aviaţie din cadrul Aerostar.

Compania băcăuană a avut în ultimii ani contracte de reparaţii şi mentenanţă a aeronavelor militare cu state cum ar fi Mozambic, India, Bangladesh, Thailanda, Egipt, însă are colaborări pe producţia de piese, precum şi pentru servicii aeronautice şi cu companii cum ar fi EADS sau Fokker. În trecut, Aerostar a participat şi la contractul de modernizare a mai multe zeci de MIG-uri 21 din dotarea Armatei Române, derulat de o companie israeliană. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite