Care este planul României?

Am o presimţire pesimistă: proiectul „România competitivă“, lansat recent în dezbatere publică, va fi un alt eşec, ca toate planurile, programele şi strategiile aruncate ca nişte fumigene de autorităţi în cei 26 de ani de capitalism românesc.

E bine ca România să aibă un plan. Guvernanţii să-l prezinte, să-l promoveze, să-l vânture prin interviuri şi noi, românii, să fim împăcaţi că avem ceva de pus pe masă. Planul nu ţine de foame, dar ne oferă nişte speranţe pentru viitor. Că se va face... Cu planul în braţe, creşte credibilitatea ţării în ochii partenerilor străini şi sperăm că ne vor pica mai mulţi bani, adică investiţii, ajutoare, pomeni. Chiar dacă, peste scurt timp, planul se va dovedi un fâsss tras pe colţul mesei, lumea va rămâne în minte cu planul României, asta contează: planul să fure ochii străinătăţii! Noi ne-am obişnuit cu planurile care ne-au îndobitocit, ne-au amăgit, ni s-a acrit de manipulare!

Românii au dovedit că pot să trăiască fără planuri. Până-n ’89, existau planurile cincinale. Se raportau depăşiri de planuri, dar trăiam din ce în ce mai prost. Asta înseamnă că planurile ori erau prost făcute de comunişti ori ne minţeam unii pe alţii, ca să raportăm „realizarea“ planului.

După ce-a căzut Ceauşescu şi ne-am simţit liberi, cei care au pus mâna pe putere, evident, n-au avut niciun plan pentru România. În schimb, au avut planuri personale şi de gaşcă: să-şi consolideze puterea. Cu siguranţă, marile puteri, America, Germania, Franţa, aveau planuri pentru România. Chiar şi Moscova a avut un plan pentru Bucureşti. Norocul nostru, probabil!, a fost că planurile ăstora s-au bătut cap în cap şi s-au anihilat reciproc, aşa încât am rămas de capu’ nostru, fără planuri.

E bine să trăim fără planuri în România. N-aveam răspundere, responsabilităţi, nu ne doare capu’!                        

Totuşi, fără un plan oficial, proprietatea statului (a poporului) a început să treacă rapid în proprietatea privată (a celor bine înfipţi în noul sistem). Astfel, s-a pornit o cursă de „realizare“ a planului la prădăciuni, devalizări, ţepe şi furturi din „averea“ statului. Foştii activişti de partid, foştii securişti şi nomenclaturişti au fost în prima linie a acestui plan. Ei au făcut capitalismul în România, cine altcineva? Chiar şi cele câteva multinaţionale care au venit la noi în anii ’90 şi-au început afacerile tot cu ajutorul foştilor lucrători din comerţul exterior ceauşist, căci cine se pricepea atunci la afaceri? Clasa muncitoare? Intelectualitatea? Nu! Elita comunistă se pricepea. Până la urmă, nu trebuie să avem frustrări, cu planul depăşit la furăciuni, foştii comuniştii şi securişti, împreună cu familiile lor, au dovedit că „merită“ să facă acest capitalism.

E bine să trăim fără planuri în România. Nu aveam răspundere, responsabilităţi, nu avem nici oameni care să le facă şi să le aplice, nu ne doare capu’! Uite că suntem membrii NATO şi UE, avem un parteneriat strategic cu America! Am avut noroc de planurile străinilor. Ne descurcăm şi fără planurile noastre. Trăim bezmetici, după ureche, la nimereală, într-un egoism feroce, care pe care...