Chapeau, Cristi Corobană! Un IT-ist din diaspora îi duce pe scriitorii români în Europa

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maraton literar la Ambasada României de la stânga la dreapta: Cornel George Popa, Irina Pavlovici, Radu Aldulescu, Cristina Hermeziu, Dan Alexe, Dan Lungu, Ioan T. Morar si Ambasadorul Luca Niculescu.
Maraton literar la Ambasada României de la stânga la dreapta: Cornel George Popa, Irina Pavlovici, Radu Aldulescu, Cristina Hermeziu, Dan Alexe, Dan Lungu, Ioan T. Morar si Ambasadorul Luca Niculescu.

De ce? Răspunsul lui Cristi Corobană, IT-ist român care se ocupă cu transmisiile TV pentru Parlamentul European, îţi taie respiraţia : vrem să reconectăm diaspora la ţară, ca să nu se mai sinucidă copiii de dorul mamelor plecate.

N-au mai aşteptat ca instituţiile româneşti să-i finanţeze. Cristi Corobană şi asociaţia Freedom Smile, creată cu cîţiva prieteni emigraţi, şi-au suflecat mânecile şi au organizat un maraton literar prin Europa: au fost 3 zile, 3 capitale europene, 5.100 de kilometri parcursi, 6 scriitori şi aproape 400 de români din Bruxelles, Luxemburg şi Paris care au venit să se întâlnească cu literatura şi cu limba română.

Într-o sîmbătă a începuturilor de vacanţă în regiunea pariziană, peste 200 de persoane s-au strîns în Sala bizantină a Ambasadei României la Paris, la întîlnirea cu Dan Lungu, Radu Aldulescu, Ioan T. Morar, Dan Alexe, Cornel George Popa şi Irina Pavlovici.

 Sunt aici cîteva semne importante:

- da, scriitorii români sunt doriţi în comunităţile diasporei;

- da, românii plecaţi tînjesc după limba română şi rîvnesc la cărţile autorilor români, de negăsit fizic nicăieri, pentru că la Paris nu există o librărie românească (din păcate, legea interzice Ambasadei sau ICR-ului să permită vînzarea de produse culturale româneşti, fie ele cărţi, sau altele; la alte institute culturale internaţionale din Paris – Goethe Institut sau cel suedez, spre exemplu, se încurajează din plin acest lucru, pentru că e o sursă de autofinanţare);

- da, filmul românesc e un magnet puternic (după dezbaterea literară a urmat proiecţia „Sunt o babă comunistă“, ecranizare a romanului lui Dan Lungu, în regia lui Stere Gulea);

- da, Ambasada României la Paris e un loc care atrage şi federează, datorită unei echipe dinamice şi graţie carismei noului Ambasador, Luca Niculescu.

Spectaculos rămâne însă altceva: o asociaţie privată, Freedom Smile şi cîţiva tineri neobosiţi găsesc energia şi mijloacele - oricît de heirupiste ar părea - de a mobiliza sponsori, parteneri, punând pe roate proiecte culturale şi suplinind practic ceea ce revine de drept unor instituţii naţionale cu misiuni şi cu finanţare din bugetul de stat pentru a face exact aşa ceva. Jos pălăria!

Iar pe cei care au venit cu tot felul de pretenţii şi s-au găsit să critice, bunăoară, că n-a fost asigurată şi traducerea simultană în franceză, îi vom întreba dacă şi-au dus mîna la buzunare şi dacă au făcut gestul de a dona 2 % din venituri unei organizaţii precum Freedom Smile, pentru că, nu vă supăraţi, dar şi interpretariatul costă, ca şi multe alte aspecte asigurate însă prin benevolat, fiindcă, nu-i aşa, marketingul cultural în afara ţării, dar pentru ţara ta de origine e considerat, din principiu, o datorie patriotică şi e deci, pe gratis…

Mă tem că nu: sunt oameni din diaspora şi din ţară care, pentru a face posibil un proiect ca „Scriitori pentru România“, au rupt din timpul, din energia, din banii familiei lor, au apelat la prieteni, au bătut la uşi legitime şi la uşi străine, uneori s-au căciulit, au tranpirat, au pierdut, au luat-o de la capăt, au reuşit, s-au bucurat, au rămas în umbră. Un astfel de om este Cristi Corobană (foto)Chapeau!

Cristi Corobana

Cristina Hermeziu: Cine este Freedom Smile? Cine este Cristi Corobană?

Cristi Corobană: Freedom Smile este o asociaţie non-guvernamanetală, non-profit, care îşi propune să reconecteze diaspora cu România.

Am înfiinţat aceasta organizaţie împreună cu doi prieteni  în urmă cu trei ani, după ce am aflat din presă ca o fetiţă de 10 ani dintr-un sat botoşănean s-a sinucis de dorul mamei plecată la muncă în Italia...

Am adunat toate calculatoarele vechi pe care le aveam noi trei, am trimis mesaje la toată lumea  în companiile unde lucram şi am strâns 18 PC-uri pe care le-am reparat, le-am dotat cu camere şi microfon, le-am instalat skype şi modem de internet.

Ne-am dus într-o şcoală dintr-un sat, în judeţul Vaslui şi le-am donat acolo, în principal pentru ca micuţii să poată comunica şi să-i poată vedea pe părinţii lor, aflaţi la mii de kilometri distanţă, în Spania, Germania, Anglia sau Italia.

Îmi amintesc că atunci când am întrebat copiii din clasa a patra „Voi ştiţi ce este internetul“, o fetiţă a răspuns tare frumos: Internetul este ca Dumnezeu, toţi ştim că există, dar nimeni nu l-a văzut!

Dupa un an,  a apărut cartea lui Dan Lungu „Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu“, care surprinde genial fenomenul copiilor români crescuţi de rude, având părinţii plecaţi în străinătate,  şi s-a potrivit cu dorinţa noastră de a face ceva ca să unim diaspora cu ţara, măcar prin cultură.

Între timp, noi, cei trei membri fondatori, ne-am împrăştiat prin lume: Sebastian Văduva a fondat un start-up IT în San Francisco, iar Gabriel Dobocan e in Coreea (de Sud!) şi îi ajută pe cei de la Samsung să optimizeze televizoarele, iar eu din Luxemburg, Bruxelles şi Strasbourg, mă ocup de transmisiile TV pe internet ale Parlamentului European.

Eu am avut o copilărie fericită, am crescut în bibliotecă şi am devorat literatura de când am învăţat să citesc. Părinţii erau profesori în Sascut, în judeţul Bacău, şi mama era şi bibliotecar comunal. Din clasa a 2-a am descoperit Ultima poveste a lui Radu Tudoran si apoi printr-a treia fermecătorii Cireşari. Abia aşteptam vacanţele de vară pentru a fi ziua mai lungă şi a avea timp sa citesc! Atunci nu era program la TV, cinema-ul din sat avea film doar sîmbăta, nu se inventaseră încă internetul şi facebook!

La facultate, în Iaşi, deşi studiam la Electronică, am publicat reportaje în Opinia Studenţească, Viaţa Studenţească şi Cuvântul, prin anii 90. La Cuvântul am luat şi un premiu de debut, era redactor-şef regretatul Radu G Ţeposu. Premiul era de 5000 de lei, primii mei bani, încă eram student, din ei am făcut şcoala de şoferi şi mi-am cumpărat cărţi. Scrisesem povestea unui bătrân de 90 de ani pe care îl întâlnisem la Chişinău. Făcuse ambele războaie şi fusese şi deportat în Siberia. Omul acela avea de povestit atâtea încât trebuiau puse  într-o carte....

După facultate am avut de ales între ingineria pentru care mă pregătisem şi pasiunea pentru literatură/ziaristică.Am ales ingineria, mai ales pentru provocările tehnologice şi libertatea de a vedea lumea. Aparuseră deja reţelele mobile şi am fost printre primii angajaţi la Motorola, Telefonica,  Dialog, apoi Conex. Am pus staţii radio prin toţi munţii patriei. Mai târziu am lucrat pentru o companie americană şi m-am ocupat de staţii TV prin toată lumea. Am mai lucrat pentru Romtelecom, proiectînd si realizînd ceea ce se numeşte head-end (staţia centrală) de la Dolce şi apoi pentru Televiziunea Română unde am făcut prima aplicaţie de iPhone din România cu streaming live de ştiri pentru TVR Info. Asta acum 5 ani: şi cu un buget care tindea spre zero. A fost ca un pariu cu mine însumi. Să dovedesc că se poate face fără bani, doar din pasiune. Aplicaţia a fost un real succes, ajungînd pe primul loc la numărul de descărcări şi al conexiunilor simultane (zeci de mii - majoritatea din strainătate).

Am mai încercat să facem atunci un proiect prin care să digitalizăm arhiva TVR, o adevarată comoară îngropată, zeci de mii de ore de program, multe pe film de 8 mm sau pe benzi de magnetofon. Sunt momente istorice acolo: filmări cu Enescu, Brâncuşi, Eliade dar şi momente sportive sau politice de excepţie...Dar conducerea TVR s-a schimbat şi nu a mai fost o prioritate.

De cinci ani sunt cosnultant IT (freelancer) şi lucrez pentru mari companii europene: am lucrat un an în Olanda pentru Tmobile şi Liberty Global, 6 luni în Anglia pentru Cisco, 6 luni în Elveţia pentru Sunrise, 2 ani în Norvegia pentru Telenor-Canal Digital şi de un an am un contract pentru a realiza servicii de streaming video la Parlamentul European.

intalnire cu scriitorii

De unde a pornit ideea acestui maraton literar excepţional prin Europa? Cărui public îi erau destinate întâlnirile scriitorilor români la Bruxelles, la Luxembourg şi la Paris, şi cu ce bani v-aţi apucat de treabă?
Freedom Smile se susţine din entuziasmul fondatorilor dar şi al voluntarilor, mai ales in weekendurile când ajung în ţară.

Proiectul Scriitori pentru România l-am început anul trecut, după ce am aflat că Radu Aldulescu, unul dintre cei mai importanţi autori români contemporan,i este evacuat din spaţiul în care stătea la Uniunea Scriitorilor şi doarme în stradă. Împreună cu colegele mele Antonela Ghemu şi Rodica Marinescu am hotărât să facem ceva. Şi ce puteam face mai mult decât să îl facem mai cunoscut, mai ales în ţările francofone unde este deja şi tradus, să facem munca de agent literar pentru românii din străinătate, să îi ducem cărţile la Paris (unde nu există nicio librărie românească).

Cititorii au emigrat, dar cărţile nu, diaspora se uită la Televiziunile româneşti, dar scriitorii nu apar la TV, nu fac audienţă, ei scriu, nu vorbesc. Pe Simona Halep ar fi recunoscut-o toţi pasagerii în avion, dar în cursa Tarom cu care au venit de la Bucureşti, nimeni nu ştia că printre pasageri se află trei scriitori foarte importanţi!

Colegele mele au făcut toată munca din spate: căutat sponsori, găsit săli, aliniat agendele la şapte oameni cu ambasadele şi Parlamentul European.

Cel mai greu a fost de găsit moderatori, mai ales probono: niciun mare „om de carte românească“ nu a avut încrederea sau timpul să îşi rupă două zile pentru a-i prezenta pe Dan Lungu, Radu Aldulescu, Ioan T Morar şi Cornel George Popa cititorilor români din ţările de limbă franceză.

Şi au venit atentatele din 13 noiembrie de la Paris: noi aveam planificate lansări şi întâlniri la Bruxelles în 18 noimebrie.Totul a fost anulat, oraşele au închis toate sălile şi noi am pierdut banii daţi pe rezervări... Din fericire, sponsorii (Tarom - care ne-a oferit biletele de avion pentru scriitori ,TUI - Eurolines, cazările la hotel şi East Capital -cateringul) au înţeles situaţia şi ne-au mai dat o şansă pentru luna februarie. Între oraşe ne-am deplasat cu maşina mea. 

Prima ediţie a maratonului cultural „Scriitori despre România ” organizat de asociaţia ”Freedom Smile ”a ajuns la final. Au fost 3 zile, 3 capitale europene, 5100 de kilometri parcurşi, 6 scriitori şi aproape 400 de români din Bruxelles, Luxemburg şi Paris care au venit să se întâlnească cu literatura de calitate.Trebuie să adresăm mulţumiri Parlamentului European, Ambasadelor României din Luxemburg şi Paris, moderatorilor Dan Alexe, doamnei ambasador Roxana Iftimie şi sponsorilor noştri Eurolines, Tarom şi East Capital.

Da, publicul a fost diferit: la Bruxelles am dorit să ne întâlnim cu funcţionarii europeni şi cu europarlamentarii români.Foarte ocupaţi cu politica şi problemele globale, mulţi nu mai au timp să mai citească şi nu mai sunt conectaţi la literatura română actuală. A fost o ocazie unică, în care la tribuna unei săli din Parlamentul European au stat 5 scriitori (incluzîndu-l şi pe moderatorul Dan Alexe) şi în sală s-a vorbit doar limba română, despre romanul românesc contemporan. La Luxembourg au fost aproximativ 70 de oameni în sală şi discuţia a fost mai deschisă, mai familiară, s-au pus multe intrebari,de la "Ce s-a întâmplat cu Divertis", la cine este modelul pentru Rădiţa şi cum s-a documentat scriitorul Dan Lungu. Doamna Ambasador Roxana Iftimie a organizat seara literară românească în Luxembourg  ca un adevărat  profesionist. Succesul a fost mare şi la Paris unde Ambasada României prin doamna Mioara Pituţ şi Exccelenţa sa Luca Niculescu au fost gazde desăvârşite.

intalnire cu scriitorii

Ce v-a frapat la fiecare din aceste întâlniri? Ce v-a bucurat cel mai tare si ce v-a mâhnit ?
Am fost uimit sa constat că la 16:45, când am ajuns la Ambasada României, am văzut o coadă de vreo 30 de persoane (majoritatea în vârstă), aşteptând să intre. Peste 230 de persoane au fost în sală, am avut şi câteva cupluri mixte, româno-franceze; poate că era bine să fi asigurat traducere simultană la cască, ne-am gândit, am întrebat în Paris, o instalaţie cu cabina şi 10 căşti era 800 de euro de închiriat şi nu am mai avut bani.

Sonorizarea şi aspectul sălii m-au şocat: Sala bizantină trebuie renovată de urgenţă! M-a mâhnit că mi s-a reproşat lipsa traducerii în condiţiile în care respectivii nu au apreciat altruismul şi munca din spatele organizării acestui turneu.

Nu am avut sprijin de la ICR, nici de la Ministerul Culturii (deşi am cerut  inclusiv aplicând la granturi) nu am cerut bani de bilete la intrare (scriitorii nu sunt actori să joace teatru sau să cânte), din fonduri private (de la sponsor) am asigurat şi un bufet la sfârşit.

Exista mijloace / organisme care ar trebui / ar putea sa se implice mai mult in astfel de proiecte? Aţi bătut la uşa lor?
Da, există ICR, există Departamentul pentru românii de pretutindeni la Ministerul de Externe, există Ministerul Culturii dar mai sunt şi antreprenori români generoşi şi pasionaţi de literatură. Aşa cum l-am găsit noi pe domnul Dragoş Anastăsescu pe Facebook (patronul Eurolines) şi care a acceptat să doneze vaucere de cazare hotel fără să ne cunoască şi fără să ne întâlnească, auzind doar ce vrem să facem, sunt sigur că sunt şi mai mulţi.

Ce lipseşte este pasiunea, voinţa şi capacitatea organizatorică de a lega Diaspora cu Cultura română. Pentru că e mare păcat când, de exemplu, doi părinţi români ce trăiesc de exemplu în Franţa, vorbesc cu copii lor doar în franceză! Şi am întâlnit multe cazuri.

Daca am putut noi, trei voluntari anonimi şi  fără resurse, care mai şi lucrează la mii de kilometri distanţă, ei de ce nu pot?

Iar instituţiile guvernamentale româneşti de cultură ar trebui să se trezească din amorţire / adormire şi în loc de spectacole festiviste cu declaraţii panglicare despre dragostea de ţară să se implice organizând concursuri şi finanţând astfel de proiecte: o librărie românească la Paris, renovarea Sălii bizantine din Palatul Behague de exemplu: pereţii stau să cadă pe spectatori şi tablourile se distrug Daca am putut noi, 3 voluntari anonimi şi  fără resurse, care mai şi lucrează la mii de kilometri distanţă, ei de ce nu pot?

Ce urmează? În ce „visaţi“ să vă mai antrenaţi după o asemenea experienţă şi ...de ce?
Da, începutul a fost greu, acum vrem sa continuăm turneul, să implicăm şi alţi scriitori, sa ducem cartea românească şi la Berlin, Roma, Madrid, Londra, Chişinău, Viena, Munchen, Milano sau Zurich.Vrem să organizăm concerte catritabile în sprijinul spitalelor romanesti de copii (pentru renovare / igienizare şi dotare), vrem sa implicam medicii români din Franţa şi din Germania în formarea rezidenţilor din acele spitale, vrem să ajutăm/contribuim la renovarea Sălii bizantine din Ambasada de la Paris, vrem să facem un program Şcoala virtuală, de cursuri online de Limbă, Cultură, Istorie, Geografie dar şi Ştiinţă în limba română pentru copiii românilor din străinătate.

Dar pentru toate astea căutam voluntari entuziaşti şi resurse, în special de la antreprenori generoşi care pot contribui, dar şi aplicând la diverse granturi naţionale şi europene. La Departamentul Romanilor de Pretutindeni am candidat acum 2 ani cu ideea Scriitori pentru România (au fost peste o mie de proiecte) şi nu am câştigat.

Mai participam şi la sesiunea de anul acesta...

Mă şochează că se punctează mai mult dacă duci în afară un manelist şi umpli un stadion, decît dacă aduci un pianist de renume (de exemplu, Radu Lupu)  la un concert caritabil sau pentru a renova Sala bizantină!

Pe site-ul freedomsmile.org există mai multe informaţii, inclusiv contul bancar (pentru cei care pot dona 2% din venituri), pe care le vom actualiza pe măsură ce ideile noastre devin proiecte care creează punţi legând Diaspora română de Cultura Natională.

De ce? Ca să nu se mai sinucidă şi alţi copii de dorul mamelor plecate!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite