Cine poate rezolva problema „statului Paralel şi Ilegitim“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Declaraţiile politice în scumpa noastră patrie se fac cu mare uşurinţă, din diverse motive, unele sunt răfuieli între diversele partide rivale, destule sunt iresponsabile. Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor dacă nu chiar în toate, declaraţiile politice iresponsabile nu au consecinţe în faţa legilor. Cei care le fac nu sunt traşi la răspundere juridică, chiar dacă au avut drept ţintă diverse obiective, cum ar fi statul de drept.

În ultima săptămână, am auzit vorbindu-se de lovituri de stat în două ţări. Una membră a UE, România, unde ayatollahul Dragnea a fost încolţit de DNA şi cealaltă în Africa, în Zimbabwe, unde dictatorul Robert Mugabe a fost sechestrat de armată şi înlăturat de la putere. Evident, realităţile din cele două ţări sunt diferite, ca să nu zic şi paralele. Să vedem cum stau lucrurile în ograda noastră şi cum ar putea fi rezolvată problema „statului Paralel şi Ilegitim“, dacă se doreşte acest lucru.

Abuzuri grave ale unor persoane care conduc instituţii publice de forţă, încercări de preluare a puterii politice, legitim aleasă, folosirea resurselor financiare publice şi folosirea instrumentelor autorităţii de stat pentru a intimida, şantaja şi înlătura decidenţii politici, încălcarea Constituţiei României de către preşedintele ţării, Klaus Iohannis. Am auzit cu toţii despre ele. Scena politică şi opinia publică s-a inflamat din această cauză în ultima vreme.

Toate aceste acuze grave se pot constitui, chiar dacă au fost făcute publice într-o declaraţie politică, în tot atâtea capete de acuzare, care pot fi însumate simplu într-una singură ce poate fi numită lovitură de stat, prin complicitatea preşedintelui ţării, asupra puterii politice şi executive a României!!! De cele mai multe ori, declaraţiile politice în scumpa noastră patrie, se fac cu mare uşurinţă, din diverse motive, unele sunt răfuieli între diversele partide rivale, destule sunt iresponsabile. Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor dacă nu chiar în toate, declaraţiile politice iresponsabile nu au consecinţe în faţa legilor. Cei care le fac nu sunt traşi la răspundere juridică, chiar dacă au avut drept ţintă diverse obiective, cum ar fi statul de drept.

Oamenii politici de valoare, inclusiv partidele din care fac parte, ar trebui să aibă conştiinţa şi responsabilitatea declaraţiilor şi faptelor lor. Câţi politicieni români din fruntea statului au această responsabilitate? Chiar şi cu lupa dacă i-am căuta, nu cred că i-am găsi pe politicienii responsabili, care să dea socoteală pentru vorbele şi faptele lor.

Când eşti cel mai puternic partid aflat la putere, când eşti cel de-al treilea om în ierarhia puterii, când ai majoritatea şi faci legile în Parlament, ca politician, ar trebui să ai conştiinţa declaraţiilor şi faptelor tale. Mai ales atunci când aduci şi nu o singură dată, ci în mod repetat, acuze extrem de grave, când vorbeşti de lovitură de stat şi răsturnarea puterii legitim alese, nu glumeşti, nu te răfuieşti cu adversarii politici, ba chiar pui aceste acuze într-o rezoluţie semnată unanim, de Comitetul Executiv al PSD, atunci lucrurile sunt extrem de serioase şi trebuie înaintate justiţiei spre cercetare şi soluţionare.

Sau dacă nu se întâmplă acest lucru, cred că Justiţia are puterea să se autosesizeze, să cerceteze şi să rezolve problema loviturii de stat. Timp de circa o săptămână am aşteptat, am fost curios să văd dacă cineva sesizează ori dacă Justiţia Română însuşi se autosesizează în cazul rezoluţiei ce denunţă „statul Paralel şi Ilegitim“. Nu s-a întâmplat acest lucru până acum, dar încă mai este timp ca Justiţia din România să facă lumină în privinţa loviturii de stat, să clarifice lucrurile, dacă găseşte vinovaţi să-i pedepsească conform legii, dacă nu găseşte vinovaţi să-i tragă la răspundere pe politicienii iresponsabili care au făcut acuzele respective. În final, să liniştească apele din această ţară.

Dar cum să acţioneze tocmai acum, când diversele tabere politice şi cetăţeneşti se încaieră tocmai pe legile Justiţiei în Parlament. Tabere cu susţinători din „câmpul tactic“, procurori, judecători, politicieni condamnaţi sau cercetaţi penal. Miza este imensă atât pentru consolidarea sau slăbirea statului de drept, independenţa şi libertatea Justiţiei, cât şi pentru încercarea de punere sub control a acestei instituţii vitale într-o democraţie adevărată. Bătălia este aprigă şi pentru scăparea marilor corupţi de răspundere şi pedeapsă în faţa legii, pentru rămânerea sau accederea la putere, pentru păstrarea privilegiilor şi averilor ilicite.

Oare va îndrăzni Justiţia actuală să cerceteze şi marile acuze ale marelui partid politic aflat la putere acum în România?

Rezoluţia PSD de la Băile Herculane:

„PSD a analizat situaţia tensionată prezentă în spaţiul public din cauza numeroaselor informaţii despre abuzurile grave ale unor persoane care activează, au condus sau încă mai conduc instituţii publice de forţă şi care indică în mod clar existenţa unui aşa-numit «Stat Paralel şi Ilegitim», care încearcă să preia controlul asupra puterii politice, legitim constituită prin alegeri libere şi corecte, reprezentând un pericol de natură să îngrijoreze opinia publică“, se arată în rezoluţia adoptată în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, desfăşurată la Băile Herculane.

„Rezultă că «Statul Paralel şi Ilegitim» foloseşte resursele financiare publice şi instrumentele specifice autorităţii de stat pentru a-i intimida, şantaja sau a-i înlătura pe decidenţii politici care susţin sau promovează modificările legislative menite să readucă puterile statului în matca lor constituţională, în acord cu principiile democratice şi cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului“, susţin social-democraţii.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite