Cine seamănă vânt culege furtună

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Când eşuează multiculturalismul, am eşuat cu toţii
Când eşuează multiculturalismul, am eşuat cu toţii

Politicieni şi intelectuali români aruncă şi ei gaz în focul care mocneşte în Europa xenofobă şi islamofobă. Iar asta o fac tocmai sub pretextul de a apăra valorile europene şi creştine. Întrebarea, dacă aceştia simt vreo satisfacţie când citesc că cetăţeni ai României anului 2016 atacă tinere musulmane pe străzile Bucureştiului, îmi pare legitimă.

Precum şi cea, dacă oare şi domniile lor condamnă asemenea primitivism? Aceste acte de intoleranţă nu au „dezlegare de la Ştefan cel Mare“ în a cărui epocă ele poate şi-ar fi găsit locul, ci sunt rezultatul iresponsabilităţii cu care unii dintre ei cer limitarea multiculturalismului sau alţii lansează scenarii imprudente în care Europa este ameninţată de musulmani, incriminând direct sau indirect islamul. „Cine seamăna vânt culege furtună“.

Dialog între diavol şi drac. Ba eu, ba că eu...

„Nu există risc mai mare decât să aduci studenţi musulmani în ţară“ sau: „Eu am trei nepoţei. Nu mi-aş dori ca ei să trăiască într-o Europă islamizată, care îşi pierde valorile creştine.“ – Traian Băsescu
„Zecile de atentate, cu sutele sau miile lor de morţi, nu reprezintă nici pe departe un pericol comparabil cu cel al înaintării lente şi insidioase a milioane de emigranţi ferm hotărâţi să nu se integreze şi care vor dizolva, din interior, cultura şi mentalităţile Europei secolului al XXI-lea, înlocuindu-le cu imperativele unor convingeri de tip medieval“ – Ana Blandiana
„Când multiculturalismul devine potenţial criminal şi real criminal, îi pui limite“ – Gabriel Liiceanu
„Când ajung primar, doar dacă Ştefan cel Mare îmi dă dezlegare, voi da autorizaţie de construcţie pentru moschee“ – Eugen Tomac

Cam aşa sună declaraţiile subtil sau deschis antimusulmane lansate în ultima vreme de aceste personalităţi ale vieţii publice din România. Acestor „aleşi” li se adaugă extremiştii, ale căror ideologii sunt hrănite de aceştia. Ecoul acestor afirmaţii real incendiare sunt fricile populaţiei şi atitudinea islamofobă şi, în general, xenofobă, care creşte şi în România, culminând în rasism cotidian sau chiar acte de teroare, precum atacul asupra tinerelor musulmane. Din nefericire, aceşti patriotarzi români, se înscriu într-un cor pan-european de patrioţi de tot felul.

Răspunsuri la asemenea pomojdii nu sunt date doar de către cei care combat discriminarea sau au gândirea echilibrată, când vorbesc despre terorism, refugiaţi sau musulmani, ci şi de către cei care, în cele din urmă, profită cel mai mult de pe urma lor, ştiind să le folosească efectele pentru sine. Reprezentanţi ai unei grupări teroriste, Al-Shabaab, afiliată Statului Islamic, îşi atrag adepţi prin mesaje, precum: „Occidentul se va întoarce în cele din urmă împotriva cetăţenilor săi musulamni. Puteţi pleca sau puteţi lupta“. Mesajul publicat într-un videoclip demonstrează că atitudinile islamofobe duc exact la rezultatul nedorit: radicalizarea celor nedreptăţiţi.

Când eşuează multiculturalismul, am eşuat cu toţii

A declara multiculturalismul eşuat este aberant şi străin de realitate, dăunător nouă tuturor! A-i pune limite este cam aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Nimic altceva nu caută să atingă teroriştii de expresie islamistă, decât de a ne aduce în situaţia în care ne vom dăuna singuri, prin maltratarea musulmanilor care trăiesc sau vor să trăiască printre noi. Ei vor să renunţăm la acele libertăţi şi drepturi democratice care asigură traiul paşnic.

România are 18 minorităţi recunoscute oficial, unele mari, altele mai mici, totalizând 11% din populaţia ţării. A vorbi într-o ţară ca România despre limitarea multiculturalismului, aşa cum o face domnul Gabriel Liiceanu, ar însemna să nu mai vorbim despre România aşa cum o cunoaştem cu toţii, ci despre o ţară predispusă la conflicte interetnice, impotentă în faţa provocărilor zilelor noastre. Domnul Liiceanu uită că Transilvania, în care trăiesc înspre două milioane de etnici maghiari, este multiculturală şi cred că nimeni nu şi-ar dori o situaţie similară cu cea din Balcanii de Vest din anii 90. Iar dacă vorbim în contextul globalizării despre eşuarea societăţii multiculturale, atunci trebuie să ne asumăm şi lipsa de viziune cu care am fi prevenit, suficient şi cu mijloacele adecvate, posibile deraieri ale unor indivizi frustraţi prin marginalizare, intoleranţă, neintegrare, precum cele din Belgia, Franţa sau Turcia. Ar fi prea simplu să ne proptim mâinile în şolduri şi să aruncăm vina pe Statul Islamic, pe refugiaţi, musulmani în general sau pe multiculturalism.

Limitele culturalismului în Ardeal...

toleranta europa foto pixabay

Atacurile teroriste nu sunt rezultatul multiculturalismului, ci al încercării de limitare a acestuia şi a refuzului de-a ne aranja în cel mai inteligent şi omenesc mod cu realitatea de astăzi. Fostul preşedinte Băsescu pare că ar vrea neapărat să le facă pe plac teroriştilor, la fel şi candidatul MPM la primăria sectorului 1 din Bucureşti, precum şi mulţi alţii. Ei, cu toţii, par dispuşi să sacrifice libertatea şi pacea de care ne mai bucurăm astăzi, în România şi în Europa... Domnul Liiceanu, unul dintre marii intelectuali ai ţării, deplânge clasa politică europeană, americană şi românească într-un interviu acordat RFI. El o consideră nepuntincioasă pentru că nu regândeşte politica vizavi de musulmani, cerând în cele din urmă „limitarea multiculturalismului”. Aşadar, pentru că ei nu iau măsuri radicale care să schimbe mersul lucrurilor, rămânând pe poziţia: ne apărăm valorile europene prin democraţie şi libertate, toleranţă şi deschidere, acceptând situaţia aşa cum este.

Dar cum este situaţia? În România trăiesc împreună şi în pace ortodocşi, catolici, protestanţi şi musulmani. Iar asta nu s-ar schimba nici dacă s-ar mai adăuga populaţiei existente încă un milion de oameni, fie ei şi refugiaţi musulmani. De ce s-ar teme 19 milioane de ortodocşi de un milion de musulmani? Domnul Liiceanu este probabil un simpatizant al viziunilor unui Donald Trump, care ar expulza musulmanii din SUA şi ar ridica un zid la graniţa cu Mexicul, mângâind astfel temerile cele mai absurde ale americanilor. Iar cine crede că asta este o soluţie şi o măsură întru apărarea „inestimabilei valori a omenirii cucerite de occident de-a lungul secolelor“, a intrat deja în jocul teroriştilor.

Dând vina pe minorităţi şi migranţi, pe musulmani şi refugiaţi, agitând spiritele împotriva acestora, nu facem altceva decât să participăm la succesul fundamentaliştilor. 

Monoculturalismul şi succesul fundamentaliştilor

Opusul multiculturalismului ar fi monoculturalismul. Acesta din urmă ar mai fi posibil în ziua de astăzi doar dacă într-o ţară (aproape oricare) ar avea loc o epurare etnică severă, iar apoi s-ar ridica ziduri în jurul ei cu preţul izolării politice şi economice a acesteia, a sărăcirii populaţiei şi a limitării libertăţilor ei fundamentale. Germania nazistă a încercat să devină o monocultură. Viziunea lui Hitler îi este cunoscută fiecăruia. Succesul acestuia de asemenea: un război cu zeci de milioane de morţi, un continet la pământ şi urmări pe care le simţim până astăzi. Poate Coreea de Nord mai prezintă astăzi trăsăturile unei monoculturi. Dar poate fi Coreea de Nord un model la care să aspirăm?

Adevărul este mai degrabă că tocmai limitarea multiculturalismului unei societăţi, aşadar limitarea drepturilor minorităţilor şi a accesului acestora la societatea majoritară, aduce după sine nemulţumirea şi frustrarea, în cel mai bun dintre cele mai rele cazuri - segregarea şi conflictele sociale, iar în cel mai rău caz - război şi terorism.

Din păcate, mulţi nu par dispuşi să înveţe ceea ce este lesne de învăţat: dând vina pe minorităţi şi migranţi, pe musulmani şi refugiaţi, agitând spiritele împotriva acestora, nu facem altceva decât să participăm la succesul fundamentaliştilor. Ei vor să ne ştie destrămaţi, speriaţi, egoişti, impotenţi, chinuiţi de vanităţi naţionale şi sufocaţi de orgolii compensatorii până când duşmanul nostru nu va mai fi decât propria noastră aroganţă. Iar, în timp ce noi ne vom lupta cu noi înşine, ei îşi vor putea face de cap în Orient sau Africa şi în final unde vor, când vor.

Cine instrumentalizează astăzi suferinţa victimelor atentatelor pentru a-i pune sub acuzaţie pe musulmani în general (ca parte a unei minorităţi sau a noului val de migraţie, refugiaţi), pentru a le îngrădi drepturile, a refuza acordarea de ajutor umanitar, se face vinovat de susţinerea cauzei teroriştilor. Cine atacă femei musulmane care poartă hijab sau chiar şi niqab pe stradă este şi el un adept al terorii! Scopul teroriştilor nu este de a invada Europa prin aceste atentate, ci de a slăbi-o în forma în care ea există astăzi, multiculturală şi cu valorile ei democratice, liberale, umane. Scopul celor care umilesc şi agreseză femei musulmane este acelaşi!

Musulmanii din Dobrogea văzuţi prin ochii unor elveţieni Foto Julia Meyer

Puterea unei societăţi este doar cât cea a celui mai slab membru al său

Intenţia militanţilor fundamentalişti, precum cea a Statului Islamic, nu este alta decât de a produce frustrări, de a ne obliga pe noi la neomenia pe care ei înşişi şi-au făcut-o lege. Deoarece lor le va fi astfel mult mai simplu să manipuleze frustrările nedreptăţiţilor din societăţile vestice, să le instrumentalizeze în propriile scopuri: o monocultură bazată pe teroare şi violenţă, pe inegalitate şi fanatism. Ei vor să convingă europenii creştini să urăm musulmanii la pachet, să refuzăm să ajutăm oameni la nevoie şi să fim creştini adevăraţi. Să ne aducă pe noi, ca cetăţeni şi state, în situaţia de a-i suspecta pe toţi de terorism şi rea-voinţă şi în cele din urmă să ne ridicăm împotriva lor. Chiar şi împotriva acelora care sunt nevoiţi să îşi părăsească ţara, ograda şi familia, tocmai din cauza terorii. Iar dintre aceştia, stigmatizaţi de prejudecăţile noastre şi, prin urmare frustraţi de viaţa lor printre europeni aroganţi, îşi vor putea recruta alţi militanţi şi vor găsi căi să saboteze societatea deschisă în care trăim. Ei vor să întoarcă Europa la una a statelor naţionale, în aşa fel încât ea nu va mai găsi mijloacele potrivite şi nu va mai avea potenţialul să dea un răspuns provocărilor fundamentalismului.

Soluţia ar fi mai degrabă o politică şi o înţelegere socială, care ne asigură că un musulman în România se simte român, în Franţa, francez şi în Belgia, belgian. Doar acesta nu va cădea niciodată în capcana extremiştilor. Iar asta este valabil în cazul oricărei minorităţi. Dacă o minoritate se identifică cu ţara pe al cărei teritoriu trăieşte cu drepturi şi şanse egale, o va iubi şi nu ar arunca-o niciodată în aer, nici la propriu, nici la figurat.

Iar aici revin la aspectul educaţiei. Identificarea minorităţii cu majoritatea nu depinde în primul rând de minoritar, ci de majoritar! Majoritatea are puterea, cel puţin, într-o democraţie! Aceasta este greşeala făcută de multe state democratice, în care minoritarul trebuie să facă una sau alta că să poată deveni parte a majorităţii. Legile unui stat democratic trebuie respectate fără doar şi poate de către toţi cetăţenii de pe teritoriul său! Asta e clar! Legea însă nu scuteşte pe nimeni de prejudecăţi. Doar prin educarea masei (majorităţii) se pot elimina prejudecăţile! Iar la acest proces trebuie să participe, pe lângă stat, toată suflarea democratică a ţării, deoarece abia atunci statul democratic are o şansă reală de a asigura pacea socială. Altminteri, minoritatea rămâne mereu în dezavantaj. Iar triumful majorităţii, gudurită în comoditatea prejudecăţilor, este o iluzie, deoarece întregul pierde. Iar, după cum ştim: un lanţ nu poate fi mai tare decât cea mai slabă verigă a sa, precum nicio societate mai puternică decât cel mai slab membru al său.

Răspunsul ar fi mai degrabă o apropiere şi mai mare între populaţia creştină şi cea musulmană, indiferent cât de mică şi neînsemnată este aceasta pentru un continent cu 750 de milioane de locuitori.

Nu suntem 750 de milioane de laşi şi fricoşi!

Aşadar, răspunsul la aceste acte teroriste, la propagandele populiste şi ultranaţionaliste nu poate fi delimitarea voită între majoritar şi minoritar, creştin şi musulman, între maghiar şi român sau rom şi ne-rom, nicidecum punerea sub urmărire generală a unei minorităţi sau a unui grup etnic. Cu atât mai puţin aceste acte de teroare inversată, precum atacul asupra femeilor musulmane în plină stradă. Dimpotrivă! Căci făcând-o, grupările criminale au într-adevăr câştig de cauză. Europa lepădându-se de modelul liberal de societate şi viaţă pe care îl practică. Iar noi vom duce în continuare războaie cu propriile frici şi le vom pierde.

Răspunsul ar fi mai degrabă o apropiere şi mai mare între populaţia creştină şi cea musulmană, indiferent cât de mică şi neînsemnată este aceasta pentru un continent cu 750 de milioane de locuitori, dintre care doar 43 până la 50 de milioane sunt musulmani. Iar majoritatea acestora nici măcar nu trăieşte în centrul Europei, ci în partea europeană a Rusiei, între 15 şi 20 milioane, sau a Turciei, în jur de 9,5 milioane. Lor li se mai adaugă şi populaţia tradiţional musulmană din unele ţări, precum cele 2 milioane din Bosnia şi în jur de 3,5 milioane în Albania şi Kosovo sau minorităţile naţionale din alte state balcanice, precum Bulgaria cu 12% din populaţie sau România cu doar 0,3%.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite