Premieră în justiţie. OMV Petrom, judecată pentru uciderea din culpă a unui copil care s-a intoxicat cu gaze de sondă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiune fără precedent a procurorilor. Gigantul petrolier OMV Petrom a fost trimis, marţi, în judecată de Parchetul General, sub acuzaţia de omor din culpă, în cazul morţii unui copil din Prahova. Părinţii copilului cer daune morale de un miliard de euro.

Responsabilii celui mai mare producător de gaze şi petrol din Europa de Sud-Est trebuie să răspundă în faţa judecătorilor cum a fost posibil ca un băiat de 9 ani să moară intoxicat de la gazul unei sonde petroliere.

Drama pentru care OMV Petrom este trasă acum la răspundere s-a consumat pe 27 februarie 2014. Atunci, doi angajaţi de la OMV Petrom au verificat modul în care funcţionau instalaţiile de la sonda cu numărul 536 din Ariceştii Rahtivani. Aceasta era amplasată la aproximativ 100 de metri de ultima casă a satului. Unul dintre  angajaţi a observat, întins pe jos, corpul ghemuit al unui copil. Capul acestuia era la doar 17 centimetri de derivaţia din coloana de exploatare a sondei. Ventilul de la coloana de derivaţie era în poziţia „deschis”, iar sub capătul liber erau aşezate, unul peste celălalt, două recipiente improvizate din plastic. Angajaţii OMV Petrom au sunat imediat la postul de poliţie din Ariceştii Rahtivani şi au anunţat că au găsit un copil decedat.
Pe jos, lângă copil,  mai era o sacoşă din plastic, plină cu încălţăminte purtată.

Băiatul proba încălţămintea

image

Anchetatorii au refăcut pas cu pas traseul micuţului Marian-Iulian Furcelea până când a fost răpus de gazele ucigaşe. Băiatul ieşise de la şcoală, în acea zi, în jurul orelor 11.30 - 12.00. S-a dus la o vecină, o bătrână în vârstă, de care masa sa, Elena Furcelea, avea grijă. A stat acolo până la ora 13.00, moment în care mama sa i-a spus că se poate duce acasă. Bătrâna i-a dat mai multe perechi de încălţăminte purtată să le ducă acasă şi să le poarte el şi fraţii săi: doi băieţi şi o fată. Băiatul (foto dreapta) a plecat spre casă, cu ghiozdanul în spate, şi cu sacoşa plină de încălţăminte. Pe drum, s-a oprit şi i-a cerut unui vecin o bucată de sfoară, să lege sacoşa mai bine.

Elena Furcelea avea să declare ulterior că cel mai probabil, de bucurie, fiul său, în drum spre casă, s-ar fi oprit lângă sonda 536 pentru a proba încălţămintea. De altfel, o femeie din sat l-a văzut stând lângă acea sondă. La ora 15.00, Elena Furcelea şi-a sunat soţul, să-l întrebe dacă Marian a ajuns acasă. A fost momentul în care au început să-l caute pe băiat la celelalte rude şi în sat. La ora 20.00, tatăl copilului, Constantin –Cristian Furcelea, a sesizat poliţia din localitate de dispariţia băiatului. Abia la miezul nopţii, poliţia i-a anunţat că Marian nu mai trăieşte.

Potrivit raportului medico-legal, moartea lui Marian a fost una violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute survenită în cursul unei intoxicaţii accidentale cu gaze de sondă. Momentul exact în care s-a produs decesul nu a putut fi stabilit. Soţii Furcelea s-au constituit parte civilă în acest caz cu suma de un miliard de euro.

S-au zgărcit la un gard

Ancheta procurorilor Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică (SUPC) din Parchetul General a dezvăluit că în ziua tragediei, sonda fusese verificată de două ori, în jurul orelor 18.30-18.45 şi 22.30- 23.00, de angajaţii OMV Petrom.

Procurorii susţin că motivele financiare legate de costul pentru ridicarea unui gard,  nu pot fi invocate de compania petrolieră, deoarece „principalele valori care trebuie ocrotite în societate, sunt viaţa şi integritatea corporală a oamenilor“. „Nu putem accepta plasarea intereselor financiare deasupra ocrotirii vieţii oamenilor, în cazul nostru deasupra vieţii unui copil de 9 ani“, susţin anchetatorii SUPC.Verificarea s-a făcut în timp ce angajaţii companiei se deplasau cu un autovehicul, fără însă a coborî din maşină. „Locul în care se aflau ventilul şi capătul derivaţiei din coloana de exploatare a sondei 536 Ariceştii Rahtivani, nu era împrejmuit şi nici semnalizat în mod corespunzător“, arată anchetatorii. Compania ar fi trebuit să împrejmuiască zona potrivit „dispoziţiilor legale şi potrivit unor norme şi măsuri generale de  comportament uman adecvate activităţii desfăşurate“. Astfel, dacă ar fi existat un gard, copilul nu ar fi ajuns în apropierea sondei.

Printre probele procurorilor sunt şi două Standarde pentru proiectarea careului sondei de exploatare, elaborate de OMV Petrom, în care sunt preluate prevederi elaborate de către Institutul American de Petrol. Aceste documente recomandă îngrădirea echipamentelor nesupravegheate care se află în apropierea aşezărilor umane. Compania ar fi pus paţial în aplicare aceste recomandări, în sensul că gardul a fost montat numai pentru sondele noi şi pentru cele care urmau să se modernizeze.

Anchetă disjunsă

Procurorii au disjuns ancheta, deschizând un nou dosar penal pentru furt de combustibil de la sonda 536, după ce angajaţii OMV Petrom au găsit pe o conductă, în noaptea dramei, şi un mecanism utilizat la sustragerea de produs petrolier, denumit în argou „gâscă“ şi două recipiente de plastic. Reprezentanţii companiei nu au exclus ca hoţii să fi fost cei care au deschis ventilul de derivaţie.

OMV Petrom va colabora cu organele de urmărire penală în cazul copilului care a murit în urma inhalării de gaze emanate de o sondă a companiei şi depune toate eforturile pentru identificarea persoanei care a deschis ventilul, au declarat, ieri, pentru Agerpres, reprezentanţi ai companiei petroliere. „Până la pronunţarea unei hotărâri definitive de către instanţa de judecată, compania beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi va acţiona în vederea demonstrării nevinovăţiei sale“, se arată într-un răspuns al OMV Petrom.

Cine e deschis ventilul ucigaş

Potrivit rechizitoriului, prin derivaţia din coloana de exploatare a sondei se introducea, de către o societate comercială specializată, o substanţă chimică, folosită pentru prevenirea depunerilor de parafină, depuneri care ar fi putut afecta eficienta funcţionare a sondei. Operaţiune este denumită „inhibitare“.  Ventilul era deschis doar când se făcea această procedură, în restul timpului acesta trebuia închis.

Ancheta nu a dezvăluit cine a deschis acest ventil şi a permis emiterea gazelor de sondă. Întrucât această persoană nu a fost identificată, procurorii au separat cazul, şi vor continua cercetările tot pentru ucidere din culpă. „Teoretic, nu este exclus ca deschiderea ventilului derivaţiei să fi fost făcută chiar de către Furcelea Marian-Iulian“, arată procurorii SUPC. Chiar şi aşa, anchetatorii susţin că acest lucru nu ar înlătura răspunderea OMV Petrom, deoarece dacă exista un gard copilul nu ar fi avut acces la ventil.

Moartea copilului din Ariceştii Rahtivani a scos în stradă oameni din mai multe zone ale ţării şi au protestat împotriva companiei OMV PETROM, potrivit observatorulph.

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite