Cum au ajuns cinci bărbaţi să muncească ca sclavii în stânele din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ciobani

Muncă forţată de la 4 dimineaţa la miezul nopţii, fără zile libere, bătăi crunte, şantaj şi ameninţări. Aşa au fost ţinuţi mai mulţi bărbaţi la o stână din judeţul Galaţi. „Stăpânii”, doi fraţi ciobani au fost reţinuţi de procurorii DIICOT.

Cinci bărbaţi cu vârste între 40 şi 50 de ani au fost salvaţi de oamenii legii de la o stână situată pe coasta lacului Brateş (Galaţi) unde erau obligaţi să muncească în condiţii asemănătoare sclavilor. Programul zilnic de lucru începea la ora 4.00 şi se termina la ora 00.00, fără zile libere la sfârşit de săptămână sau de sărbători legale. „Stăpânii” celor cinci victim erau doi ciobani, fraţii Marian şi Ionuţ Popov care au şi fost reţinuţi de procurorii Direcţiaei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru trafic de persoane.

Anchetatorii spun că cei doi ar fi amăgit oameni care aveau o situaţie materială precară, îndeosebi bărbaţi care munceau cu ziua în mediul rural, de preferat cu internări în spitale de psihiatrie pentru dependenţă de alcool. Ciobanii le-au promis victimelor 700 de lei şi 4 zile libere pe lună. În realitate, odată ajunse la stână, victimele erau lăsate fără cărţile de identitate, intrau într-un program strict de supreveghere, primeau foarte puţini bani, iar dacă îşi cereau drepturile erau umilite, înjurate şi bătute crunt.

Pentru a-i ţine la stână, ciobanii îi împovărau pe angajaţi cu datorii inexistente, (moartea unor oi, sau plata unor despăgubiri dacă turma intra pe terenurilor altor proprietari – n.r.).  „Boii satului, slugoii satului mă calcă pe mine pe picioare”, era doar una dintre reacţiile ciobanilor când angajaţii îndrazneau să-şi ceară drepturile. De altfel, aceştia erau numiţi de cei doi ciobani „jegoşi”, „boschetari”, „slugi”, „fraieri” sau „zdreanţe”. 

Interceptările

„Vezi că boschetarul ăsta de Costel a plecat… A lăsat tot. Haine ce a avut de p’aici, de pe la stână... Toate le-a lăsat aici, pe masă, ca să le văd”, îi spunea într-o discuţie telefonică Marian Popov fratelui său care a izbucnit: „F...u-i morţii mamei lui! Da’ nu pun eu mâna pe el? Să vezi ce-i scot părul din cap. Nu i-a convenit... Ei, lasă-l în pace! Hai că văd ce fac. Hai! Băi frate, băi...”.

Potrivit interceptărilor DIICOT, „Costel” fugise la un alt cioban, deoarece nu mai suporta munca şi pedepsele la era supus de către fraţii Popov. El a lăsat acolo actele de idenitate, hainele şi salariul neîncasat timp de mai multe luni. „Că cică... i-a tăiat trenul două oi şi l-ai bătut numai cu pumnii în cap... şi de aia a plecat de acolo”, spunea Octavian-Marian  Popov.„ Îi f..t bătaie de se cacă pe el!... Băga-mi-aş p..a-n boschetarul mă-tii. Mi-a lăsat vacile în... în saivan. F..u-l în gură de zdreanţă!”, a continuat Ionuţ Popov când a auzit unde a plecat angajatul.

„Că el n-are unde să se ducă, el se spânzură”

Ciobanul care-l găsise pe „Costel”, îi spunea unuia dintre fraţii Popov, că fugarul avea tendinţe suicidale. „El mi-a zis că se spânzură. Când este încolţit aşa de... şi cu bătaia şi cu una... n-are nici unde... unde să se ducă. Şi anul trecut când l-a bătut Pavel, tot la fel... că el n-are unde să se ducă, el se spânzură. Mie mi-e şi frică într-un fel să nu facă vreo prostie pe acolo, pe la...”, a încercat o explicaţie ciobanul.

„Mă, tu vino cu poliţia şi ia-mă de aici, băi! Că n-am cum să scap de la golanii ăştia. Tu înţelegi?... Iei poliţia de la Scânteieşti... Te mai sun eu şi vii să mă iei. Păi, tre’ să-mi dea vreo cincizeci de milioane. Vreo cincizeci de milioane tre’ să-mi dea măi, femeie!”, i se plângea o altă victim soţiei sale la telefon. 

Când au fost duşi în faţa procurorilor Marian şi Ionuţ Popov au declarat că sunt nevinovaţi, că au respectat în totalitate drepturile angajaţilor şi că că nu i-au agresat verbal sau fizic. 

Păi, dacă îi dau eu douăzeci de pumni în cap, îl omor! Dă-l în morţii mamei lui, Ionuţ Popov

Te-ar putea interesa:

Revolta patronului care nu găseşte muncitori: „Nu producem nimic, dar ne considerăm o naţiune de milioane de IT-işti geniali

Sclavul din Berevoeşti care şi-a ucis tatăl are afecţiuni psihice grave. „Când l-am adus de la Piteşti, nu ştia să spună ce i s-a întâmplat“

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite