Cum se dau în stambă cei care se prezintă astăzi drept urmaşii lui Cuza şi Kogălniceanu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezvăluirile din cotidianul „Libertatea” în legătură cu fiul înfiat au fost folosite de doamna Viorica Vasilica Dăncilă, premierul României, pentru a mai face o încercare de îmbunare a opiniei publice.

Doamna Dăncilă, sfătuită prost de nu ştiu cine, a hotărât să dea fuguţa la o televiziune aservită spre a se prezenta drept mamă bună, iubitoare, model de femeie cu suflet şi de familistă exemplară.

Dacă pentru a fi prezentată drept mare iubitoare a ideii de Europă, de Uniune Europeană, din care este limpede că nu înţelege nimic, doar le demonizează atunci când primeşte în acest sens ordine clare de la stăpânul ei politic, infractorul de rang înalt Liviu Nicolae Dragnea, doamna Dăncilă a apelat la serviciile Televiziunii Române şi ale Laviniei Şandru în cazul telenovelei adopţiei, un gest altminteri admirabil pe care l-a murdărit nu Libertatea, ci punerea lui pe taraba Antenelor felixiene de însăşi autoarea lui, vida din Teleorman a recurs la serviciile ex-pastorului Mihai Gâdea. Care a lăcrimat şi s-a schimonosit din abundenţă de parcă l-ar fi supărat ori stomacul, ori colecistul, dar nu avea ce face, ordinul lui Voiculescu este cel care contează.

Socotind că i-a izbutit dusul de nas al naţiunii pe care o consideră proastă, impresionabilă, cumpărabilă , d-na Dăncilă şi-a continuat apoi campania prin care se face de râs nu doar ea însăşi. A plecat din nou hai-hui prin lume şi în nici 24 de ore a debitat prostii cu nemiluita. Aiureli prin care subminează preşedinţia românească a Uniunii Europene. Doamna Viorica Vasilica Dăncilă a scos pe gură enormitate după enormitate, s-a mai făcut o dată de râsul Europei, al lumii civilizate. A dovedit că Emil Bobu, Constantin Dăscălescu, Tudor Postelnicu, Susănica Gâdea, Aneta Spornic, Lina Ciobanu şi alţii de acelaşi calibru care erau curtenii lui Nicolae Ceauşescu făceau figură de doctori docenţi prin comparaţie cu ea, dar şi cu alţi netoţi, neterminaţi, impostori ce şi-au făcut cuib în guvernul României şi bântuie fantomatic prin Palatul Victoria. Transformat într-un fel de Salon nr. 6.

Absolventa  Institutului de Petrol şi Gaze din Ploieşti (cum Dumnezeu a obţinut femeia aceasta Bacalaureatul, cu atât mai mult o diplomă de absolvire a unei instituţii de învăţământ superior?) a vorbit despre intenţia României de a contribui la „combaterea negaţionanismului  şi a Holocaustului  ”, dar şi despre descurajarea Alianţei”adică a NATO.

Cum doamna Dăncilă nu putea rămâne singură în acest spectacol jalnic pe care ni-l oferă zilnic inşii ce alcătuiesc guvernul României, în scenă a apărut şi domnul Petre Daea. Care i-a lăsat cu gura căscată pe cei de la Bruxelles, atunci când le-a spus că în România cormoranii fac baie în piscine.

Pe această cale, îl rog cum nu se poate mai respectuos pe dl. Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, să facă bine şi să le reamintească celor pe care îi slujeşte că în urmă cu câteva luni Secretariatul general al guvernului a achiziţionat un număr impresionant de DEX-uri. Să facă bine excelenţele lor să le mai răsfoiască. Deşi cel mai bine ar face să îşi adune catrafusele şi să dispară.

Ajunge! Prea mult şi-au bătut joc ambuscaţii aceşţia de România şi mult prea mult i-au umilit pe români semidocţii, tupeiştii, proştii care astăzi, 24 ianuarie, ba la Focşani, ba la Iaşi, ba la Bucureşti se pregătesc să se prezinte drept mandatari ai lui Kogălniceanu, Alecsandri, Cuza.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors. ro  şi pe blogurile adevărul.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite