Dan Şova, sticluţa de whisky şi ochiul vânăt

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul Dan Şova, cu ochiul vânăt la DNA Foto: Captura DIGI24
Senatorul Dan Şova, cu ochiul vânăt la DNA Foto: Captura DIGI24

Ajuns din nou în lumina reflectoarelor, pentru o nouă acuzaţie de fapte de corupţie, senatorul Dan Şova pare să-şi fi încheiat definitiv cariera politică. Soarta acestui politician a fost strâns legată de cea a prietenului său Victor Ponta, de creşterea şi căderea fostului premier şi preşedinte al PSD.

Dar nu acesta este subiectul despre care mi-am propus să scriu, ci să relatez o întâmplare cu Dan Şova, la care am fost martor în urmă cu ceva vreme, în vară. Era într-o dimineaţă de luni, cu ceva aglomeraţie pe DN 1, dinspre Ploieşti spre Bucureşti. Am oprit la OMV pentru a alimenta autoturismul, iar la coadă, la casa de marcat, era senatorul Dan Şova. Îmbrăcat la patru ace, proaspăt bărbierit, pregătit pentru o nouă săptămână de muncă în slujba poporului la Senatul României, politicianul avea în mâna două sticluţe mici de whisky şi o doză de băutură energizantă. Era 8,30. Majoritata celor prezenţi în incintă trăgeau cu coada ochiului să-l vadă pe Şova, care, chiar dacă nu mai era membru al guvernului, era o vedetă politică de prim rang. Cu gesturi nesigure, obosit sau doar emoţionat din cauza atenţiei acordate de simpli cetăţeni, alături de care împărţea coada din benzinărie, Şova scapă una dintre sticluţele de whisky pe jos, care se sparge făcând, în ciuda dimensiunii reduse ale recipientului, un zgomot destul de puternic. Jenat de situaţie, Şova îşi cere scuze cu o voce stinsă. Plăteşte, inclusiv sticla spartă, iese din benzinărie fără să-şi completeze coşul de produse şi pleacă către Bucureşti. Începea pentru el o nouă zi de muncă în slujba patriei. Rămaşi în urma lui, noi, simpli cetăţeni, privim complici unii către alţii. „Săracu, are probleme“, spune săgalnic un domn mai în vârstă. În acel moment, pe feţele tuturor a apărut un zâmbet de confirmare a înţelepciuni rostite de colegul de moment într-ale glumiţelor, după care ne-am văzut fiecare de treburile personale.

În urmă cu câteva zile, Dan Şova a fost chemat la audieri la DNA, fiind acuzat într-un nou dosar. Jurnaliştii au observat că acesta are un ochi vânăt. „Nu declar nimic, nu mai sunt persoană publică“, a spus el celor care l-au întrebat ce a păţit. Chiar şi fără explicaţii, ţinuta lui uşor neglijentă, privirea în jos şi vocea stinsă mi-a readus aminte de întâmplarea de astă-vară şi de vorba acelui domn sugubăţ: „Săracu, are probleme…“

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite