STENOGRAME Dosarul „Scandalul de la Antene”. Dan Voiculescu trimis în judecată pentru complicitate la şantaj:  „Faceţi, tată, faceţi plângeri!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Voiculescu a fost trimis în judecată FOTO Mihaela Cojocariu
Dan Voiculescu a fost trimis în judecată FOTO Mihaela Cojocariu

Omul de afaceri Dan Voiculescu a fost trimis marţi în judecată pentru complicitate la şantaj în dosarul în care directorul Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, este acuzat de şantaj. În acelaşi dosar va fi judecată şi fiica fondatorului Partidului Conservator, Camelia, dar şi aproape toată conducerea Antena TV. Procurorii spun că pe parcursul anchetei Sorin Alexandrescu a încercat să ii acopere pe Dan Voiculescu şi pe fiica acestuia.

UPDATE La mai puţin de 24 de ore de la trimiterea în judecată dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, iar primul termen a fost stabilit pentru 5 noiembrie.

UPDATE  Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) arată în rechizitoriul întocmit în dosarul în care Dan Voiculescu a fost trimis în judecată pentru complicitate la şantaj că, odată cu ridicarea sa de către anchetatori, Sorin Alexandrescu a încercat să îi acopere pe Dan Voiculescu şi pe fiica acestuia.

DNA susţine că de la momentul ridicării lui Alexandrescu "s-a constatat că s-a produs o schimbare majoră a comportamentului persoanelor implicate în activităţile infracţionale. Astfel, s-au distins mai multe planuri pe care s-a acţionat în vederea  acoperirii urmelor infracţiunii, construcţia unor ipoteze de natură să ducă la imposibilitatea angajării răspunderii penale a învinuiţilor".

Mai mult, anchetatorii susţin că "desfăşurarea acestor activităţi complexe cu scopul de a determina neangajarea răspunderii penale a persoanelor implicate şi mai cu seamă de a şterge urmele participaţiei invinuiţilor Voiculescu Dan şi Voiculescu Camelia Rodica nu au avut efectul scontat ci dimpotrivă au demonstrat implicarea acestora în activitatea infracţională la nivelul deciziilor".

De asemenea, tot în rechizitoriu se precizează că aceştia au pornit un curent de opinie favorabil lui Alexandrescu şi atacuri atât în planul media cât şi prin sesizări adresate autorităţilor formulate atât împotriva persoanelor care au îndrăznit să sesizeze organele judiciare cât şi la adresa instituţiilor de aplicare a legii.

Totodată, DNA arată că Alexandrescu nu avea capacitatea de a pune în mişcare atâtea forţe şi entităţi media acţionând singur.

"Era  de altfel greu de presupus că inculpatul Alexandrescu George Sorin avea capacitatea de a pune în mişcare atâtea forţe şi entităţi media acţionând singur, fără implicarea coînvinuiţilor Voiculescu Dan şi Voiculescu Camelia Rodica", mai notează procurorii în documentul trimis instanţei.

Potrivit interceptarilor din rechizitoriul trimis instanţei de procurori, fiica lui Dan Voiculescu, Camelia încerca să afle de ce Sorin Alexandrescu este anchetat de DNA.

 ...................................................

VOICULESCU DAN: Da!

VOICULESCU CAMELIA: Tati! L-a ridicat DNA pe SORIN! 

VOICULESCU DAN: Care SORIN?

VOICULESCU CAMELIA: ALEXANDRESCU. 

VOICULESCU DAN: Păi, vezi tată?

 VOICULESCU CAMELIA: Tată, ce mă fac?!

 ..........................................................

VOICULESCU CAMELIA: Aştia vor să ne sperie!

VOICULESCU DAN: Nu, nu vor să te sperie! El, aşa cum ţi-am spus, vorbeşte gura fără el, se dă mare, se dă rotund... se dă in toate felurile! Si în felu' ăsta, aştia l-au prins, a căzut pe ceva...

VOICULESCU CAMELIA: Da.

VOICULESCU DAN: Ori cu RCS-ul...

VOICULESCU CAMELIA: Da. Nu ştiu, mă rog! Hai, bine, vedem! Bine.

VOICULESCU DAN: Da' de ce? Care-i tema?

VOICULESCU CAMELIA: Şantaj. Deci exact asta este cu RCS-ul. 

VOICULESCU DAN: Că a vrut să...

VOICULESCU CAMELIA: Şi am zis... şi am zis şi eu: .Dom'le, da DNA-ul? Ce legătură are una cu asta, doi, trei?

VOICULESCU DAN: Da.

VOICULESCU CAMELIA: ,Dar în rest, aşa, dacă stau să mă gândesc ce legătură are una cu alta, deci... ce legătură are cu DNA-ul?" Şi şantajul nu e faptă de corupţie, zicea el. Mă rog. Deci asta... asta vroiam să-ţi zic, că am vorbit cu el. Restu' na, să vedem, probabil, acum au intrat acolo să afle despre ce e vorba.

.............................................................................................

VOICULESCU DAN: Da, tati, probabil că ăştia de la RCS cu care voi aveţi paisprezece procese sau nu ştiu câte...

VOICULESCU CAMELIA: Da.

VOICULESCU DAN: Da?

VOICULESCU CAMELIA: Mda!

VOICULESCU DAN: Au făcut o plângere penală...

VOICULESCU CAMELIA: Da.

VOICULESCU DAN : ... că ăsta, Sorin Alexandrescu i-o fi şantajat că să... nu ştiu ce.

VOICULESCU CAMELIA: Da.

VOICULESCU DAN: Ăştia, procurorii, sunt obligaţi să cerceteze, să vadă dacă e aşa sau nu.

..........................................................................................................................................

VOICULESCU DAN: Ăsta a pornit cu fotbalul, cu... Nu? 

VOICULESCU CAMELIA-RODICA: Da. Da, asta ştiam. 

VOICULESCU DAN: Auzi, tăticuţu'?! 

VOICULESCU CAMELIA: Da.

VOICULESCU DAN: Te întreb şi eu acum, aşa, nu te enerva.

VOICULESCU CAMELIA: Da. Zi!

VOICULESCU DAN: îţi aduci aminte când îţi spuneam eu că oamenii ăştia nu sunt în regulă?”

..........................................................................................................................................

VOICULESCU DAN: Să semneze un denunţ calomnios. 

VOICULESCU CAMELIA: Da.

VOICULESCU DAN: Conform legii, când cineva face o plângere penală... 

VOICULESCU CAMELIA: Da. 

VOICULESCU DAN :... care nu are bază...

VOICULESCU CAMELIA: Da.

VOICULESCU DAN : ... tu poţi să faci denunţ calomnios, cerându-i despăgubiri civile sigur...

VOICULESCU CAMELIA: Da

VOICULESCU DAN :... dar cred că şi penal. Nu ştiu dacă şi penal.

VOICULESCU CAMELIA: Păi... Păi, da, da' ăia... Nu ştiu. Trebuie văzut. OK! Da, că m-am gândit...

VOICULESCU DAN : Da, tati, da' ar trebui luni dimineaţă, la prima oră.

VOICULESCU DAN : Mă tată, da' faceţi plângere penală, tată, nu vorbe.

VOICULESCU DAN : Da. Şi plângeri penale pentru toţi escrocii care ştii de ei şi...

VOICULESCU CAMELIA: Da. Şi asta ne ajută şi pe noi, apropo de clienţi şi de toate alea. 

VOICULESCU DAN : Păi, sigur că da. 

......................................................................

VOICULESCU DAN: Păi este, sigur că este. Orice e posibil! Mă gândeam să facem o plângere penală şi împotriva lu' Sorin Oancea, pentru că ne-a creat pagube imense, campanii denigratoare.

VOICULESCU CAMELIA: Da.

VOICULESCU DAN: Plângere la CNA. 

VOICULESCU CAMELIA: îhî! Am făcut la CNA

VOICULESCU DAN: Adică eu...Bun. Vreau luni...

VOICULESCU CAMELIA: Da.

VOICULESCU CAMELIA: O să facem plângere şi împotriva lui Mitică Dragomir...

VOICULESCU DAN: Sigur!

VOICULESCU CAMELIA: Pentru că a declarat şi el aceleaşi minciuni. Aberante, adică Mitică Dragomir n-are, nu ştiu, absolut nici măcar o întâlnire sau o chestie să zic ,”Domn 'e, dai S-a simţit şantajat."

VOICULESCU DAN: Faceţi, tată, faceţi luni numai plângeri".

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au decis marţi trimiterea în judecată a omului de afaceri Dan Voiculescu, a directorului Antena TV Group Sorin Alexandrescu, a preşedintelui ANAF, la cea dată, Şerban Pop, a directorul general al Intact Publishing, George Matiescu, dar şi a Cameliei Voiculescu, în dosarul “Scandalul de la Antene”.

Potrivit DNA, Dan Voiculescu este acuzat, alături de fiica sa Camelia, de complicitate la şantaj, în timp ce Sorin Alexandrescu este acuzat de şantaj.

Şerban Pop - preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală (ANAF) la data comiterii şantajului - este acuzat de anchetatori de folosirea, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, iar Matiescu, de şantaj. 

Dosarul urmează să fie soluţionat de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16 aprilie – 24 mai 2013, Sorin Alexandrescu l-ar fi constrâns pe Ion Bendei, administratorul RCS-RDS, să semneze un contract în condiţii prestabilite şi impuse de el“.

În plus, Sorin Alexandrescu, director general al Antena Group, i-ar fi spus lui Bendei că, în caz de refuz, va da în vileag fapte presupus compromiţătoare pentru acesta şi că în acest scop va fi realizată o anchetă jurnalistică.

Totodată, procurorii precizează că Alexandrescu ar fi dispus trimiterea, către Ioan Bendei şi către alte persoane, a unor adrese de informare emise de către INTACT PUBLISHING S.R.L. şi semnate de George-Daniel Matiescu, în calitate de director general. 

Sub pretextul desfăşurării anchetei jurnalistice, prin aceste adrese se solicitau relaţii privind împrejurarea care făcea obiectul şantajului.

„În tot acest interval de timp, pe posturile de televiziune aparţinând ANTENA TV GROUP au apărut informaţii cu conţinut denigrator cu privire la compania al cărei administrator era partea vătămată şi a fost difuzat un spot publicitar prin care opinia publică era informată că vor fi făcute dezvăluiri cu privire la eventuale fapte de corupţie în care ar putea fi implicată partea vătămată”, se arată în comunicatul emis luni de procurorii DNA.

„Probatoriul administrat până în prezent a relevat implicarea învinuitului Voiculescu Dan în activităţile desfăşurate de inculpatul Alexandrescu George Sorin. Concret, acestuia i-a fost adus la cunoştinţă, atât de către inculpat cât şi de către fiica sa Voiculescu Camelia, fiecare demers care era realizat în scopul de a se încheia contractul mai sus menţionat“, se precizează în comunicatul DNA.

Potrivit aceloraşi surse, „Voiculescu Dan i-a precizat lui Alexandrescu George Sorin că materialele compromiţătoare ar trebui să fie difuzate şi pe alte căi mediatice decât posturile de televiziune şi i-a indicat să manifeste precauţie cu ocazia întâlnirilor şi discuţiilor cu partea vătămată“.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Dosarul „Scandalul de la Antene”. Primul termen în dosarul de şantaj în care va fi judecat Dan Voiculescu, stabilit pe 5 noiembrie la Curtea de Apel Bucureşti

Primul termen al procesului în dosarul în care Dan Voiculescu şi fiica acestuia, Camelia, sunt acuzaţi de complicitate la şantaj a fost stabilit pentru 5 noiembrie. Procurorii au decis marţi trimiterea acestora în judecată.

 

VIDEO Scandalul de la Antene. Postul TV Antena 3 şi fostul şef ANAF, Şerban Pop, urmăriţi penal în dosarul în care este cercetat Sorin Alexandrescu

Postul de televiziune Antena 3 este urmărit penal, ca persoană juridică, de către procurorii anticorupţie, în dosarul în care Sorin Alexandrescu şi Camelia Voiculescu sunt acuzaţi de şantaj şi complicitate la şantaj împotriva administratorului RCS-RDS. În acelaşi dosar s-a început urmărirea penală şi împotriva fostului preşedinte ANAF Şerban Pop.

Directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, a depus o plângere penală pentru denunţ calomnios în cazul administratorului RCS-RDS

Directorul  Antena Group, Sorin Alexandrescu, a depus luni o plângere penală pentru denunţ calomnios în cazul administratorului RCS-RDS Ioan Bendei în care a arătat că acesta a folosit date false sau eronate atunci când l-a denunţat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Alexandrescu a fost arestat din 31 mai până în 6 iunie, atunci când Tribunalul Bucureşti a decis ca acesta să fie cercetat în libertate.

Scandalul de la Antene: Camelia Voiculescu şi Dan Matiescu, director Intact Publishing, puşi sub acuzare pentru complicitate la şantaj

Camelia Voiculescu este urmărită penal în dosarul lui Sorin Alexandrescu, pentru complicitate la şantaj. Alături de ea mai este cercetat şi Dan Matiescu, director general al Intact Publishing S.R.L. Fiica lui Voiculescu şi Sorin Alexandrescu s-au prezentat joi la sediul DNA pentru a da declaraţii în dosarul în care directorul Antena TV Group este cercetat pentru că l-ar fi şantajat pe administratorul RCS-RDS, Ioan Bendei.

Dan Voiculescu le scrie magistraţilor: avem încă şansa să eliberăm instituţiile statului de ideologii şi subordonări oculte

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a trimis o scrisoare deschisă membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR) în contextul în care Inspecţia Judiciară a CSM face verificări privind „posibila încălcare a independenţei justiţiei, ca urmare a declanşării, de către Trustul INTACT a unei campanii agresive împotriva unor instituţii ale sistemului judiciar.

Inspecţia Judiciară verifică o „campanie susţinută, agresivă” a Intact împotriva unor magistraţi

Consiliul Superior al Magistraturii a cerut, vineri, Inspecţiei Judiciare să facă verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei de trustul Intact, care prin Antena 3 ar fi declanşat o campanie „susţinută, agresivă” împotriva unor instituţii ale sistemului judiciar şi a unor magistraţi.

ANAF: Nu e exclus ca angajaţi din Garda Financiară să fi dat contractul Bodu SRL-RCS-RDS unor reprezentanţi ai Antena Group

Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală (ANAF) nu exclude posibilitatea ca angajaţii Gărzii Financiare, care au controlat societatea lui Dumitru Dragomir, SC Bodu SRL, să transmită unei terţe persoane contractul de asociere cu RCS-RDS, însă nu sunt probe concludente în acest sens, raportul în urma anchetei pe acest subiect fiind transmis DNA.

Tribunalul Bucureşti a decis eliberarea din arest a şefului Antenelor. Sorin Alexandrescu a plecat din arestul Poliţiei Capitalei

Sorin Alexandrescu, directorul general al Antena TV Group, posturi TV deţinute de Dan Voiculescu, va fi cercetat în stare de libertate. Aşa a decis joi completul de trei judecători de la Tribunalul Bucureşti, al cărui preşedinte a fost magistratul Elena Burlan. De-a lungul vremii judecătoarea a dat mai multe sentinţe controversate.

Sorin Alexandrescu, directorul  Antena TV Group, reţinut pentru şantaj. Dumitru Dragomir audiat în dosar: „Lupta e între doi elefanţi“

Sorin Alexandrescu, directorul general al Antena TV Group, televiziune deţinută de Dan Voiculescu, a fost reţinut de procurorii anticorupţie pentru şantaj. El este acuzat că l-ar fi constrâns pe administratorul RCS-RDS să semneze un contract în condiţii impuse de el. Administratorul, care este şi denunţător în dosar, ar fi fost şantajat că dacă nu semnează contractul vor fi publicate în presă acte compromiţătoare despre el.

Motivarea judecătorilor. Voiculescu ştia de şantajul directorului Antenelor: „Cum merge treaba cu RCS-ul?“ Alexandrescu: „Deja avem pe post“

Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au motivat decizia de arestare preventivă a şefului Antena Group. Printre altele, aceştia susţin că există indicii temeinice care arată că Sorin Alexandrescu a săvârşit acţiunea de şantaj, profitând de funcţia sa. Joi, magistraţii Tribunalului Bucureşti vor discuta recursul formulat de avocaţii lui Alexandrescu la decizia Judecătoriei de arestare preventivă pentru 29 de zile a acestuia.

STENOGRAME Sorin Alexandrescu, arestat. Cum îl implora şeful Digi pe omologul de la Antene să nu-l şantajeze

 

Sorin Alexandrescu, directorul Antena TV Group, televiziune deţinută de Dan Voiculescu, a fost arestat pentru 29 de zile. Alexandrescu este acuzat de procurorii DNA că l-ar fi şantajat pe Ioan Bendei, administratorul RCS-RDS, societate care deţine şi grupul de televiziuni Digi. Decizia nu este definitivă, însă până la judecarea recursului acesta va sta în arestul Poliţiei Capitalei.

Şantajul cu promo la TV. Cum punea Sorin Alexandrescu presiune pe şeful RCS-RDS

Şeful Antena Group a dat comandă de un clip publicitar special pentru operaţiunea de şantaj asupra lui Ioan Bendei, administratorul RCS-RDS. Promo pentru "ancheta jurnalistică" a rulat mai multe zile pe postul TV Antena 1.

Dezvăluirea ucisă de şantajul Antenei. Investigaţia jurnalistică, arma presiunii

Şantajul exercitat de directorul Antena 1, Sorin Alexandrescu, la adresa directorului RCS-RDS a compromis ceea ce părea o promiţătoare investigaţie de presă: contractul dintre Mitică Dragomir şi RCS-RDS, aparent total defavorabil operatorului de cablu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite