Dl. Liviu Dragnea consimte la o eventuală sacrificare a şefei TVR?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri, preşedintele PSD, dl. Liviu Nicolae Dragnea, a evoluat într-un mare one man show. Generos cu timpul lui şi curiozitatea gazetarilor le-a acordat acestora un fel de audienţă colectivă.

A profitat de interesul presei pentru întâlnirea dintre premierul Viorica Vasilica Dăncilă, ministrul Finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici, pe de o parte, şi conducerea BNR, în frunte cu guvernatorul Mugur Isărescu, pe de alta şi a stat la o lungă şi aparent prietenească şuetă cu jurnaliştii.

Carevasăzică, le-a făcut acestora un cadou cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei. Cadou interesat şi gândit a funcţiona în interes propriu.

Dl. Liviu Nicolae Dragnea a pozat într-un fel de rabin. Le-a dat tuturor dreptate. A fost asemenea unui profesor-diriginte care a vrut să arate cât de bine îi cunoaşte el pe toţi cei din clasă, care mai cu o ironie, mai cu o glumă de care a râs el primul le-a spus tuturor că sunt băieţi şi fete bune dar că mai au şi lipsuri, însă că el, Liviu Nicolae Dragnea, ştie cum să le îndrepte tuturor defectelor.

Dl. Dragnea ne-a asigurat că nimeni nu ar trebui să fie ros de nici cel mai mic motiv de îngrijorare. Că România este necondiţionat pe calea cea bună. Că nu există nici urmă de conflict între BNR şi Guvernul României şi că, din contră, BNR a dat şi dă o înaltă apreciere proiectelor economice ale Executivului care respectă sacrosanctul şi infailibilul Program de guvernare. Dl. Dragnea a minimalizat din toţi rărunchii relaţia încordată dintre alianţa PSD-ALDE şi dl. Klaus Iohannis,  a spus că preşedintele s-a inflamat prea tare atât pe tema legilor justiţiei, cât şi pe aceea a mutării ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, că el şi doamna Dăncilă au făcut în acest sens doar o propunere care urmează să fie temeinic cumpănită.

Dl. Liviu Dragnea şi-a recunoscut spăsit greşeala lui şi a fiului domniei-sale în legătură cu super-bolidul cu care s-a plimbat prin România fără să aibă făcută inspecţia tehnică anuală şi a anunţat că va plăti ca orice cetăţean cinstit amenda cuvenită.

 Însă cum orişice telenovelă, oricât de dulceagă, are şi o doză de conflict, dl. Liviu Dragnea a adăugat că aprobă acţiunea pe care au deschis-o în justiţie marile dive ale PSD, adică Viorica Dăncilă, Gabriela Firea, Lia Olguţa Vasilescu, Carmen Dan şi Irina Tănase, care vor ca site-ul de umor Times New Roman să plătească nici mai mult, nici mai puţin decât 500.000 de euro spre a nu lăsa nereperată onoarea domnişoarei Tănase. Dl. Liviu Dragnea s-a mai arătat o dată feminist convins.  

După acest intro a urmat ceea ce ar fi trebuit să fie o mare lovitură de imagine. Dl. Liviu Dragnea a spus că, dacă se dovedeşte veridicitatea înregistrărilor date ieri publicităţii de Dragos Pătraru, înregistrări ce o surprind în ipostaze mai mult decât penibile nu doar din punct de vedere lingvistic, ci şi deontologic pe doamna Doina Gradea, preşedintele-director general al TVR pe a cărei gură ies numai prostii acompaniată fiind de directorul TVR 1, un oarecare cetăţean pe nume Eduard  Petru Dârvariu, expert în limbaj pornografic, insa cu pricina nu va mai fi susţinută în nici un caz de PSD.

Ce mare diferenţă între felul în care a empatizat cu jurnaliştii din TVR dl. Liviu Dragnea şi încercarea partinică neizbutită a d-lui Lucian Romaşcanu de a relativiza situaţia!

În toată povestea aceasta dl. Lucian Romaşcanu a căzut ca musca-n lapte. A vrut să pozeze în mare apărător al oamenilor partidului doar-doar va mai câştiga un pic de bunăvoinţă din partea d-lui Dragnea în a cărui dizgraţie a căzut după catastrofala lui prestaţie în calitate de ministru al Culturii şi astfel a comis o nouă gafă. Dovedind că nu îl cunoaşte foarte bine pe El Lider Máximo şi felul în care se pricepe acesta să scape de ceea ce pentru el înseamnă o cantitate neglijabilă. Fiindcă exact aceasta este d-na Gradea. Un instrument, ceva fără valoare care poate fi oricând sacrificat, măturat, aruncat la pubelă fiindcă numărul de oameni devotaţi PSD-ului în actualul Consiliu de administraţie al SRTV este mai mult decât considerabil. Este oricând cine să îi ia locul d-nei Doina Gradea. Unde mai pui că despre respectiva doamnă se ştie că este din cale afară de sensibilă la ordinele, dorinţele, mofturile, chichiţele doamnei Gabriela Firea. Or, în PSD singurul care are dreptul să dea ordine este dl. Liviu Dragnea.

Cred că e mare probabilitatea ca în zilele imediat următoare d-na Doina Gradea să fie convinsă/silită de partid să facă un pas în spate. Ceea ce nu înseamnă nicidecum că draconica subordonare  a SRTV comenzilor de partid va fi cu ceva mai mică. Păstrarea în funcţie a Doinei Gradea înseamnă pentru PSD o vulnerabilitate. Se pare că dl. Dragnea preferă să o evite.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite