DNA-ul e foarte scump, de ce nu o fi căutat Guvernul soluţii mai ieftine?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laura Codruţa Kovesi, şef DNA, la Adevarul Live   FOTO Eduard Enea
Laura Codruţa Kovesi, şef DNA, la Adevarul Live   FOTO Eduard Enea

Am văzut o estimare de 100.000 de euro de persoană, în medie, pentru costurile cercetărilor DNA în cazurile de corupţie, până când dosarul e gata să ajungă în instanţă. Înmulţit cu 100.000, cam cât arată altă estimare că ar fi numărul de cazuri care ar trebui să ajungă cu adevărat la DNA, din toată ţara, fac 10.000.000.000, adică zece miliarde de euro.

În suma această nu intră şi banii cu judecăţile şi cu judecătorii, care sunt şi ele, cât de cât. Costurile cu închisoarea sunt marginale, fiindcă cei veniţi pe filiera DNA mănâncă mai mult din pachete, aşa că nu le mai punem la socoteală. Şi chiar acum văd în televizor că au aprobat bugetul DNA-ului pe anul viitor, de 22 de milioane de euro. Făcând o împărţire, înseamnă că ultimilor corupţi le va ajunge rândul la dosar peste 454 de ani şi jumătate, adică prin iunie 2468.

La presiunea televiziunilor de ştiri, Guvernul îi ţine în permanenţă ocupaţi pe cei de la DNA şi nu dă vreun semn că ar intenţiona să le uşureze munca. Fiindcă, dacă ar vrea, cu o zecime din banii daţi pe o singură retrocedare frauduloasă, şi în doar câteva luni, ar putea să le „sufle” faimoşilor procurori o bună parte dintre „clienţi”…

În acest moment, şi în toţi cei 25 de ani din urmă, nu există şi nu a existat aproape niciun sistem de monitorizare şi control în companiile publice şi în oricare altă instituţie de stat, altele decât cele financiare, impuse de către Ministerul Finanţelor. Guvernul urmăreşte doar execuţia bugetară şi câţiva -  extrem de puţini - indicatori financiari sintetici şi globali, şi nimic altceva. Dacă se întâmplă ceva, dacă apare o problemă serioasă într-o regie, o companie, o autoritate naţională, o primărie sau pe oriunde altundeva, Guvernul stă cuminte şi aşteaptă ca această problemă să ajungă să iasă la suprafaţă prin unul dintre cei câţiva indicatori financiari. După un semestru, după un an, doi, zece… Că nu mai reuşeşte nimeni să facă legătură între originea problemei şi efectele ei directe şi indirecte, în lanţ, ajunse până la urmă în tabelele contabililor sub forma unor cifre în roşu, nu interesează pe guvernanţi, dar chiar deloc!

Ar fi foarte simplu de făcut un astfel de sistem de monitorizare şi control în timp real la nivelul unui întreg minister, cu „smoke detectors”, cu alerte, cu urme imposibil de acoperit sau de şters. Ar fi ieftin şi rapid de făcut, mai ales că diferenţele de la o companie la altă, de la o instituţie la altă ar fi mici, aşa că s-ar putea face o singură dată într-o versiune integrală şi maximală, după care s-ar localiza cu uşurinţă pentru fiecare organizaţie în parte.

Şi atunci, lucrurile s-ar întâmpla cam aşa: o treime dintre cei care nu pot sta fără să pună mâna pe ceva ar abandona, în urma unui raţionament simplu; o a doua treime ar apuca să fure câte ceva, însă nu atât de mult că acum, pentru că smoke detectorul ar declanşa soneria şi cineva opreşte furtul într-un stadiu mai incipient; şi, în fine, ultima treime, „ireductibilii”, ar fura la fel că acum, însă şi DNA-ului i-ar fi mai uşor să îi prindă dacă aruncă şi el un ochi prin sistemul de monitorizare şi control. Şi, poate că atunci o anchetă nu ar mai costa 100.000 de euro, ca acum, ci doar 85.000, 82.000, sau poate chiar mai putin…

Şi o întrebare legitimă: nu a ştiut niciun ministru, sau niciun prim-ministru, din câţi am avut până acum, cum se face asta? Şi nu a vrut nimeni să-i ajute şi să le arate cum se face, dacă şi-au dat seama că nu pot singuri? Sau nu au vrut, pur şi simplu?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite