INTERVIU Dorin Chirtoacă: Moldova se transformă într-o ascunzătoare pentru bandiţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deutsche Welle continuă seria de interviuri cu actorii politici implicaţi în campania electorală din Republica Moldova. Astăzi publicăm un interviu cu noul lider al PL, Dorin Chirtoacă.

DW: Aţi avut un start de campanie zgomotos, cu acuzaţii la stânga şi la dreapta...

Dorin Chirtoacă: De fapt, startul campaniei a fost atunci când Plahotniuc, în cârdăşie cu Dodon, au decis să schimbe sistemul electoral. Atunci s-au developat că sunt împreună. PL a fost forţat, în felul acesta, să se retragă de la guvernare. Şi atunci au început arestările. Astfel, ceea ce a mai rămas din Alianţa pentru Integrare Europeană s-a transformat într-un regim dictatorial pe care îl vedem acum în toată splendoarea. A avut loc curăţarea terenului ca să rămână un singur partid: Filat – la puşcărie; PLDM – bucăţele; Leancă – subordonat. În Parlament au curăţat tot ce au putut curăţa, în teritoriu primarii au fost forţaţi să treacă la PDM. Mai rămânea Partidul Liberal, aşa că au decis să ne aresteze. A rămas să împartă ei (democraţii – n.n.) mai departe totul cu Dodon, iar mai nou şi cu Şor. Sunt toţi împreună.

Vorbeaţi de Filat, de distrugerea PLDM, de presiuni asupra PL... De ce îşi devoreazăPlahotniuc partenerii?

Pentru că este incapabil să urce el la nivelul lor. Şi atunci îi coboară pe toţi mai jos de nivelul lui. Frustrarea lui e că a conştientizat că nu va fi iubit niciodată de oameni. La Nisporeni, acolo unde candidează pe circumscripţie uninominală, a „omorât” tot ce i se putea opune. L-a băgat sub el şi pe primarul Robu, care era de la PL, şi a monopolizat acolo absolut tot. Se chinuie să devină erou naţional la Nisporeni ca să-şi justifice în continuare aflarea în fruntea partidului.

PL a fost partidul care a votat în 2016 acest guvern controlat de Vlad Plahotniuc... L-aţi ajutat. Acum vreţi să ştergeţi acel episod? Să uităm de el.

Nu cred că se poate şterge, dar se poate explica. Ar fi absurd să ştergem. Asta ar însemna să spunem că nu am fost conştienţi de ceea ce facem. Mă refer la partid, pentru că personal am fost împotrivă şi m-am opus inclusiv la Biroul Politic şi la Consiliul partidului. Eu şi domnul Lilian Carp am fost împotrivă. Votul a fost în favoarea majorităţii parlamentare. Argumentul a fost că, în caz contrar, vor fi alegeri anticipate pe care le va câştiga partidul pro-rusului Dodon. Dodon simula opoziţia – era în stradă cu Andrei Năstase şi Maia Sandu. Ideea de a schimba PDM cu Partidul Socialiştilor, care să preia în totalitate majoritatea în Parlament şi să aibă toată puterea, nu era o soluţie. Asta ar fi însemnat să aruncăm în braţele Rusiei tot ce a mai rămas din Moldova. Prin urmare, s-a mers la limită în acea alianţă chiar dacă se ştia că vor fi consecinţe negative pentru partid. Între timp, acel gest a permis developarea lui Dodon – am reuşit să demonstrăm că el nu este deloc în opoziţie faţă de Plahotniuc, ci în cârdăşie. Şi asta s-a văzut când au împărţit funcţiile de ambasadori, la „MoldovaGaz”, iar faptul că au votat împreună trecerea la sistemul mixt a pus capacul. Deci, sacrificarea ratingului PL de atunci, din ianuarie 2016, a permis developarea cârdăşiei dintre ei.

Deci, recunoaşteţi că a fost sacrificat ratingul partidului prin alianţa cu PD... Şi acum ce faceţi – mergeţi în campanie cu un rating sacrificat?

Da.

Foarte ciudat. Şi pe ce mizaţi?

Poate vom fi înţeleşi mai târziu. Developarea cârdăşiei dintre Dodon şi Plahotniuc trebuia făcută. Acum problema e că electoratul pro-rus acceptă această cârdăşie. Speră că Dodon îi va putea lua locul lui Plahotniuc. Dar Plahotniuc îl are agăţat de toate celulele corpului pe Dodon încă de când era ministru al Economiei. Privatizările frauduloase de care a beneficiat Plahotniuc: „La Izvor” – restaurantul şi jumătate de hectar de pământ, privatizare făcută cu Dodon; „Grădina Moldovei” – 10 hectare de pământ la Calea Basarabiei, privatizate de Plahotniuc când Dodon era ministru; Hotelul „Codru”„Hotelul Naţional”... Dodon este dator-vândut pe trei vieţi înainte lui Plahotniuc...

Ştiţi, sacrificiul acela pe care spuneţi că l-a făcut PL-ul în 2016, intrând în combinaţia lui Plahotniuc, mie mi se pare suspect de mare, iar argumentul că aţi vrut să-l developaţi pe Dodon, care se dădea drept opozant, prea mic. Amintiţi-vă de acele proteste foarte fierbinţi de sub pereţii Parlamentului în noaptea învestirii Guvernului Filip... Dl Ghimpu a fost bătut atunci şi numit „Iuda” de către protestatari. Nu v-aţi gândit atunci că omorâţi partidul care coagula unioniştii?

În stradă era Maia Sandu, Andrei Năstase (lideri pro-europeni) şi Usatîi şi Dodon (lideri pro-ruşi). Raportul de forţe arăta că în cazul unor alegeri anticipate – câştiga Dodon. A schimba un hârb pe o oală spartă nu este o soluţie. Adică, ce am fi câştigat dacă venea Dodon cu majoritate în Parlament cu alură de opozant al lui Plahotniuc? Nu am fi câştigat nimic. Da, este riscant. Am avut discuţii fierbinţi şi la partid. Deci, atunci s-a considerat că alegerile anticipate trebuie evitate. Şi aşa s-a ajuns la acel vot pentru guvernul Filip.

Vă amintiţi declaraţia lui Andrian Candu conform căreia, după votul liberalilor pentruGuvernul Filip, PDM va renunţa, în favoarea acestuia, la funcţia de preşedinte al Parlamentului? Nu v-a mai cedat până la urmă nimic şi nici nu v-am auzit vreodată să vă indignaţi...

Acesta a fost subiect de contradicţie în alianţă, dar a căzut destul de repede pe planul doi-trei, pentru că au apărut alte probleme care ţineau deja de presiunile făcute de PDM asupra membrilor noştri din teritoriu, asupra Primăriei Chişinău unde eram primar, asupra colegilor din ministere, urmăririle ilegale, camere ascunse montate prin birouri...

Dar acesta nu este un motiv să nu mai cereţi funcţia de preşedinte al Parlamentului care vă aferea posibilitatesă blocaţi anumite abuzuri.

Dar ele veneau în cascadă – aici o problemă, dincolo o problemă... La fiecare şedinţă erau contradicţii pe majoritatea iniţiativelor pe care ei încercau să le împingă.

Şi nici în spaţiul public nu v-aţi revoltat că nu mai primiţi funcţia promisă...

Păi atunci când eşti în alianţă, încerci să rezolvi problemele în alianţă. Aşa este un cod deontologic.

Da, îmi amintesc - spunea des domnul Ghimpu: „Tac ca să existe alianţa!”...

Spunea asta din bun simţ. Dar până la urmă tot el era cel care dezvăluia marea parte a informaţiilor din interiorul alianţei. N-ar fi vrut să spele rufele în public, dar a fost deschis şi cu presa, şi cu societatea civilă. Cu timpul, gesturile lui vor fi înţelese. Închipuiţi-vă că astăzi Dodon avea majoritate în Parlament şi mai avea şi funcţia de preşedinte al republicii, plus toată susţinerea pe care o are de la Putin. Nu eram noi deja un fel de Crimeea?

Nu avem nici o garanţie că lucrul acesta nu se va întâmpla după 24 februarie...

Da, nu avem, dar măcar am amânat această tragedie cu doi ani.

Ne-am chinuit în această perioadă.

Da, ne-am chinuit, pentru că asta facem de 30 de ani în Moldova.

image

Liderul PL, Dorin Chirtoacă, în dialog cu Vitalie Călugăreanu

Haideţi să ne amintim cum a început, de fapt, capturarea statului. Dvs ştiţi cum a fost vândută funcţia de procuror în 2009?

O să vă spun tot ce ştiu.

Cunoaşteţi discuţiile despre faptul că această funcţie a fost vândută cu 2 milioane de euro...

Da. Un apropiat al lui Urechean (fostul lider al Alianţei Moldova Noastră), Gheorghe Mihai, a ajuns la SIS, iar Zubco (ex-procurorul general Valeriu Zubco – n.n.), care era un apropiat al lui Plahotniuc, a ajuns procuror general în condiţiile în care Procuratura urma să-i fie partajată politic partidului condus de Urechean.

De acolo au pornit toate relele. Povestiţi-ne filmul acelei presupuse tranzacţii.

E vorba de prima alianţă PL-PLDM-AMN şi PD din 2009 şi de modul cum au fost partajate principalele funcţii în stat între aceste partide – funcţiile de şef al statului, preşedinte al Parlamentului şi prim-ministru. Respectiv, astea trei au fost repartizate PL, PLDM, PDM, iar AMN a rămas fără funcţie şi a cerut Procuratura Generală. Punând lucrurile cap la cap, presupun că această chestiune cu procurorul a fost din start convenită între Urechean şi Plahotniuc, pentru a se face ulterior acea rocadă. Pentru că imediat după aceea, fără mari discuţii, a ajuns Zubco la Procuratură şi, respectiv, Gheorghe Mihai la SIS, fiind neclar pentru noi toţi cum s-a întâmplat asta. În orice caz, nu a existat nici un fel de opoziţie din partea lui Urechean. Dacă s-a plătit sau nu – nu am probe şi nu vă pot spune.

Apoi a fost un alt episod când Marian Lupu (ex-lider PDM) a venit şi a spus că PDM nu participă la Alianţa pentru Integrare Europeană dacă nu primeşte conducerea Centrului Naţional Anticorupţie. Şi atunci Mihai Ghimpu a cerut ca instituţiile abilitate cu urmărirea penală (MAI, Procuratura şi CNA) să fie repartizate echilibrat partidelor componente ale alianţei. Democraţii au refuzat. Pe atunci legislaţia nu prevedea concursuri pentru ocuparea acestor funcţii. Când a venit Lupu şi a insistat să li se dea CNA-ul, eu, la şedinţa Biroului PL, am spus că nu este în regulă, pentru că mi-am amintit că acolo este Zumbreanu şi toată întâmplarea cu „Victoriabank”, Plahotniuc, Ţopa, Năstase din 2005. Eu cunoşteam despre abuzurile care au avut loc atunci din prima sursă, chiar de la Dl Ţurcanu (Victor Ţurcanu, fondatorul băncii – n.n.). Am mers cu el o noapte în tren la Bucureşti şi chiar mi-a dat o mapă cu documente. Deci eu ştiam foarte bine cine şi cu ce se ocupă la Centrul Naţional Anticorupţie.

Urmărind toate lucrurile care s-au întâmplat: schimbarea sistemului electoral, trasarea circumscripţiilor uninominale aşa cum au vrut ei, democraţii, vedeţi vreo posibilitate ca PDM-ul să rămână pe dinafara guvernării după alegeri?

Da. La o asemenea configuraţie trebuie ajuns. Cert e că la aceste alegeri trebuie să scăpăm de cei care au făcut din Moldova o „Cosa Nostra” – un paravan sub care îşi gestionează hoţiile.

Am văzut acele dezvăluiri pe care le-aţi făcut, legate de conexiunile şi proprietăţile externe nedeclarate ale lui Plahotniuc şi spuneaţi că de la ele ar putea porni o investigaţie internaţională care l-ar pune în dificultate.

Vorbim despre faptul că Plahotniuc nu şi-a declarat averile şi, în acest caz, apare răspunderea penală. Automat, după alegeri, trebuie să apară o investigaţie pentru a vedea câtă avere nu a declarat Plahotniuc. Deci, încălcarea legii este constatată şi conexiunile sunt în Cipru, Bulgaria, Belgia, care pot investiga de unde au luat acei interpuşi sumele acelea uriaşe pentru Aeroport şi acele bunuri în valoare de câteva sute de milioane de euro.

Credeţi că sunt bani din miliardul de dolari furat în 2014 din băncile moldoveneşti?

Inclusiv.

Aţi spus atunci când aţi postat probele pe reţelele de socializare că veţi cere scoaterea lui Plahotniuc din cursa electorală în baza acestor documente pe care le-aţi obţinutAţi făcut deja demersul la Comisia Electorală Centrală?

Este sesizarea pregătită şi o vom depune în următoarele zile. Vorbim de nedeclararea averii – bani pentru Aeroport, vilele din Elveţia, aşa-numita „casă albă” din sectorul Telecentru, cele 4 posturi TV pe care le deţine, hotelurile din Chişinău...

Pe 6 decembrie, la o emisiune TV aţi vorbit apăsat despre necesitatea coagulării opoziţiei pro-europene, pentru ca nici un vot să nu fie irosit. Vă reamintesc doar câteva citate:„Sper să atingem numitorul comun cu blocul ACUM. Dacă nu – chiar cred că putem găsi o soluţie ca să nu ne lovim unii pe alţii în această campanie”. Apoi, la conferinţa de presă din 31 ianuarie l-aţi atacat dur pe Andrei Năstase pentru că a obţinut o hotărâre de condamnare a Moldovei la CEDO. O altă declaraţie făcută pe 6 decembrie: „Plahotniuc şi Dodon asta vor – să fim o puzderie de partide pe dreapta, iar ei, pe stânga să iasă învingători. (...) La mijloc de februarie va fi clar. (...) E mai bine să participăm la alegeri şi nu excludem ca, în ultima săptămână care precede data de 24 februarie, să ne retragem în demnitate şi spunem: Oameni buni, susţineţi-i! Ei sunt cei care vor rezolva problema de data aceasta”. Aşa aţi spus.

Da.

Deci, o să vă retrageţi în favoarea blocului ACUM sau nu?

Nu.

Decizie definitivă?

Decizia rezultă din ceea ce s-a întâmplat în ultima lună. (PL şi-a exprimat nemulţumirea faţă de împărţeala care a avut loc în blocul ACUM, liberalilor fiindu-le oferite doar 7 circumscripţii din cele 51 – Briceni, Făleşti, Orhei, Taraclia, Comrat, Transnistria, Europa de Est şi Asia. – n.n.). Trebuie spus că chestiunea aceasta a fost discutată şi cu partenerii internaţionali – PPE şi ALDE – care ştiau că noi o să găsim numitor comun, dar ACUM i-au dus de nas şi pe cei de la PPE, şi pe noi.

Înţeleg că e vorba de o supărare, o neînţelegere... Şi vreau să înţeleg pe ce puneţi Dvs accent. Să admitem şi faptul că ei aveau interesul să vă scoată din joc... Să înţeleg că, din cauza acelei supărări, interesul Dvs pentru neadmiterea risipirii voturilor a scăzut? Ce este mai important în momentul acesta pentru Dvs?

După ce ei au procedat cu noi aşa cum au procedat, partidul a luat decizia demnă, cam pe la sfârşit de decembrie, să participe la alegeri. Am chemat partidele unioniste să se unească în jurul PL. La sfârşit de decembrie am spus că voi colecta semnături pe circumscripţia 32, dar nu mă voi înregistra în calitate de candidat. Adică tot am întins o mână blocului ACUM. Am propus să vedem care este persoana susţinută mai mult de cetăţeni – eu sau candidatul ACUM şi aşa să facem în toate circumscripţiile. Am făcut această ultimă tentativă ca să mai discutăm odată. Dar şi aceasta a fost ignorată. Apoi am discutat pe 17 ianuarie, când a fost întâlnirea cu ministrul de Externe al României, Teodor Meleşcanu... Şi atunci Andrei Năstase, care a întârziat la acea întâlnire, a recunoscut că ei nici nu aveau de gând să discute cu noi, pentru că nu văd finalitatea unor astfel de discuţii. Şi atunci cine sacrifică unitatea opoziţiei? Îi interesează doar ca ei să ajungă în Parlament şi să-i sacrifice pe toţi ceilalţi. Să nu luăm împreună 40-45 sau 50 la sută, ci să ia ei singuri 25-30% şi mai mult nimeni.

Chiar şi aşa, vă bazaţi argumentarea pe nişte contradicţii şi pe nişte supărări între partide, iar eu mă refeream la interesul naţional, la salvarea statului.

De acord. Până la 17 ianuarie au fost contradicţii între partide, nu supărări. În această situaţie noi spunem: pe circumscripţiile uninominale hadeţi să ne susţinem reciproc, iar cu lista naţională vedem spre finele campaniei. Acestea au fost discuţiile inclusiv la masă cu Dl. Meleşcanu. Noi şi acum ne putem uni – pe circumscripţii câte un singur candidat pro-european şi vedem ce soluţie găsim cu lista. Dar ei nu vor.

Şi după 17 ianuarie ce s-a schimbat?

Apoi au intervenit investigaţiile pe care le-am prezentat. Când Andrei Năstase a spus că este onorabil să câştigi la CEDO 7 milioane de euro, mie mi s-a aprins becul. El a criticat privatizarea companiei „Air Moldova” de către interpuşii lui Plahotniuc. Da, este o şmecherie. Dar în 2001 la fel au procedat Victor Ţopa şi Andrei Năstase – Năstase fiind vicedirector la „Air Moldova” şi finul lui Ţopa. Şi el a spus că este onorabil să câştigi la CEDO. Cum poţi să te pretinzi salvatorul naţiunii când ai 7 milioane de euro furate din buget, chipurile prejudiciu stabilit de CEDO, pentru o companie germană? Companie din Germania înseamnă bani germani pe care i-a adus în Moldova în anul 2000, pentru a-i investi în „Air Moldova”, au luat 49% din acţiuni, apoi Voronin (ex-preşedinte al Republicii Moldova – n.n.) a anulat contractul, banii au rămas în Moldova, iar compania germană a rămas cu prejudiciul pe care îl recuperează prin CEDO. Dar Curţii Europene nu i s-a spus că acei bani investiţi de compania din Germania în Moldova aveau provenienţa tot din Moldova. Deci nu erau ai unor investitori germani, ci ai unor moldoveni - Victor şi Viorel Ţopa, iar primul milion de euro este de la „Banca de Economii” – bani furaţi. Banii au fost duşi în Germania, acolo i-au investit ca şi cum din partea companiei germane cu director german, dar fondatoare figurează Ana Ţopa, soţia lui Victor Ţopa, naşa lui Andrei Năstase, iar Andrei Năstase era vicedirector la „Air Moldova”, care din interior, a facilitat această privatizare. Iar când Voronin a anulat contractul cu Unistar Ventures GMBH, el a plecat de la „Air Moldova” şi s-a făcut avocat al acestei companii, a mers ca avocat la CEDO după care a ajuns să lucreze la Unistar Ventures GMBH (acum firma se numeşte German Aviation Capital GmbH). Deci, nu erau nemţi cei care au privatizat, în 2001, „Air Moldova”! În aceste condiţii, Năstase se descalifică, iar ca să susţinem mai departe blocul ACUM, Năstase trebuie să se retragă şi din blocul ACUM, şi din partidul pe care îl conduce.

Dar vă daţi seama că ceea ce numiţi Dvs dezvăluiri sunt percepute acum, în campanie şi mai ales după afişarea neînţelegerilor Dvs cu cei din blocul ACUM, ca nişte instrumente de luptă politică şi nimic mai mult? Mai ales că este vorba de o hotărâre a CEDO.

Dar ce să fac dacă acum am dat de această schemă? Ce vină am eu că până acum nu au fost făcute investigaţii? Da, eu înţeleg că sunt percepute electoral şi nu am nicio problemă cu asta.

Deci Dvs nu sunteţi ca dl Ghimpu care spunea că tace ca să existe alianţa?

Păi ce, am trecut prin aceste experienţe negative ca să idolatrizăm persoane care au furat şi să ne pomenim peste câţiva ani că se întâmplă la fel? Nu e normal să taci când se fură.

Pe 29 noiembrie 2018, instanţa v-a anulat toate restricţiile de a ieşi din Republica Moldova în legătură cu cele două dosare pe care le aveţi, iar peste două zile aţi fost ales preşedinte al PL. Aşa i-a abătut justiţiei, despre care spuneţi că e controlată de Plahotniuc, să vă facă un cadou în ajunul acelui eveniment?

Din nou este vorba de stereotipuri. Informaţia că voi fi ales preşedinte al PL a ieşit din sediul PL înainte ca evenimentul să se întâmple. Şi atunci mi-au scos restricţiile ca să mă compromită – să se creadă că Plahotniuc mi-a făcut un cadou. Eu de la ei am primit ameninţări de câteva ori. În ianuarie-februarie 2018 mi-au cerut să nu-mi dau demisia din funcţia de primar de Chişinău, ca să nu provoc alegeri locale noi. Atunci, la solicitarea procurorilor, am fost suspendat, iar ei şi-au pus omul lor, pe Silvia Radu, primar interimar. Mi-au transmis aşa: Punctul unu...

Cine v-a spus?

Mi-au transmis prin intermediari – persoane de la PDM au transmis persoanelor de la PL. Persoanelor de la PDM nu le ştiu numele, iar celor de la PL nu le pot divulga numele,  pentru că mi-au solicitat să nu fac asta, deoarece au copii. Mi-au transmis următoarele mesaje: Ar fi bine să nu-ţi dai demisia, pentru că, unu, alegeri nu vor avea loc oricum... – „Noi avem jurişti buni” (este citatul care i-ar fi fost transmis în limba rusă – n.n.). Doi: „Vom considera demisia ta drept şantaj la adresa noastră. Adică chipurile eu aş şantaja PDM-ul. În schimb, dacă nu-mi dădeam demisia mi s-a promis că „totul o să fie în regulă cu dosarele”. Aceasta a fost prima ameninţare. Am rugat să li se transmită că niciodată nu am şantajat pe nimeni şi nici nu aş încerca. Trei: "Ceea ce faceţi voi este mârşav!" Am informat partenerii europeni în legătură cu aceste ameninţări. A urmat conferinţa de presă la care am anunţat că renunţ la funcţia de primar şi am generat alegeri anticipate. Şi în instanţă am declarat şi este imprimat asta - că am fost ameninţat de oamenii lui Plahotniuc.

A doua oară m-au ameninţat în noiembrie 2018, înainte de congresul PL, când se ştia că voi candida. Mesajul transmis a fost: „Renunţă! Nu candida nici pentru preşedinţia partidului, nici pentru Parlament, ca să nu ai probleme cu dosarele”.

Noi vrem să putem verifica aceste acuzaţii. În acest caz ne puteţi spune cine v-a ameninţat

Informaţia mi-a fost transmisă prin aceleaşi persoane. Cred că la un moment dat colegii de partid vor povesti singuri despre asta. De data aceasta nu le-am mai răspuns, dar după ce am fost ales preşedinte, pe la mijloc de decembrie, am primit o reacţie din partea lor la alegerea în funcţia de preşedinte al PL, care suna cam în felul următor: „Noi am vrut doar să te dăm jos de la Primărie, pentru că ne-ai blocat proiectele imobiliare. Acum ţi-am anulat restricţiile ca să poţi fugi”.

Dar anularea restricţiilor poate fi percepută şi altfel...

Da, înţeleg – sugeraţi că eu şi Plahotniuc jucăm la o mână.

Da, în sensul acesta mă gândeam.

Eu ştiu că lor le-ar conveni o astfel de percepţie. Dar dacă timp 10 ani, cât am fost primar, Plahotniuc nu a obţinut nimic din terenurile şi edificiile pe care şi le-a dorit în Chişinău, iar apoi am fost arestat, mi-au batjocorit familia, partidul – cam de ce ar trebui să merg eu la o înţelegere cu Plahotniuc?

Ca să rămâneţi în libertate. Deci vreţi să spuneţi că nu v-a sugerat nimeni, prin mesajede la PDM, să vă supăraţi pe blocul ACUM şi să-i faceţi concurenţă pe segment la alegerile din 24 februarie?

Păi dacă Andrei Năstase are 7 milioane de euro furate... Şi dacă ne-au respins şi nu au dorit să discute cu noi...

Dvs spuneaţi pe 6 decembrie la TV că dacă sunt măcar doi pe segmentul pro-european – nu mai are rost, deoarece candidatul lui Plahotniuc-Dodon va învinge pe seama fărâmiţării electoratului pro-european. Şi acum ce faceţi?

Dacă cei din ACUM nu vor să discute cu noi şi au 7 milioane de euro pe care le ascund... Asta e o bombă cu ceas pentru Năstase. El trebuie să se retragă. Nu o să se poată ascunde la nesfârşit în spatele deciziei CEDO. Demnitatea noastră este mai presus, demnitatea de oameni care au luptat cu regimul comunist din anii 1960-1970. De ce ar trebui să renunţăm acum la tot şi să mergem...?

Eraţi gata să faceţi asta pe 6 decembrie, când spuneaţi, la PRO TV, că „nu trebuie să procedăm ca în junglă - fiecare pentru sine”...

Da. Şi suntem gata să facem asta în faţa unor oameni oneşti, dar nu în faţa unor escroci. Nu le putem aşterne la picioare acestor indivizi idealul unirii.

Credeţi că mai prind mesajele unioniste şi antioligarhice în această campanie electorală?

Mesajul antioligarhic este obligatoriu din moment ce oligarhia a capturat acest stat. În ceea ce priveşte mesajul unionist, acesta transcende alegerile din 24 februarie. Unirea este portiţa noastră de salvare. Inclusiv economic, în România preţurile la mărfuri şi produse sunt mai mici, infrastructură există... Noi am falimentat în a construi acest stat, pentru că din start a fost totul artificial. Dacă avem certitudinea că Germania de Est s-a unit cu Germania de Vest şi a rezolvat toate aceste probleme în câţiva ani, de ce noi nu facem acelaşi lucru, dar preferăm să trăim după regulile lui Hitler şi Stalin? Nu există altă soluţie pentru Moldova! Am avut 30 de ani la dispoziţie. Mai departe lumea pleacă peste hotare, ceea ce înseamnă că Moldova se transformă într-o ascunzătoare pentru bandiţi şi pentru teroriştii politici ai secolului XXI, care speculează geopolitica: asta face Plahotniuc în relaţia cu SUA - scuipă pe UE şi strânge pe toţi de gât în Moldova... Speculează geopolitica - îl arată pe Dodon ca pe „bau-baul” lui Putin, Poroşenko îi este prieten, se înţeleg cu firmele americane de lobby că ar fi susţinătorii intereselor SUA aici, adică nu permit ca Moldova să ajungă sută la sută pe mâna Rusiei. Numai că uită că înţelegerea cu SUA nu a fost să facă aici dictatură.

Plahotniuc a făcut un fel de negoţ cu SUA. După înţelegerea cu SUA, sistemul financiar-bancar, care era conectat, cu ajutorul lui Plahotniuc la Rusia, a fost pus la adăpostul Vestului, inclusiv prin „Banca Transilvania” din România. E vorba de „Victoriabank” din Moldova. La „Moldova Agroindbank” s-a întâmplat ceva asemănător – fostele acţiuni ale lui Veaceslav Platon (deja în detenţie în Moldova – n.n.) – 3-4 offshoruri dintre care unul din SUA, le-a mutat în Vest. Acţiunile unei alte bănci – „Moldindconbank” sunt mutate acum printr-o bancă din Bulgaria. Dar o bună parte din aceste acţiuni rămân în offshoruri şi nu este exclus că mâine va decide să le treacă din nou în Rusia, aşa cum a fost până în 2014.

Revenim la alegeri. Dvs cum credeţi va fi sau nu lăsat blocul ACUM în competiţie până la sfârşitul campaniei sau va fi scos?

Există riscul ca, în baza raportului comisiei parlamentare vizând cazul „Open Dialog”, să fie exclus.

V-a cerut cineva să vă înscrieţi separat în aceste alegeri ca să asimilaţi electoratul blocului ACUM în cazul în care acesta va fi scos din competiţie?

Nu. Niciodată. Le-am sugerat celor din ACUM că e mai înţelept să participăm la alegeri separat şi, în funcţie de cum stau lucrurile, dacă pe ei îi exclud - să-i luăm pe lista noastră. Deci avem şi acest vehicul electoral. Ei au exclus categoric această posibilitate.

Personal, cu Plahotniuc, aţi discutat vreodată?

Niciodată şi nici nu am de gând să discut cu el. Acest individ trebuie să ajungă la coşul de gunoi al istoriei la fel cum au ajuns şi alţi dictatori – Gaddafi, Ceauşescu, Hussein, etc.

Ce aţi vrea să-i transmiteţi?

„Plahotniuc, nici nu ştii cât de mic începi să fii”. Ţi-ai bătut joc de noi toţi, iar acum îţi vine nota de plată.

Reacţia liderului PPDA, Andrei Năstase: „Cariera lui în spaţiul public a luat sfârşit!”

Este vizibil că tot mai mulţi indivizi, astăzi în căutarea propriilor orizonturi (şi aici mă refer la cei care au decis brusc să iasă în faţa oamenilor şi să le ceară votul) se împiedică în drumul lor spre desăvârşire personală şi publică de numele meu. (...) Teama de schimbarea care pluteşte astăzi peste toată Moldova este una profundă, care provoacă cel puţin insomnii celor care vor cu orice preţ să-şi păstreze puterea, iar unii, îşi negociază, astfel libertatea lor penală şi vremelnică. (...) Oamenii s-au obişnuit deja cu reţetele regimului de a demoniza pe toţi cei care nu li se supun. Linşajul mediatic continuă, oamenii sunt din nou dispreţuiţi şi luaţi de proşti. (...) Fake news are întotdeauna nevoie de o sursă. Acum este Chirtoacă, mâine poate fi altcineva! Fake news conţine informaţie trunchiată, falsă. Exact aşa se întâmplă acum, iar nepotul, asemenea mentorului său Ghimpu, aflat în agonie politică, face tot ce este omeneşte posibil pentru a nu pierde definitiv atenţia publică, atenţia oamenilor. Va vedea că preţul pe care îl plăteşte astăzi este prea mare; cariera lui în spaţiul public a luat sfârşit. Ce spune astăzi Chirtoacă, Plahotniuc spune de peste 10 ani. O spune de fiecare dată când simte că-i pleacă pământul de sub picioare. (...) Ce nu a spus niciodată Plahotniuc şi nu spune nici astăzi Chirtoacă este faptul că asupra acestei povestiri romanţate, aşa cum a fost şi este prezentată de fiecare dată, s-a pronunţat cu multi ani in urma CEDO printr-o decizie definitivă care condamna regimul comunist. Care să fie motivul pentru care, despre un caz în care CEDO s-a pronunţat, acum foarte mulţi ani, ar trebui ca şi Chirtoacă să se pronunţe din nou? Motivul este miza uriaşă pe care le au aceste alegeri şi preţul mare pus de Plahotniuc pe libertatea lui penală. (...) Nimic, nici cea mai mare şi halucinantă dezinformare de pe acest Pământ nu mai poate opri ceea ce se va întâmpla la finele lui februarie, în cabinele de vot!

Reacţia purtătorului de cuvând al PDM, Vitalie Gamurari: Se victimizează în interes politic

În ceea ce priveşte acuzaţiile ce ţin de presupusa presiune cu dosarele penale – dacă el consideră că nu a avut probleme cu legea, nici nu trebuiau să apară asemenea complicaţii în activitatea sa. E straniu, totuşi, că aceste învinuiri apar anume acum. Noi vedem tentaţia unor candidaţi implicaţi în această campanie electorală de a se victimiza şi de a aduce acuzaţii Partidului Democrat, care este de guvernământ. Pur şi simplu, în lipsa unor idei palpabile şi a unor proiecte, în măsură să convingă electoratul să-i voteze, recurg la asemenea acţiuni de victimizare. Este evident că sunt declaraţii politice. Suntem în campanie electorală... Dacă ar fi fost în afara campaniei, probabil şi reacţia ar fi fost alta.

Un interviu realizat de Vitalie Călugareanu pentru Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite