Elodia! Gata, ne ajunge!
0
În sfârşit cel mai dezbătut caz de presa românească în ultimii ani şi mai ales de un anumit tip de televiziuni, cu precădere de o anume televiziune (ştim care), are un deznodământ. Gata, unii dintre noi pot răsufla cu uşurinţă. Definitiv.
Femeia avocat, soţul poliţist, povestea de dragoste, intriga, tragedia, spionajul, fuga, părăsirea ţării, telefoane din Suedia, rechizitorii peste rechizitorii, serviciile secrete, întregi scenarii fantasmatice, dar picante au străbătut minţile şi grijile zilnice ale bieţilor muritori. Foarte multe exagerări şi interpretări, foarte multe greşeli şi opinii derizorii. Bătrânii din orice cătun nu-şi cunosc miniştri ţării, dar toţi reacţionează la cuvântul „Elodia“. Centrarea pe acest caz nu a adus niciun folos personal sau comunitar.
Ce m-a nemulţumit la acest caz a fost instabilitatea deciziilor judecătoreşti şi jocul de-a pisica al justiţiei româneşti. Ba condamnat, ba eliberat, ba avem probe, ba sunt insuficiente. Au trecut 7 ani (din august 2007 până în iunie 2014) până când în sfârşit am văzut o condamnare definitivă.
Sper ca preocupările jurnaliştilor de zi cu zi să se reorienteze spre fapte cu adevărat esenţiale şi incitante, arzătoare şi de interes public, şi sper că inclusiv oamenii de rând să nu mai insiste a umbla după poveşti de senzaţie şi subiecte de scandal. În sutele de seri (doar la acea televiziune au rulat 239 de apariţii succesive) şi miile de episoade, milioane de români stăteau cu gura căscată aşteptând să apară avocata „că nu e moartă“. La trei ani de la dispariţia avocatei, tătăl ei suferă un atac de cord, la doar 66 de ani.
De reţinut
Aşa cum psihologul criminalist, prof. Tudorel Butoi, declara, un fapt esenţial trebuie reţinut din acest caz şi anume „condamnarea în absenţa cadavrului“. Iată că se poate! Şi nu e primul caz şi sper că nici printre puţinele. Domnia sa preciza că în cazul Elodiei a existat un „lux de probe în garsonieră. Sângele trebuie să fie în vene şi artere, nu pe pereţi“. Dar cu toate acestea, precum şi cu alte probe, Justiţia românescă a făcut paşi foarte mărunţi şi nesiguri.
Ori, condamnarea în absenţa cadavrului trebuie să fie luată în serios de Justiţie şi de omul de rând. Minţile bolnave pot fi descurajate. Minţile bolnave pot cunoaşte că planurile lor de ucidere şi distrugerea cadavrului nu sunt salvatoare, că pot fi condamnaţi şi în absenţa cadavrului.
Va rămâne sau nu Cazul Elodia un „caz-şcoală“?
Nefericire
Din nefericire, cu toate sutele de mii de euro pe care familia Elodiei le va primi ca despăgubire (mama, frate), cel care va avea cel mai mult de suferit este minorul. El a rămas fără ambii părinţi. Mama decedată, tatăl pentru următorii 15 ani şi 8 luni la puşcărie. Mă întreb oare statul român, protecţia şi asistenţa socială a copilului, primăria, rudele şi prietenii cum vor susţine şi cum vor ajuta la creşterea şi dezvoltarea armonioasă a acestui copil.
Va rămâne sau nu Cazul Elodia un „caz-şcoală“? Va fi discutat de către specialişti în continuare sau va fi prezentat studenţilor în cadrul cursurilor universitare? Va schimba ceva în mintalul românesc?
Cristian Cioacă, 15 ani şi 8 luni de închisoare pentru uciderea Elodiei
Se încarcă comentariile...
