EXCLUSIV Epopeea taximetristului „pistolar“: dat afară de Speed Taxi, angajat la D’Artex şi iarăşi dat afară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Taximetristul Valentin Daniel Popescu, filmat în timp ce ameninţa un client cu pistolul, a fost angajat la dispeceratul D’Artex, după ce a fost concediat de Speed Taxi. Când cei de la D’Artex au aflat cine este personajul, l-au pus şi ei pe liber.

Dacă până acum patronilor firmelor de taximetrie le păsa prea puţin pe cine angajează, în urma mediatizării scandalurilor în care au fost implicaţi taximetriştii, aceştia evită să mai colaboreze cu „băieţii răi“. Este cazul companiei D’Artex, care l-a pus pe liber pe un şofer acuzat că a ameninţat un client cu pistolul.

Valentin Daniel Popescu, taximetrist la Speed Taxi, fusese filmat, săptămâna trecută, la Otopeni, în timp ce ameninţa un client cu un pistol, pe care îl scosese din portbagaj. Valentin Daniel Popescu s-a înfuriat şi a ameninţat pasagerul cu pistolul, atunci când acesta i-a reproşat traseul ales şi l-a anunţat că vrea să coboare din maşină.

După ce a scăpat de şoferul agresiv, clientul a sunat imediat la Speed Taxi, compania cu care colabora şoferul. La scurt timp după apariţia filmării în spaţiul public, reprezentanţii companiei au anunţat că au încheiat colaborarea cu acesta, iar Poliţia Română că a început o anchetă în acest sens.

„A incetat contractul de colaborare cu noi şi facem toate demersurile să îi fie suspendat atestatul de taxi pentru a nu mai putea lucra - cel puţin în acest domeniu - vreodată. Este absolut de neacceptat un astfel de pericol public! Vă daţi seama că la angajare nu a specificat de asemenea veleităţi de «pistolar»“, au precizat reprezentanţii Speed Taxi.

Obligat să demisioneze

Cu toate acestea, la nicio săptămână de la incident, taximetristul Valentin Daniel Popescu şi-a găsit de lucru, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. El a fost angajat de către dispeceratul D’Aartex, primind indicativul 65, autorizaţia de transport nr. 3530.

Faptul că taximetristul şi-a putut relua activitatea atât de repede, în ciuda scandalului în care a fost implicat, arată că nici Primăria Capitalei, nici dispecerate nu au o modalitatea clară de a verifica şoferii.

Filmuleţul care l-a făcut „vedetă“ pe Valentin Daniel Popescu a avut însă consecinţe. După ce şefii D’Artex au aflat cu cine au de-a face şi temându-se să nu li se asocieze imaginea cu taximetristul-pistolar, l-au pus pe liber.

„Noi nu am ştiut, iniţial, cine este persoana în cauză. Personalul TESA de la noi probabil nu a ştiut cine este. S-a angajat pe o maşină... A doua zi dimineaţă, eu am aflat şi l-am chemat în biroul meu. Am purtat cu el o discuţie, i-am pus în vedere că până nu i se lămureşte situaţia nu poate să colaboreze cu noi. A înţeles şi şi-a dat demisia“, a explicat, pentru „Adevărul“, managerul D’Artex.

Gabrielei Firea: Toleranţă zero faţă de astfel de fapte

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, imediat după incidentul de la Otopeni, că Primăria Capitalei are toleranţă zero faţă de taximetriştii care se abat de la legea taximetriei.

„Avem toleranţă zero faţă de astfel de fapte şi amintesc atât taximetriştilor, cât şi patronilor firmelor de taxi că sunt direct răspunzători pentru astfel de fapte. Nu este firesc să existe astfel de incidente într-o Capitală europeană, în care serviciile de transport persoane se doresc a fi moderne, sigure şi accesibile. Subliniez încă o dată public faptul că nu vom tolera sub nicio formă abaterile de la lege. Aşa cum am mai spus, toţi trebuie să respecte regulile stabilite în favoarea clienţilor, iar astfel de incidente nu fac altceva decât să confirme faptul că este imperios necesar ca normele care reglementează activitatea de taxi în Capitală să fie implementate cât mai rapid, să fie cât mai clare şi să prevadă sancţiuni cât mai drastice pentru astfel de comportamente“, a declarat primarul general, Gabriela Firea.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite