FOTO Reportaj din mijlocul Templierilor români. Viaţa de cavaler, între SUV şi sabie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ordinul militar înfiinţat acum 896 de ani are continuatori şi în România: peste 1.000 de Cavaleri şi Doamne. Câţiva au fost înnobilaţi sâmbătă, la Biserica Luterană din Bucureşti.

Sâmbătă după-amiază a avut loc, la Biserica Luterană din Bucureşti, o ceremonie de înnobilare a noilor Cavaleri şi Doamne din cadrul Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim.Pe lângă gazdele din România au participat Cavaleri din mai multe ţări europene şi din Statele Unite ale Americii.

Noii Cavaleri şi Doamne au făcut jurământul de ascultare, de frăţietate, de ospitalitate şi de caritate, sub sabia Cavalerului de Mare Cruce, Dan Vasiliu - conducătorul filialei din România.

Deşi a lipsit de la ceremonial, Marele Maestru şi Principe Regent al Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim, Dom Fernando Pinto Pereira de Sousa Fontes, a transmis salutările sale călduroase: „Nu am uitat de mişcarea templieră din România, care are un aport deosebit la Ordin“.


Un cavaler al Ordinului se uită pe smartphone, în aşteptarea ceremoniei de înnobilare

image

„Mă aştept să fie o lume cât mai bună“

Dincolo de această latură oficială, solemnitatea de secol XII s-a amestecat cu obiceiurile din zilele noastre. Rar poţi vedea pe străzile Bucureştiului un cavaler templier, îmbrăcat în mantie albă, cu crucea roşie pe piept, cu ţigara într-o mână şi cu o doză de Red Bull în alta. Sau un cavaler templier urcând cu greu într-un Mercedes ML. Ori o doamnă recent înnobilată, ce-şi caută telefonul într-o geantă Furla şi îşi rupe o unghie falsă. Ce înseamnă cavalerismul în România anului 2014?


Plecarea unui cavaler proaspăt înnobilat

image

„Înseamnă să fii un bun creştin, să aperi religia creştină, să îi ajuţi pe cei aflaţi în nevoie şi să răspândeşti între semenii tăi principiile cavalereşti“, ne-a răspuns Dan Vasiliu, Marele Prior General Magistral al României. El e de părere că în societatea românească lipsesc în totalitate principiile de cavalerism şi e păcat.



Pe aceeaşi lungime de undă a fost şi cântăreaţa de muzică uşoară Axenia Şova (foto sus), una dintre Doamnele înnobilate la Biserica Luterană. Puternic emoţionată de importanţa titlului pe care tocmai îl primise, Axenia ne-a declarat: „Mă aştept să fie o lume cât mai bună şi să avem un aport mai bun la societatea noastră“.

image
image

Selfie cu Templierii

Ieşirea din biserică a templierilor a blocat trotuarul din faţa Bisericii Luterane. Trecătorii şi chiar ziariştii prezenţi la eveniment au profitat de moment şi şi-au făcut selfie-uri cu cavalerii pe fundal.

La scurtă vreme au venit două autocare care i-au dus pe templierii străini la hoteluri. Ai noştri au rămas să se descurce cum au putut, prilej pentru un tânăr cavaler să-i adreseze această întrebare unui superior în Ordin: „Excelenţă, vă arunc pe undeva?“

Despre templarism în România:

image

-    Anul 2014 marchează 10 ani de templarism în România. Dan Vasiliu (foto dreapta) e de părere că, în aceşti zece ani, cavalerii români au reuşit un lucru foarte important: „eu cred că am făcut nişte oameni mai fericiţi“.

-    În România, Ordinul numără peste 1.000 de Cavaleri şi Doamne.

-    Taxa de intrare în Ordin este de 3.000 de lei, iar cotizaţia anuală este de 450 de lei. Intarea în Ordin se face prin completarea unui formular de primire, iar Ordinul îşi rezervă dreptul de a-şi selecta membri. Cerinţele minime sunt: cel care aplică trebuie să fie bun creştin şi să aibă cel puţin 18 ani.

-    Pe site-ul Marelui Priorat General Magistral al României se specifică din capul locului că Ordinul nu este unul masonic sau paramasonic.


Scurtă istorie a Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim

image

-    În anul 1118 a luat fiinţă un ordin militaro-călugăresc care avea rolul de a proteja Locurile Sfinte. Ordinul şi-a stabilit sediul în zona cea mai încărcată de sacralitate a Oraşului Sfânt: pe locul vechiului Templu al lui Solomon, element foarte important, pentru că de aici vine numele de “templier”. Din acel moment, ca apărător legitim al Locurilor Sfinte, Ordinul a căpătat o mare putere, fapt care i-a atras, în timp, duşmani redutabili, cum ar fi Regele Franţei Filip cel Frumos. Influenţa Ordinului, cât şi datoriile pe care le avea Filip faţă de templieri, l-au determinat  pe Rege să-i acuze nejustificat de erezie, iar  în data de 13 octombrie 1307 să înceapă arestarea călugărilor-soldaţi, la scurt timp fiind arestat Jacques de Molay, Marele Maestru.

-    La 22 martie 1312, Papa Clement, la presiunea Regelui, pronunta suprimarea Ordinului Templului prin sentinţă apostolică provizorie.

-    Ordinul Templului nu a încetat să existe după anii de persecuţii la care a fost supus de puterea seculară. Înainte de a fi ars pe rug, Jacques de Molay a „transmis”  verbal demnitatea de Mare Maestru al Ordinului lui Johannes Marcus Larmenius. Acesta a iniţiat redactarea unui document numit „Carta Transmiterii”, în care Larmenius transmite înalta demnitate templierului cu rangul imediat următor pe scara ierarhică.

-    În contemporaneitate, la Capitulul Internaţional de la Chicago din 1973 statutele Ordinului au cunoscut o modificare semnificativă. S-au stabilit obiectivele Ordinului în concordanţă cu cerinţele actuale şi s-a înlocuit cuvântul “catolic” cu  cel de “creştin”.  Ordinul a devenit ecumenic şi primeşte astăzi în rândurile sale creştini aparţinând tuturor bisericilor creştine oficiale, care au recunoscută continuitatea apostolică.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite