Gabriel Giurgiu: Mandat fără happy-end
0
Acum vreo 20 de ani, făceam o emisiune săptămînală care se bucura de oarecare notorietate. Era un talk-show ca oricare altul, dar pe vremea aia nu exista nici ProTV, nici Antena 1, nici Facebook, nici Twitter, aşa că alergam de unul singur şi ar fi fost greu să ies pe locul 2.
Aveam invitaţi de seamă, oameni cu cap (cea mai mare parte), ceea ce îmi aducea un soi de reputaţie „de bine“: făceam o emisiune care era urmărită.
Într-o seară, la o bere la Lăptărie (of, ce rău îmi pare că a dispărut Lăptăria!), îl întreb pe Nicolae Ulieru (purtător de cuvînt la SRI), cu care devenisem amic: „Ce-aveţi bre, cu mine? De ce nu încercaţi să mă racolaţi? Sînt mai fraier?“ Eram prin ’90 şi ceva. Discuţia era megarelaxată. Tocmai îi făcusem cadou un pui de pisică. Îmi zice: „Oare ce să aflăm de la tine, în plus faţă de ce dai pe post? Tu ce gîndeşti, zici în emisie. De monitorizat, monitorizăm emisiunea, în sensul că o urmărim şi, dacă e ceva interesant, ne mai uităm ulterior pe stenogramă. Mai mult de atît, ce am putea afla de la tine?“ Eh, liniştit şi oarecum flatat de explicaţie, ne-am văzut mai departe de băut beri.
De atunci, în afară de pasagere diferenţe de opinie în legătură cu politicile soft pe care România le dezvoltă prin vecini, nu am mai avut de-a face cu serviciile secrete româneşti. Niciodată. Am rămas însă cu ideea că trăiesc într-o ţară NATO, membră UE, pe deasupra, şi care are de activat şi prin ale spionajului tenebre. Că doar nu o să-mi închipui eu că pe la noi nu e nimic de spionat sau influenţat, sau că nu am avea, la rîndu-ne, cîte ceva util de aflat de prin străinătăţuri.
Cu atît mai şocantă pentru mine a fost ieşirea la rampă a preşedintelui Băsescu, în care îl „acuza“, cu subiect şi predicat, fără docoment anexat, pe premierul (şi candidatul prezidenţial) Victor Viorel Ponta (am încheiat citatul) că ar fi lucrat pentru serviciile de informaţii externe ale României. Tonul declaraţiilor insinua că ar fi ceva îngrozitor. Contracandidaţii i-au cerut demisia din funcţia de premier şi retragerea din cursa prezidenţială. Motivul perplexităţii mele nu consta defel în aflarea „îngrozitorului secret“ cum că dl Ponta ar fi colaborat cu SIE, cîndva. Nici vorbă. Am fost şocat, deoarece nu am înţeles şi nu înţeleg nici pînă acum care e reproşul!
Mi-am zis că oi fi eu în profundă eroare, în deviaţiune axiologică gravă, că a lucra pentru serviciile secrete ale ţării tale o fi ceva îngrozitor şi eu nu-mi dau seama. Am întrebat în dreapta şi în stînga. Pe toţi amicii, prietenii şi pe toate cunoştinţele care mi-au apărut în cale. Nici unul, absolut nici unul nu înţelegea care este reproşul lui Traian Băsescu. Toţi, fie ei „băsişti“ (Doamne, cît urăsc calificativul ăsta) sau „antibăsişti“, mi-au spus cam acelaşi lucru: că nu văd care e motivul zîzaniei! „Dimpotrivă“, mi-au spus mai mulţi. „De fapt, Băsescu a reuşit să îl ridice pe Ponta de la nivelul de «pisoiaş» la cel de «bărbăţel» şi patriot, un tip cu toate cele în dotare!“ Altfel spus, doritul atac decisiv la adresa premierului a fost perceput mai degrabă ca un omagiu, ca o recunoaştere a unor calităţi suplimentare, de care poporul habar n-avea.
Citeşte continuarea pe dilemaveche.ro
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.
Se încarcă comentariile...
