Gâlceavă politică aprinsă de nuanţe: tricolor în şase culori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afişul cuprinde logo-ul turistic al oraşului  şi un steag stilizat
Afişul cuprinde logo-ul turistic al oraşului şi un steag stilizat

Nuanţele de pe steagul arborat pe biserica-simbol a Unirii din Alba Iulia stârnesc dispute între politicieni. Sărbătorile care marchează Ziua Unirii au început ieri, la Alba Iulia, sub semnul discordiei.

Arborarea unui afiş publicitar de mari dimensiuni pe clopotniţa Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia, în care culoarea roşie a drapelului naţional a fost înlocuită cu o combinaţie de portocaliu şi vişiniu, iar albastrul este şi el realizat din două nuanţe, a provocat reacţii negative, ieri, din partea unor participanţi la deschiderea oficială a Serbărilor Unirii.

Citiţi şi: Ziua României jigneşte sensibilitatea ungurilor

Afişul, care mai cuprinde logo-ul turistic al oraşului şi o urare de bun venit în „cealaltă capitală, capitala de suflet a românilor", a fost amplasat la iniţiativa Primăriei Alba Iulia. Membri ai partidelor de opoziţie au reclamat prezenţa culorii oficiale a PDL, în timp ce istoricii au scos în evidenţă modificarea drapelului naţional. „În niciun caz nu poate să reprezinte drapelul nostru real. Poate că dă la mulţi oameni care îl privesc un semn de întrebare ce înseamnă acest drapel cu nuanţele respective acolo.

Dacă sunt argumente, argumentele nu pot să combată tricolorul românesc care este de sute de ani acelaşi.

Culorile roşu, galben şi albastru vin de fapt din Antichitate, chiar şi din perioada dacilor", a spus istoricul Ioan Străjan, vicepreşedintele Fundaţiei „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea şi Integritatea României". „Sunt mâhnit că Serbările Unirii au ajuns să fie politizate şi drapelul nostru a ajuns să fie colorat în portocaliu. Este regretabil", a afirmat Florin Roman, vicepreşedinte al PNL Alba.

Concept de promovare turistică

Reprezentanţii administraţiei locale resping acuzaţiile şi susţin că este vorba despre un concept de promovare turistică. „Construcţia de pe Catedrala Încoronării este un banner care are o valoare turistică, de promovare a oraşului. Are o valoare de decor urban, nu de drapel naţional.

Steagul, drapelul României, care s-a arborat la deschiderea Serbărilor Unirii este la 30 de metri distanţă, pe catarg", a declarat Mircea Hava, primarul din Alba Iulia şi preşedintele PDL Alba. O explicaţie mai tehnică a oferit Mihai Coşer, purtătorul de cuvânt al Primăriei, cel care a comandat afişul.

„A fost realizată această combinaţie de culori pentru a scoate în evidenţă de la distanţă construcţia afişului. Este un efect vizual. Produce un efect de vălurire, ca şi cum ar fi bătut de vânt. Culoarea portocaliu pleacă din logo-ul oraşului", a declarat Coşer. Acesta a completat că firma care a realizat meshul este din Alba Iulia, însă a refuzat să-i dea numele.

"Este un efect vizual. Produce un efect de vălurire, ca şi cum ar fi bătut de vânt. Culoarea portocaliu pleacă din logo-ul oraşului."
Mihai Coşer
purtător de cuvânt
Primăria Alba Iulia

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite