Articol publicitar

Investigaţii penale de mare amploare la groapa de gunoi Glina

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
glina

Două dosare penale, unul privind poluarea şi cel de al doilea privind fapte de natură penală în procesul de autorizare a activităţii Ecorec la groapa de gunoi Glina, au fost iniţiate de instituţiile abilitate pentru fapte extrem de periculoase care au pus şi pun în continuare în pericol viaţa şi sănătatea oamenilor dar şi care au creat prejudicii şi pagube materiale însemnate la bugetul de stat şi cel privat.

Grupul infracţional creat în jurul intereselor generate de groapa de gunoi Glina încearcă în aceste zile de sărbători, în care se presupune că vigilenţa unor instituţii şi autorităţi este scăzută, o nouă tentativă infracţională de reautorizare a periculoasei activităţi, menţinând prin această atitudine o stare permanentă de teroare, frică şi incertitudine în rândul populaţiei aflate la o distanţă de 70 m de muntele de gunoi nociv şi care a suferit coşmarul poluării şi al îmbolnăvirilor timp de peste 15 ani.

Cetăţenii din localităţile Popeşti-Leordeni, Glina, comuna Berceni dar şi din cartierele bucureştene limitrofe periculoasei groapă de gunoi Glina, au fost băgaţi în seamă de unele autorităţi, necazurile lor au fost ascultate şi, ca urmare, a fost începută urmărirea penală pentru actele privind autorizarea promovată de A.P.M Ilfov prin director executiv Alin Romeo Ciprian Stanciu pentru activitatea Ecorec la groapa de gunoi Glina.

Dosarul penal nr 2130/P/201 va fi înaintat procurorilor fiind identificate fapte de natura penală în cadrul procedurii de autorizare a activităţii Ecorec la groapa de gunoi Glina, promovată de Agenţia pentru protecţia mediului Ilfov, Directia de Sănătate Publică Ilfov şi Institutul de Sănătate Publica Ilfov instituţii aflate in subordinea Ministerului Mediului şi al Ministerului Sănătatii .

De asemenea, un al doilea dosar penal fost deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, ca urmare a sesizării Gărzii Naţionale de Mediu în urma descoperirii activităţilor de poluare a mediului cu substanţe toxice periculoase făcută de Ecorec la groapa de gunoi Glina .

Cu toate că instituţiile şi ministerele sus menţionate au fost informate despre cercetările penale în curs efectuate de organele de specialitate şi de dosarele penale menţionate, directorul A.P.M Ilfov, Alin Romeo Ciprian Stanciu, parte a grupului infracţional de la groapa de gunoi Glina a iniţiat în scopul distorsionării anchetelor penale în curs o nouă acţiune de autorizare a periculoasei activităţi, încercând de această dată să autorizeze separat sortarea gunoaielor pe amplasamentul gropii de gunoi Glina  prin ascunderea pericolului acestei activităţi şi crearea unei stări de confuzie în rândul celorlalte autorităţi implicate în autorizare .

Astfel, directorul A.P.M. Ilfov, Alin Romeo Ciprian Stanciu, în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 10.04.2019 a pus în discuţie autorizarea separată a activităţii de sortare în interiorul gropii de gunoi Glina pe un amplasament contaminat de deşeuri şi neautorizat, fiind conştient că această propunere ar creşte impactul asupra sănătaţii populaţiei deja existent la un nivel alarmant din cauza gropii de gunoi Glina.

Distanţa de la marginea amplasamentului pe care este poziţionată staţia de sortare, respectiv depozitul de deşeuri, şi până la casele locuite este tot de 70 m.

A.P.M. Ilfov, pentru a crea confuzie, încearcă aplicarea aceloraşi reguli pentru autorizarea unei staţii de sortare normale aflată pe un amplasament liber sau pe un teren a cărui utilizare nu este restricţionată la o staţie de sortare atipică poziţionată pe un depozit de deşeuri şi pe un teren unde au fost desfăşurate activităţi cu impact asupra mediului.

Ori, în acest caz legislaţia romană prevede necesitatea existenţei unui bilanţ de mediu pentru depozitul şi terenul pentru care urmează să fie autorizată şi amplasată staţia de sortare pentru stabilirea obligaţiilor de mediu ce urmează a fi respectate dar şi necesitatea efectuării unui studiu de impact asupra sănătaţii populaţiei, ţinând cont că activitatea de sortare a deşeurilor este o activitate în interiorul gropii de gunoi Glina aflată la o distanţă de 70 faţă de casele de locuit, încălcând astfel prevederile ordinului 119/2014, în care sunt prevăzute distanţele de protecţie sanitara de 1.000 m.

A.P.M Ilfov prin directorul executiv Alin Romeo Ciprian Stanciu, în această nouă încercare de autorizare a activităţii la groapa de gunoi Glina prin autorizarea separată a sortării, nu a pus la dispoziţia celorlalte instituţii ale statului angrenate în procesul de autorizare informaţii complete privind contaminarea terenului şi al depozitului de deşeuri pe care urmează să fie amplasată activitatea de sortare cât şi necesitatea efectuării bilanţurilor de mediu, ascunzând existenta dosarelor de cercetare penală pentru poluare şi pentru fapte penale privind autorizarea activităţii Ecorec la groapa de gunoi Glina.

Folosind astfel de tehnici directorul executiv al A.P.M Ilfov,  Alin Romeo Ciprian Stanciu, atrage după sine în cercetările penale pe toţi funcţionarii publici de pe scara ierarhică a A.P.M. Ilfov dar şi pe cei de la D.S.P Ilfov, prin directorul executiv Crăciun Dănuţ, INSP, prin director general Mihai Marius Dan, şi cei de la celelalte autorităţi implicate în procesul de autorizare, ţinând cont de faptul că existenţa dosarelor penale în curs atât privind poluarea cu substanţe toxice cît şi pentru autorizarea activităţii Ecorec la groapa de gunoi Glina obligă funcţionarii publici la obţinerea de la acte care să distorsioneze cercetările sau care să îngreuneze aflarea adevărului.

Dar cel mai important fenomen în acest moment este teroarea răspândită în rândul populaţiei şi a oamenilor nevoiaşi de acţiunile directorului A.P.M. Ilfov, Alin Romeo Ciprian Stanciu, care, în prag de sărbători vrea sa dea o lovitură periculoasă şi neaşteptată unei comunităţi locale neajutorate care a avut neşansa să trăiască lângă un munte de gunoi nociv suportând activitatea ilegală şi poluarea de la periculoasa groapa de gunoi Glina.

Asociaţia A.E.D.E este o asociaţie apolitică, ce are ca scop implicarea în promovarea şi apărarea intereselor cetăţenilor în vederea creşterii calităţii vieţii conform standardelor europene şi al asigurării unui mediu de viaţă sănătos, promovarea proiectelor de interes local şi regional, educaţie, sănătate, protecţia mediului, spaţii verzi şi asigurarea treansparenţei instituţiilor în faţa cetăţeanului.

Asociaţia noastră activează la nivel naţional şi are reprezentanţi în comunele Popeşti Leordeni, Glina şi Berceni, unde este amplasată groapa de gunoi Glina. Reprezentanţii asociaţiei din comunele menţionate se asigură că în comunitatea lor sunt respectate drepturile şi interesele cetăţenilor.

22 aprilie  2019 

Asociaţia Europenă pentru Dezvoltare Ecodurabilă A.E.D.E.

Vicepreşedinte

Adrian MARDALE

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite