La mila senatorilor, generalul-girofar îi ia apărarea Procurorului general, neatins încă de ancheta DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Oprea susţine că este nevinovat FOTO Eduard Enea
Gabriel Oprea susţine că este nevinovat FOTO Eduard Enea

Acuzat de plimbări ilegale cu girofarul, Gabriel Oprea continuă să-şi susţină nevionovăţia. Ba mai mult, fostul ministrul de Interne i-a luat public apărarea şi procurorului general Tiberiu Niţu, care, potrivit lui Oprea, ar fi fost îndreptăţit să beneficieze de escortă poliţienească, deorece are „misiuni importante“.

„Este un protocol între cele două instituţii partenere, Ministerul de Interne lucrează cu Parchetul General. Procurorul general are rang de ministru şi toţi din conducerea Ministerului de Interne, toţi specialiştii au semnat şi au făcut, ca specialişti, acest protocol, având în vedere că, în anumite condiţii, are anumite misiuni importante“, a declarat Oprea, la Braşov, în weekend.

Deşi ancheta DNA a arătat că Gabriel Oprea nu mergea nici măcar la cârciumă fără coloană oficială, fostul ministru susţine în continuare că este curat ca lacrima şi că îşi va dovedi nevinovăţia.

Soarta lui Gabriel Oprea se află în mâinile colegilor senatori, care ar putea decide chiar zilele acestea dacă-l vor da sau nu pe mâna procurorilor.

DNA a cerut aviz pentru urmărirea penală a fostului ministru de Interne, acuzat de abuz în serviciu, pentru însoţirea deplasărilor sale de echipaje ale Poliţiei Rutiere, serviciu de care ar fi beneficiat ilegal şi procurorul general Tiberiu Niţu în baza unui protocol.
Înainte să fie supusă la vot în plenul Senatului, solicitarea procurorilor va fi analizată de Comisia Juridică a acestei camere, care va emite un aviz consultativ.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite