Luni demarează şi Rabla Plus. În ce condiţii va finanţa statul achiziţia unei maşini electrice. Care sunt cele mai bune oferte de pe piaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de luni, cei interesaţi de achiziţionarea unor maşini electrice sau hibrid noi se vor putea înscrie în programul Rabla Plus. Astfel, vor putea beneficia de un ajutor financiar nerambursabil de până la 45.000 de lei (aproximativ 10.000 de euro), dar nu mai mult de 50 la sută din preţul de comercializare la achiziţionarea unui autovehicul nou, pur electric. Bani vor fi scăzuţi din preţul de achiziţie al maşinii.

Bugetul alocat este suficient pentru achiziţionarea unui număr de 2.000 de maşini electrice. Înscrierile în program se fac în perioada 26 martie - 28 septembrie 2018.

O singură maşină de persoană

Legislaţia prevede că o persoană fizică poate cumpăra o singură maşină pur electrică sau un singur autovehicul nou electric hibrid pe an. „Solicitantul persoană fizică poate achiziţiona, pe parcursul unui an calendaristic, un singur autovehicul nou în cadrul Programului, beneficiind astfel, în mod corespunzător, de un ecotichet. Această completare este introdusă în scopul prevenirii posibilităţii de utilizare a finanţării acordate în afara obiectivelor prevăzute de Ghidul de finanţare”, se arată într-un document al Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Condiţiile pentru firme

Şi firmele se pot înscrie în program. Acestea vor trebui să urmeze o procedură detaliată în cadrul programului şi să pregătească mai multe documente justificative. 

De precizat că firmele sunt obligate să înmatriculeze maşinile cumpărate  în cel mult trei luni de la emiterea facturii şi că acestea nu pot fi înstrăinate timp  un an de zile de la data achiziţiei.

În plus, nu se acceptă firmele care au datorii la stat, reprezentanţii companiilor fiind obligate să prezinte „certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului persoană juridică de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice”.

Ce puteţi cumpăra

În topul celor mai comercializate mărci auto electrice 100%, în ianuarie, primul loc a fost ocupat de Volkswagen, cu 40 de unităţi, urmat de smart (12 exemplare), BMW şi Mercedes Benz (câte 9 unităţi), Volvo (5), Audi şi Kia (câte o unitate). Un Volkswagen e-Up! are preţ de 25.838 de euro şi cu ecotichetul ajunge la puţin peste 15.800 de euro. Are o putere de 82 CP şi o autonomie cuprinsă între 120 şi 160 kilometri. Smart are un preţ de pornire care depăşeşte puţin 22.000 de euro şi, cu reducere, ajunge la 12.000 de euro. 

Cu Mercedes trecem în altă ligă. Mercedes-Benz Clasa B 250 e este scos la vânzare la un preţ de 39.151 euro. Autoturismul pur ecologic este propulsată de un motor electric care dezvoltă 179 CP,  are o autonomie de circa 200 kilometri şi cu reducerea poate fi achiziţionat cu 29,151 euro. Apoi, cele mai multe maşini hibride vândute în România, în prima lună din acest an, au fost înregistrate de Toyota (101 unităţi), iar clasamentul continuă cu: Lexus (5 exemplare), Kia (4), Audi (3) şi Ford (1). Toyota are o gamă largă de maşini hibrid, la această oră existând şase modele. 

Ministerul mediului vrea mai multe staţii de încărcare

Ministrul Mediului a anunţat recent că pentru staţiile de reîncărcare a maşinilor electrice Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a promovat o schemă de ajutor de stat pentru conectarea oraşelor prin reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi, pentru care se aşteaptă avizul Comisiei Europene.

„A fost notificată deja Comisia Europeană, iar acum depinde de aprobarea schemei de ajutor de stat de către Comisie pentru a pune în operă, aşa cum ne-am propus, obiectivele îndrăzneţe asumate prin Programul de guvernare, adică 20.000 de staţii de reîncărcare. Dorinţa nemărginită a românului de a-şi cumpăra o maşină electrică sau hibrid plug-in trebuie să fie încurajată”, a spus Graţiela Gavrilescu.

Se înmulţesc “electricele”

Conform unor date statistice, numărul autoturismelor hibrid şi electrice noi vândute în România a crescut serios ajungând la 193 de unităţi, în ianuarie 2018. Este vorba de o creştere cu 70,8% în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul anterior. 

Concret, în prima lună a acestui an, ponderea autoturismelor ecologice în totalul vânzărilor la nivel naţional a fost de 2,7%. „Au fost comercializate 193 de autoturisme electrice şi hibride, în scădere, totuşi, cu 56,9%, comparativ cu decembrie 2017, când s-au înregistrat 448 de exemplare vândute”, arată statisticile. 

Conform datelor Direcţiei de Înmatriculări, numărul total al autoturismelor electrice şi hibrid înmatriculate la nivel naţional era la data de 14 februarie 2018 de  11.248 de unităţi. Este vorba de 1.045 de maşini electrice şi de 10.203 hibrid.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite