Martor în dosarul Polaris, în care este judecat Radu Mazăre: „Era un fel de secret public în Constanţa că autorizaţiile de construire se plăteau”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Mazare FOTO: Mediafax
Radu Mazare FOTO: Mediafax

Reprezentanta unei firme austriece care dorea să construiască un mall în Constanţa a spus, la instanţa supremă, în dosarul în care este judecat fostul primar din Constanţa Radu Mazăre, că a semnat un contract de publicitate cu societatea SOTI  în valoare de un milion de euro, deşi iniţial a fost vorba ca valoarea contractului să fie de 450.000 de euro, şi a dedus că această sumă acoperă inclusiv emiterea autorizaţiilor de construire.

Theresia Wilfinger, reprezentanta unei firme austriece care dorea să construiască un mall în Constanţa a povestit în faţa judecătorilor de la instanţa supremă că un intermediar i-a recomandat un arhitect care să se ocupe de obţinerea de autorizaţii pentru construcţia imobilului. "Aveam nevoie de un arhitect şi atunci Tudorel Dobre (un intermediar de la care martorul a cumpărat terenul - n.r.) l-a recomandat pe Felix Arsene pentru a obţine autorizaţia de construire.Nu ştiu ce legătură era între Strutinsky şi Arsene. Mi-au spus că este nevoie de un contract de publicitate că s-a deschis un mall. Aşa s-au gândit ei. Firma care a participat la discuţie, SOTI, a domnului Strutinsky, a spus asta. Nu mai ţin minte dacă Strutinsky a fost la prima sau la a două întâlnire”, a arătat Theresia Wilfinger.

În continuare, martorul a precizat că dacă iniţial a fost vorba de un contract în suma de 450.000 de euro, într-un final s-a semnat un contract pentru un milion de euro. "A fost întâi vorba de 450.000 euro, apoi de un milion şi eram sub presiune din cauza concurenţei. A fost încheiat contractul pe un milion euro. În orice caz, contractul a fost încheiat şi autorizaţia a fost obţinută”, a continuat Willfinger.

Întrebată de judecător cu cine a semnat contractul, ea a arătat că Sorin Strutinsky a fost beneficiarul. "Dobre a spus că acel contract trebuie încheiat cu Strutinsky, care reprezenta firma SOTI, despre care mi s-a spus că e o firma de publicitate. Ne-am gândit că e nevoie de acest contract. Nu ni s-a spus chiar direct că dacă încheiem contractul vom primi mai repede autorizaţia”, a mai arătat reprezentantul firmei austriece.

Chestionată dacă a dedus că suma este aşa mare deoarece publicitatea proiectului acoperea şi eliberarea autorizaţiilor, Willfinger a arătat că da, deoarece acesta era "un fel de secret public în Constanţa”. "Dobre l-a indicat pe Strutinsky ca fiind persoana cu care trebuie să fie încheiat acest contract de publicitate. M-am gândit că e o legătură între încheierea contractului şi obţinerea mai rapidă a autorizaţiilor deoarece suma era mare. Pentru un astfel de contract, pentru faza de început în care se afla proiectul, suma potrivită s-ar fi situat între 250.000-300.000 de euro”, a continuat martorul.

Întrebată când l-a cunoscut pe Strutinsky şi dacă a negociat cu el, femeia a spus că s-a întâlnit cu el atât la Bucureşti, cât şi la Constanţa în legătură cu contractul de publicitate. "Nu am discutat despre suma totală, care a rămas de un milion de euro, ci despre plăţile parţiale care trebuiau făcute în contul aestuia. Nu putea firma să plătească întreagă suma odată. De aceea, am hotărât să facem plata în rate. Firma noastră, Proprety Development, nu a făcut niciun material publicitar care să fie dat la Soti spre difuzare. Am încheiat totuşi contractul pentru că aşa ni s-a recomandat. Nu îmi amintesc exact persoana care a făcut această recomandare. Nu s-a prestat niciun fel de publicitate, însă banii s-au plătit, dar nu suma întreagă. La un moment dat, firma de care depindea şi Proprety Development, Iulius Meinhl, a fost vândută către Atrium şi proiectul de la Constanţa s-a stopat”, a mai arătat martorul, care a ţinut să precizeze că din acel moment au început să se facă presiuni asupra ei pentru a plăti contractul integral.

Martorul a mai precizat că a plătit mai multe tranşe ale contractului şi a obţinut foarte repede autorizaţiile de construire. "Au fost presiuni să dea toţi banii. Tudorel Dobre a făcut presiuni pentru a face în continuare plă'i. Presiunile s-au făcut prin telefon şi mail-uri, el era cu Strutinski. Am dedus că era în legătură cu el pentru că altfel nu puteau fi implicaţi. După ce aceste presiuni au fost exercitate, am luat legătură cu Strutinski, cu care am încheiat un act adiţional care reglementa modul în care urmau să se facă plăţile. Am plătit suma în baza contractului de publicitate către Strutinscki şi am obţinut foarte repede autorizaţiile după încheierea contractului”, a mai arătat Theresia Wilfinger.

Un alt martor, Sorin Scurtu, reprezentant al aceleiaşi societăţi austriece, a declarat că ei doreau rezilierea unilaterală a contractului, însă Strutinski nu a fost de acord. "Argumentaţia lui era că s-au obţinut deja autorizaţiile de construire pentru un sens giratoriu. Am dedus că acesta facilitase şi obţinerea autorizaţiei de construcţie a mall-ului. Am mai lucrat pentru 14 astfel de proiecte în ţară şi în  străinătate. Nu am mai închiriat nicăieri un contract de publicitate în această fază a proiectului”, a arătat Scurtu.

În acest dosar, fostul primar Radu Mazăre este acuzat că ar fi primit şapte milioane euro de la Polaris M Holding pentru ca această societate să câştige licitaţia pentru serviciul de salubrizare din Constanţa.

La termenul anterior al procesului, din 9 iunie, omul de afaceri Carol Viorel Dichiu, audiat ca martor, a spus în faţa magistraţilor de la instanţa supremă că a sponsorizat televiziunea lui Mazăre cu 200.000 de euro şi a plătit mai multe reclame la ziarul controlat de familia Mazăre, susţinând că în anul 2004 "soarele răsărea în Constanţa când spunea Radu Mazăre" şi că era de preferat să nu te pui rău cu fraţii Mazăre.

În acest dosar, Radu Mazăre a fost trimis în judecată în 10 decembrie 2015, fiind acuzat de trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi conflict de interese.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au arătat în rechizitoriu că Radu Mazăre a primit opt milioane de euro şi peste opt milioane de lei de la reprezentanţii unor firme pentru facilitarea emiterii unor documente şi pentru înlesnirea câştigării unei licitaţii sau încheierea unor contracte.

Alături de Radu Mazăre sunt judecaţi deputatul PSD Eduard Martin, asociat al SC Polaris M Holding SRL, şi mai mulţi funcţionari din Primăria Constanţa, precum şi omul de afaceri Sorin Strutinsky. Şi firma Polaris M Holding SRL a fost trimisă în judecată în această cauză.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2006 - 2009, Radu Mazăre, ajutat de Sorin Strutinsky, a solicitat peste două milioane de euro, din care a primit aproximativ un million de euro şi aproape 2,5 milioane de lei de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, pentru a le facilita emiterea documentaţiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le dezvolte în Constanţa.

Radu Mazăre mai este acuzat că, în perioada 2008-2014, cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la firma Polaris M Holding, al cărei asociat şi administrator era Eduard Martin, peste şapte milioane de euro, pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului pentru o perioadă de 25 de ani, ulterior fiind încheiat şi un act adiţional prin care valoarea contractului a fost majorată nejustificat cu zece milioane de lei.

Anchetatorii au mai arătat, în actul de sesizare a instanţei, că în perioada noiembrie 2006 - 2013, Radu Mazăre a participat la încheierea a 12 contracte între Primăria Constanţa şi o societate controlată de el şi de Sorin Strutinsky, în valoare totală de peste şase milioane lei.

“Aceste lucruri au fost posibile în condiţiile în care inculpatul Mazăre Radu Ştefan a beneficiat de foloase de la această firmă constând în promovarea imaginii şi a intereselor sale electorale”, susţin procurorii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite