O mărturisire cu mare rating

Am fost joi, înainte de ora prânzului, solicitat de o ziaristă să îmi spun părerea în legătură cu autodenunţul sociologului Mircea Kivu referitor la colaborarea domniei sale cu Securitatea. Despre textul în care dl. Kivu îşi face mea culpa şi care a făcut înconjurul nu, nu al Lumii, ci doar al ţării ceea ce nu este însă defel puţin.

Mărturisirea d-lui Kivu a avut rating fiindcă domnia sa a ales să-şi recunoască trecuta vinovăţie pe contul personal de facebook. Or, nu costă nimic să arunci o privire acolo, chiar dacă nu te interesează defel problema.

În răspunsul meu am afirmat că lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Că trebuie să ştii foarte bine înainte de a te pronunţa împotriva ori relativ înţelegător la adresa d-lui Kivu în ce condiţii a fost obţinut angajamentul, ce a scris colaboratorul Mihai în notele sale, dacă le-a făcut rău cu adevărat celor despre care a dat referinţe, dacă referinţele au venit ca urmare a unor iniţiative ale informatorului sau au fost provocate de ofiţerul de reţea. Dar şi cum şi în ce condiţii se păstrează notele de acum 27 de ani şi mai bine ale d-lui Kivu, dacă e vorba despre textele originale sau de variante prelucrate de cei în faţa cărora au fost date. E drept, în mărturia de pe facebook a d-lui Kivu ne sunt oferite câteva indicii ce pot furniza posibile răspunsuri la întrebările de mai sus, însă şi acestea se impun verificate.

În acelaşi timp, cred că pentru a-l pune sau nu la zid pe dl. Kivu ar fi foarte util de ştiut de ce, la un moment dat, Securitatea a renunţat la serviciile sale. Cum ne este foarte bine cunoscut celor care am trăit acele vremuri de coşmar că circula o glumă potrivit căreia singura întreprindere eficientă din România ar fi fost ceea ce cu toţii numeam Cooperativa Ochiul şi Urechea se prea poate ca dl. Kivu să fi fost abandonat fiindcă nu şi-a făcut tocmai bine “datoria”

Ziarista care mi-a solicitat părerea m-a întrebat către sfârşitul convorbirii dacă cred că mărturisirea d-lui Kivu ar putea avea consecinţe asupra carierei sau vieţii de acum încolo a celui ce astăzi ne încredinţează că îi este ruşine de ceea ce a făcut. Răspunsul meu a fost că urmările aproximate vor fi puţine, chiar nesemnificative. Un scurt taifun de presă, poate câţiva prieteni care îl vor părăsi pe dl. Kivu şi cam atât.

E rândul meu acum să fac o mărturisire. Am răspuns la toate aceste întrebări în vremea în care aveam un curs de Literatură franceză cu studenţii din anul I Filologie. Fireşte, le-am cerut scuze pentru întrerupere. M-am simţit obligat să le dau şi câteva explicaţii asupra motivelor apelului telefonic. Ca şi despre cine este Mircea Kivu, despre metodele şi stilul de lucru ale Securităţii, despre personalităţile vieţii publice care au făcut pactul cu odioasa instituţie.

Reacţia pe care am dedus-o privindu-mi studenţii în timp ce le spuneam toate acestea cred că mi-a confirmat opinia formulată drept răspuns la ultima întrebare. Cuvinte precum Securitate, informator, colaborator, angajament nu le mai spun aproape nimic, de fapt nu le mai spun chiar nimic generaţiilor de azi. 27 de ani sunt pentru ele aproape egale cu Infinitul. Comunismul înseamnă o realitate sau un coşmar pe care, spre bucuria lor, nu le-au trăit şi despre care nici nu vor să ştie prea multe.

Nu ştiu. O fi rău? O fi bine?