Ostracismul în versiune recentă

Deunăzi un om de carte, diplomat şi fost ministru de Externe a fost sancţionat pe Facebook pentru că a folosit expresia „a umbla cu cioara vopsită“.

Cu câteva zile în urmă preşedintele CNCD, Csaba Asztalos, a făcut o declaraţie surprinzătoare care a trecut aproape neobservată: „Eu cred că trebuie să ajungem la un nivel în care formatorii de opinie, fie că sunt politicieni sau jurnalişti, atunci când fac declaraţii discriminatorii să se retragă din viaţa publică. Aceasta este sancţiunea efectivă într-o societate democratică funcţională“. (Hotnews după Digi24). Cu câteva zile mai înainte, Viorica Dăncilă îi acuzase de „autism“ pe adversarii politici, dar contextul contează mai puţin, deoarece putea fi oricare altul. Important este că ni se arată ce se poate întâmpla dacă o instituţie ca CNCD va dobândi mai multă putere.

Desigur, la prima vedere pare de bun simţ: cei care abuzează de autoritatea lor publică, ofensându-şi sau umilindu-şi prin cuvinte concetăţenii, nu-şi merită locul. Cuvintele sunt balsam, dar tot ele pot fi ucigătoare, aşa cum ne învaţă tradiţia esopică. Dar pentru a dicta „ostracizarea“ unei persoane s-ar cuveni să existe un tribunal investit cu toată autoritatea şi cu deplină legitimitate democratică. Cu toate că ştim prea bine că nici un asemenea tribunal nu e infailibil şi că pe vremea în care ostracizarea era practicată la propriu, aşa cum era vechea Atenă, deciziile au fost câteodată amarnic regretate.

Astăzi, cu atât mai mult, a merge pe această cale ar însemna să deschidem calea unor mari nedreptăţi. Cine decide astăzi dacă o exprimare este vătămătoare sau nu şi mai ales cine apreciază gravitatea daunelor provocate? În sistemul legal românesc e vorba de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care se reduce la o echipă de câteva persoane despre care nu ştim mai nimic şi care nu răspund efectiv pentru deciziile lor. Desigur, ei sunt numiţi de Parlament, dar pe o filieră de recomandări care scapă opiniei publice ca şi majorităţii militanţilor de partid. E un aspect important, căci, spre deosebire de cel care rămâne ascuns în spatele unui paravan instituţional, omul care apare des în public îşi angajează răspunderea pentru deciziile sale, supunându-se sancţiunii publicului fie şi prin replicile de pe Facebook. Prin urmare, dacă am da curs reveriei ideologice a preşedintelui CNCD, echipa pe care o coordonează ar fi investită cu puterea de a decide ostracizarea unor persoane (politicieni şi jurnalişti) care s-ar fi făcut vinovate de exprimări „discriminatorii“.

Dar ce însemnă „discriminatorii“? Chiar dacă unii vorbesc ca şi cum ar fi clar pentru toată lumea, lucrurile nu sunt pe deplin lămurite. Dacă ne uităm în trecut la „jurisprudenţa“ CNCD găsim destule decizii cel puţin controversate cum ar fi aceea împotriva unui scriitor care vituperase votul „pensionarilor“. Sancţiunile CNCD par uneori luate după metoda lui Procust. Sunt vârstnicii vulnerabili? Sunt. E condamnabil să ataci persoane vulnerabile? Este. Şi atunci cine critică preferinţele politice ale unor vârstnici comite o gravă discriminare şi trebuie amendat sau, în versiunea „ideală“ a preşedintelui Csaba Asztalos, somat să se retragă din viaţa publică.

Subiectul nu e deloc futil, căci sugestia preşedintelui CNCD tinde deja să fie pusă în practică pe reţelele de socializare. Tot mai multe persoane au fost suspendate din reţea ca urmare a unor sesizări evident anonime, aşa cum se practică. Iar printre ele, aflăm în fiecare zi, se găsesc persoane de ireproşabilă condiţie intelectuală (care au, cu alte cuvinte, proprietatea termenilor şi sunt perfect apte de autocontrol stilistic). Echipele care iau în considerare aceste „denunţuri“ funcţionează în principiu la fel ca CNCD-ul, atâta doar că nu au fost investite ca instituţii oficiale şi nu au nicio îngrădire. Ele sunt mici cenecedeuri mai incisive şi mai eficiente, căci aplică sancţiunea maximă, „ostracizarea“, aceea la care adevăraţii membrii CNCD doar visează.

Deunăzi, un om de carte, diplomat şi fost ministru de Externe (e important să semnalăm acest lucru, căci cel puţin în virtutea profesiei e foarte moderat şi prudent în formulările sale) a fost sancţionat pe Facebook pentru că a folosit expresia „a umbla cu cioara vopsită“. Eliberate de minima obligaţie de a-şi motiva decizia, care limitează din fericire CNCD-ul, echipele de pe Facebook îşi desfăşoară nestingherite intransigenţa ideologică. Chiar dacă pare exagerat, există o singură comparaţie posibilă: Muttawa, poliţia religioasă din ţările islamice, însărcinată să combată toate conduitele considerate vicioase. Diferă conţinutul, diferă definiţia binelui şi a răului, diferă mijloacele, dar au o structură logică similară fiind animate de acelaşi literalism obtuz. Evident nu e deloc de glumit, căci dacă societăţile libere vor consimţi să fie reglementate de un soi de islamism întors pe dos, ne vom trezi pe nesimţite într-o distopie în care cei care se vor abate de la limba de lemn vor fi pur şi simplu alungaţi din cetate.

Horaţiu Pepine - Deutsche Welle