Otrava din pământul României: Primul pas pentru curăţarea solurilor toxice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În august 2015, Guvernul a adoptat prima Strategie Naţională privind Siturile Contaminate şi Potenţial Contaminate din istoria România. Obiectivul principal este curăţarea completă a pământurilor otrăvite până în 2050.

Odată cu Strategia Naţională, Guvernul României a adoptat, în august, şi un prim Plan Naţional de Acţiune privind Siturile Contaminate şi Potenţial Contaminate din România. Obiectivul general al Strategiei şi Planului este „protejarea sănătăţii umane şi a mediului de efectele contaminanţilor rezultaţi din activităţile antropice, cu respectarea principiilor privind dezvoltarea durabilă”. Deşi consecinţele generate de această contaminare asupra sănătăţii umane sunt invocate de la bun început, în România nu există studii sau rapoarte care să ateste o legătură între aceste toxine din subsol şi anumite boli specifice.

În alte ţări, însă, această corelaţie este dovedită de numeroase lucrări ştiinţifice ale doctorilor specialişti. În astfel de zone, unde pământurile sunt contaminate cu metale grele sau alte deşeuri toxice, se observă, în general, rate mai ridicate ale cancerului şi ale tulburărilor respiratorii. Strategia Naţională face referire la aceste consecinţe, însă nu indică statistici în acest sens. 

Obiectivele Strategiei Naţionale

După reducerea acestor efecte la nivelul sănătăţii populaţiei, următoarele obiective prioritare amintite în actul adoptat în august sunt remedierea acestor situri după procedee care să permită întrebuinţarea ulterioară a acestor zone, fie în scopuri industriale, fie în scopuri rezidenţiale. În funcţie de această reutilizare se elaborează şi protocolul de decontaminare: dacă zona va fi folosită pentru industrie, atunci sunt acceptaţi parametri mai lacşi privind decontaminarea; dacă zona va fi transformată în ansamblu rezidenţial, atunci decontaminarea trebuie să fie mult mai strictă. 

Totodată, alte obiective socio-economice amintite în Strategie sunt asigurarea protecţiei resurselor de apă, a securităţii alimentare, dar şi promovarea reutilizării acestor situri astfel încât întrebuinţarea lor să contribuie la dezvoltarea economică şi socială „în detrimentul scoaterii din circuitul agricol şi silvic a terenurilor productive”. 

Toate acestea sunt reunite sub o umbrelă largă: curăţarea tuturor siturilor până în 2050. Asta înseamnă, pentru fiecare dintre cele 210 situri contaminate din România, realizarea unor analize - în valoare totală de 4,2 milioane de euro, şi remedierea propriu-zisă a acestora, în valoare totală de 1,26 miliarde de euro. Apoi, pentru fiecare dintre siturile potenţial contaminate trebuie realizată o analiză amănunţită - bilanţ de mediu de nivel II - care să determine dacă acestea sunt sau nu poluate. Costurile totale ale acestor operaţiuni se ridică la 47,32 milioane de euro. Strategia introduce însă, pentru prima dată, şi conceptul „poluatorul plăteşte”, astfel că, în teorie, costurile ar trebui suportate doar parţial de stat - adică pentru siturile care se află în patrimoniul public. În realitate însă, chiar dacă unele situri au acum proprietari privaţi sau sunt „orfane” - adică nu au proprietar - poluatorul a fost, în cele mai multe cazuri, tot statul, prin uzinele şi întreprinderile ceauşiste. 

Strategia reprezintă însă doar un prim pas în amplele operaţiuni în care România s-a îmbarcat - ce-i drept, cu o întârziere de ani buni faţă de alte ţări europene care s-au confruntat cu această problemă, precum Germania şi Polonia. 

Lipsa legislaţiei, piedică majoră

Pentru atingerea acestor obiective, România are nevoie de bani şi legislaţie. Costurile totale, estimate la peste 8,4 miliarde de euro, pot fi acoperite măcar parţial din fonduri europene, investiţii private şi împrumuturi de la instituţii internaţionale precum Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, Banca Europeană pentru Investiţii sau Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. La nivel legislativ însă, demersurile abia încep. Sintagmele „sit contaminat” sau „zonă cu sol contaminat” nu sunt definite din punct de vedere juridic în România. Protocolul de decontaminare există, chiar dacă nu are caracter legal, şi este în mare parte bazat pe procedeele folosite în străinătate. 

Înainte însă de a trece la aplicarea acestuia, trebuie legiferat conceptul „poluatorul plăteşte”, altfel sarcina cade în spatele actualilor proprietari. Aceştia pot contesta însă demersurile: pot invoca faptul că nu au ştiut de poluare atunci când au cumpărat terenul sau, mai mult, pot acţiona statul în judecată pentru că nu le-a cerut evaluări mai amănunţite ale siturilor înainte de a le emite autorizaţii de funcţionare - atunci când vorbim de uzine şi fabrici încă în funcţiune. Alţii au parafat prin contractele de achiziţie faptul că nu cumpără şi poluarea istorică - este cazul grupului austriac OMV, în al cărui contract de cumpărare a Petromului a stipulat clar că nu preia de la stat şi contaminarea istorică. 

În contractul prin care OMV a preluat acţiunile statului din cadrul SNP Petrom, vânzătorul s-a angajat să despăgubească în totalitate grupul austriac, pe o perioadă de 15 ani, pentru orice pretenţii în legătură cu această contaminare istorică. Totodată, statul s-a angajat ca, în 30 de ani de la finalizarea privatizării (decembrie 2004) să despăgubească în totalitate OMV pentru orice pretenţii legate de abandonarea şi scoaterea din funcţiune a sondelor abandonate. În acest scop, Guvernul a constituit atunci un fond separat, în valoare de 50 de milioane de euro - banii fiind viraţi din preţul de vânzare a SNP Petrom. 

Inventarul-fantomă

Guvernul a trasat şi un parcurs pentru atingerea acestor obiective, prezentat în planul de acţiune adoptat ca o anexă de trei pagini odată cu Strategia care însumează 20 de pagini. Acesta stipulează ca prim pas, pe termen scurt, remedierea siturilor prioritare - adică acelea care au fost analizate şi catalogate ca urgente. Termenul înaintat este „începând din 2016”. Ministerul Mediului şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) refuză însă să clarifice dacă au întocmit această listă a siturilor prioritare. 

Următorul pas din planul de acţiune este „actualizarea anuală a listelor cu inventare”. Strategia are la bază statisticile rezultate în urma unui Inventar Naţional al Siturilor Contaminate şi Potenţial Contaminate, realizat de ANPM în 2007-2008 şi actualizat în 2013. Inventarul nu este însă public, iar Ministerul Mediului susţine că îl solicită la ANPM, în timp ce ANPM susţine că l-a trimis Ministerului Mediului încă din 2014. 

Citiţi luni, în următorul episod din campania „Otrava din pământul României”, cum şi-au decontaminat germanii şi polonezii pământurile toxice.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite