Pericolele Mişcării lui Cioloş

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apariţia Mişcării RO+ va genera o seamă de pericole care ar putea să o compromită din start. Aceasta a spulberat deja mitul uzat al reunificării Dreptei, depăşit şi inutil, mizând pe atragerea oamenilor cinstiţi. Acest lucru deranjează imens diverşi politicieni şi simpatizanţi ai aşa zisei Opoziţii, care sperau să ajungă pe cai mari cu ajutorul noului partid şi a valului de simpatie de care se bucură acesta.

Mult aşteptatul partid politic al fostului premier Dacian Cioloş, a fost anunţat cam târziu, dar mai bine mai târziu decât deloc, spre bucuria românilor care îl doreau mai demult. Acum se zbate să primească recunoaşterea juridică la tribunal, chinurile facerii durând probabil câteva luni bune, în funcţie şi de numărul de contestaţii oficiale.

Anunţul naşterii Mişcării România Împreună RO+ a stârnit diverse reacţii în societatea românească, în special în mediul politic, dar şi în rândul opiniei publice, care au întors pe toate părţile impactul noului partid şi şansele acestuia de a se impune pe scena politică. Mulţi s-au bucurat, mulţi s-au întristat, unii au aplaudat, alţii au înjurat, după cum le-au venit vorbele la gură, după simpatii, antipatii şi interese.

Majoritatea românilor cinstiţi aproape că îşi pierduse speranţa apariţiei unei noi clase politice, care să le redea speranţele de schimbare în bine a României. O alternativă viabilă la actuala clasă politică lipsită de credibilitate, de competenţă, coruptă şi penală.

Dacian Cioloş şi-a prezentat Mişcarea astfel: „Schimbarea se face cu mulţi profesionişti, cu mulţi oameni cu valori solide şi cu multă, multă muncă. Nu cu discursuri sforăitoare. Nu cu pile, rude sau aplaudaci slugarnici. Ar fi un miracol ca oamenii care au fost la putere în cea mai mare parte a ultimilor 28 de ani să devină brusc modele de cinste sau de profesionalism. Disperarea multora de a nu sfârşi în puşcărie sau de a-şi pierde privilegiile nemeritate e toxică pentru România. Compromisurile uriaşe făcute de o bună parte a clasei politice pentru a fi mai bogată şi mai puternică au un efect profund negativ. România nu poate deveni mai bună divizând societatea şi provocând oamenii unii împotriva altora.“

După cum am văzut, aşteptările şi speranţele sunt foarte mari de la noua formaţiune politică, atipică pentru partidele româneşti actuale. În primul rând, nu este formată din politicieni clasici, ci din profesionişti proveniţi din diverse medii de activitate. Aşa zis tehnocraţi. Cei mai mulţi tineri. Şcoliţi, unii educaţi la universităţi din Occident. Unii cu experienţă europeană în CV-urile profesionale, alţii foşti componenţi ai guvernului Cioloş.

În primele zile, MRI RO+ a atras un val de câteva zeci de mii de simpatizanţi, dintre care mulţi s-au şi înscris pe noua platformă, cu dorinţa de a deveni membri ai noului partid.

Cu toate acestea, apariţia Mişcării a generat şi va genera şi o seamă de pericole, care ar putea să o compromită ca şi reprezentantă a unei noi clase politice româneşti. Aceasta a spulberat deja, mitul uzat al reunificării Dreptei, depăşit şi inutil, mizând pe atragerea oamenilor cinstiţi. Acest lucru deranjează imens diverşi politicieni şi simpatizanţi ai aşa zisei Opoziţii, care sperau să ajungă pe cai mari cu ajutorul noului partid şi a valului de simpatie de care se bucură acesta. Din această cauză, o să asistăm la o serie de atacuri furioase la adresa MRI, în special la Dacian Cioloş. Poate singurul om politic al Mişcării şi locomotiva acestuia.

E foarte important ca Cioloş şi echipa de conducere care va fi aleasă după înscrierea partidului la tribunal, astfel încât să nu aibă lucruri cu care să fie atacaţi, schelete în dulap, chestii cu care să fie şantajaţi. Un alt pericol grav ar fi primirea în noul partid a traseiştilor politici, a politicienilor compromişi, a penalilor, a oportuniştilor şi fripturiştilor, a oamenilor acoperiţi, a manipulatorilor şi diverşilor purtători de interese obscure, care se înghesuie deja să se înscrie.

Dacă RO+ va face compromisuri grave doar din dorinţa de a câştiga alegerile, oricare ar fi acestea, ar însemna că şi-a semnat sentinţa înainte de a se naşte. În primul rând, RO+ trebuie să câştige încrederea tuturor românilor oneşti. Ar fi o greşeală enormă să mizeze doar pe cetăţenii anti PSD/ALDE/UDMR. Un pericol de eşec şi mai mare ar fi să se adreseze doar elitelor, nu şi restului cetăţenilor. Trebuie să aibă în vedere toţi cetăţenii care doresc schimbarea în bine a acestei ţări, să le ofere o alternativă viabilă şi credibilă la actuala clasă politică compromisă iremediabil.

Un alt pericol ar fi alianţele politice. Mi se pare a fi o greşeală mare şi anunţarea, încă de pe acum, a sprijinului pentru actualul preşedinte al României, Klaus Iohannis, pentru un nou mandat, mai ales că mulţi cetăţeni care l-au votat în primul mandat sunt dezamăgiţi crunt de acesta şi nu-i vor mai acorda credibilitate.

Mari pericole pentru MRI RO+ vor veni şi de la actuala putere, care se simte ameninţată cu pierderea de electorat, dar şi de o opoziţie adevărată, nu ca cea de acum, mai mult mimată.

Pe de altă parte, este clar că noua formaţiunea politică nu este agreată prea mult nici de diverse grupări din structurile de informaţii, care nu-şi mai pot face jocurile cum doresc atâta timp cât n-au pe cineva la mână să controleze, să manipuleze.

După cum pare, viaţa noi formaţiuni politice a lui Cioloş, MRI RO+, va fi un calvar, va fi extrem de grea, la limita supravieţuirii chiar înainte să fie recunoscută juridic oficial. Dar, dacă lucrurile vor sta măcar pe jumătate cum au declarat, scris şi susţinut reprezentanţii acestei Mişcări în platforma lor, vor reuşi să câştige încet, încet încrederea românilor, să le redea speranţa de mai bine, să însemne un nou început pentru politica, societatea românească şi pentru România dintre hotare şi din afara hotarelor ei. Românii au mare nevoie de fapte pozitive, nu de minciuni şi umilinţe.

Iar acceptarea criticilor pertinente, aşa cum a declarat Dacian Cioloş, este un lucru extrem de important şi benefic pentru succes. Pentru binele comun, orice idee bună, progresistă, orice om inteligent, orice organizaţie care încearcă să facă lucruri pozitive trebuie să aibă sprijin civic.

Dar, să vedem ce va urma. Începutul promite, însă românii sunt sătui de promisiuni.

Precizez că opiniile exprimate în acest articol sunt personale, nu sunt specialist, analist, nu aparţin grupurilor de interese, nu am fost şi nu sunt membru al nici unui partid politic.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite