Restricţii de trafic în Capitală cu ocazia mai multor evenimente sportive şi culturale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Restricţii anunţate de Brigada Rutieră a Capitalei FOTO Adevărul
Restricţii anunţate de Brigada Rutieră a Capitalei FOTO Adevărul

Mai multe restricţii de circulaţie sunt anunţate de Brigada Rutieră a Capitalei pentru zilele de sâmbătă şi duminică, sfârşit de săptămână în care sunt programate o serie de evenimente sportive şi culturale.

Concret, vineri va avea loc o adunare publică în vecinătatea Ateneului Român, iar pentru buna desfăşurare a evenimentului, în intervalul orar 8,00 — 23,00, circulaţia rutieră urmând a fi restricţionată pe Strada Constantin Esarcu, în vecinătatea Ateneului Român.

Sâmbătă, 20 mai, în intervalul orar 8,00 — 10,00, se va desfăşura un tur ciclist pe următorul traseu: Fântâna Mioriţa — DN1 — Piaţa Presei Libere — Şoseaua Kiseleff (axul central) — Arcul de Triumf — Şoseaua Kiseleff — Piaţa Victoriei — Bulevardul Aviatorilor — Piaţa Charles de Gaulle — Bulevardul Constantin Prezan — Arcul de Triumf — Şoseaua Kiseleff (axul central) — Piaţa Presei Libere — DN1 — Clubul Diplomaţilor.

În intervalul orar 7.30 — 13.00 se va desfăşura Crosul Universităţii pe următorul traseu: curtea Facultăţii de Drept — Bulevardul Mihail Kogălniceanu — Splaiul Independenţei — Şoseaua Cotroceni — Bulevardul Iuliu Maniu — Parcare Cora Lujerului.

În intervalul 16.00-18.30, se va organiza un spectacol de muzică şi dans pe Bulevardul Gheorghe Magheru, în faţa Teatrului Notarra, traficul urmând a se desfăşura pe banda I de circulaţie de pe Bulevardul Gheorghe Magheru, sensul către Piaţa Romană, între Strada Pictor Arthur Verona şi Strada George Enescu.

În intervalul orar 10.50 — 11.30 se va desfăşura evenimentul sportiv "Marşul Primăverii" pe următorul traseu: Sediul Ambasadei Republicii Turcia la Bucureşti, Calea Dorobanţi până la intersecţia cu Strada Şcoala Floreasca, retur pe acelaşi traseu, sediul Ambasadei Turcia.

În intervalul orar 17.00 — 19.30 se va organiza Marşul Diversităţii, traficul rutier urmând a fi restricţionat pe Şoseaua Kiseleff de la Piaţa Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei şi pe străzile care acced în Şoseaua Kiseleff.

Rută ocolitoare vor fi: Piaţa Arcul de Triumf — Bulevardul Mareşal Constantin Prezan — Piaţa Charles de Gaulle — Bulevardul Aviatorilor — Piaţa Victoriei

Tot sâmbătă se va desfăşura o manifestare publică urmată de un marş, după următorul program:

-12.00 — 12.30, adunarea participanţilor în Piaţa Victoriei;

-12.30 — 14.30, marş pe traseul Piaţa Victoriei — Bulevardul Lascăr Catargiu — Piaţa Romană — Bulevardul Magheru — Bulevardul Nicolae Bălcescu — Piaţa Universităţii — Bd. I.C. Brătianu — Strada Halelor — Splaiul Independenţei — Aleea Dealul Mitropoliei.

Duminică, 21 mai, se va desfăşura Maratonul de ciclism cross country "Prima Evadare" pe următorul traseu: Aleea Privighetorilor — str. Vadul Moldovei — Pădurea Băneasa — Pădurea Tunari — spatele Aeroportului Otopeni — Moara Vlăsiei — Pădurea Vlădiceasca — Baloteşti — Snagov — Complex Astoria.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează:

—Aleea Privighetorilor — între orele 10.00 — 10.10;

—Strada Vadul Moldovei şi Strada Padina — între orele 10.00 — 10.30.

Brigada Rutieră roagă pietonii să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate trecerii, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite