#Rezist şi neo-activismul „Fu 2-10”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestele din România anului 2017 sunt mai mult decât o reacţie împotriva unui guvern cu practici politice dubioase. Lupta „nativilor digitali”, a copiilor născuţi şi crescuţi cu telefoane inteligente la cap şi tablete tactile sub degete, nu mai seamănă cu lupta politică a părinţilor sau cea a bunicilor lor.

Cei care deplângeau lipsa de conştiinţă publică a tinerilor au primit de la aceştia o lecţie despre ce înseamnă noul activism, numit de către specialiştii în comunicarea prin intermediul noilor platforme media neo-activism. Poate cea mai elocventă probă pentru existenţa unui nou imaginar politic este pancarta pe care scria: „Dormeam, fu 2 10-n gură, dar m-am trezit”. Ea indică dubla dinamică a noilor generaţii, pentru care ironia şi sarcasmul, cuplate cu trezirea instinctului civic, înlocuiesc treptat vechile moduri de dialog între cetăţeni şi politicienii care îi conduc. În fond aceste proteste fără precedent în România contemporană (şi, de fapt, fără precedent în această parte a lumii) ilustrează o sciziune între două tipuri de „mediere” a mesajelor, întemeiată pe apariţia unui nou tip de gândire comunicaţională.

Deprinderile dobândite pe bloguri, pagini de Facebook sau discursurile învăţate pe Instagram ori Twitter se coagulează într-o nouă mecanică de discurs politic.

Tinerii „născuţi digitali” au modularizat lupta politică adăugându-i o componentă „new media”, dovadă fiind retorica lor ce s-a modificat radical în modul de concepe mesaje, pornind de la schemele învăţate prin noile media. Dacă ne uităm la pancartele şi sloganurile create şi purtate de sute de mii de oameni în timpul protestelor împotriva guvernului Grindeanu, cele mai multe sunt redactate în stilul Twitter sau al postărilor de pe Facebook. „Twitterizarea” politicului se vede chiar în dimensiunile discursive ale panotajelor „de rezistenţă” afişate de tinerii care au mărşăluit pe străzile din România. Ele sunt explicit conectate cu practicile lor comunicaţionale: scurte, ironice, tranşante.

Extrem de relevant pentru acest proces este chiar faptul că multe mesaje au fost scrise direct în limba engleză, trimiţând fie la realităţi care nu au de-a face cu spaţiul românesc, fie utilizând conţinuturi care ţin de un imaginar colectiv global. Aşa este comicul enunţ: „No more Victoria's Secrets”, unde jocul de cuvinte între palatul guvernului şi brandul de lenjerie intimă cuplează derizoriul cu atitudinea clar anti-politică. La fel sunt mesajele de tipul: We don't BeLiviu (cu varianta „Ai Kent Be Liviu”), toate putând fi adunate sub un „hashtag” comun: #Rezist. De fapt tinerii aceştia trăiesc într-un univers anglofon şi vorbesc o limbă specifică lor şi doar ei pot înţelege umorul din spatele unor pancarte pe care scrie: „Early Booking la Jilava” (cu referire la practicile lor turistice) sau „Let's Rock this Country” ori „Only Judas Priest can break the Law. Not Dragnea!” (care presupun o cultură muzicală dincolo de interpreţii de muzică populară ajunşi în Parlament).

Cum spuneam, cel mai relevant este modul cum o înjurătură acidă, tipic românească, a fost transformată într-o transliteraţie inteligibilă numai în limba engleză: Fu 2 10 (two and ten) gură, Liviu!. Tinerii protestează acum aşa cum interacţionează pe Facebook, chiar şi atunci când vor să jignească, o fac în modul lor caracteristic. La fel de comică este ofensa de tip new media adusă politicianului împotriva căruia manifestează: „Dragneo, eşti un bullshit!”.

Ei se exprimă aşa cum o fac în viaţa de zi cu zi, prin enunţuri tipice pentru Facebook. Ei nu reprezintă doar o alternativă la sistemul tradiţional. De fapt este vorba despre o nouă retorică, una care respectă regulile şi mecanismele specifice tipurilor de media în care aceşti tineri s-au dezvoltat.

La fel sugestiv este şi faptul că foarte multe mesaje au fost prelucrări ale unor locuri comune din cultura populară globală. De la imaginile amuzante în care Dragnea era morfat peste portretul leului din filmul Disney (transformat astfel în „Liar King”), la enunţurile din lumea jocurilor video („Game Over”) sau panotajele cu Angry Birds ori pălăriile cu elefanţi pe post de mascote. Toate denotă o schimbare la nivelul tipologiilor reprezentării, care au depăşit momentul anilor 90 în care se ardeau păpuşi cu chipurile politicienilor sau erau perindate cosciuge macabre pe străzi.

Remarcabil este şi faptul că, deşi au fost milioane de oameni pe străzi, protestele nu au escaladat spre violenţă, nici măcar atunci când au apărut instigatorii. Grupurile de tineri, care au reprezentat principala bază demografică a manifestanţilor, nu mai sunt ghidate de strategiile care au funcţionat pentru părinţii lor. Atingerea obiectivelor lor, în fond şi ele politice, se face printr-o abordare radical diferită. De la agresivitate ca instrument de presiune, acum asistăm la o formă de persuasiune printr-o stare de spirit, aşa cum pe Facebook grupurile sunt convinse prin bombardamente cu mesaje. Când protestatarii se adresează guvernanţilor cu: „Guvern de oameni reci, te rugăm frumos să pleci!" ei arată un alt mod de a acţiona.

Generaţiile anterioare, chiar generaţia mea, percepeam schimbarea prin contrapunerea forţei la forţă. Oamenii din noua generaţie sunt conştienţi că puterea lor nu mai este fizică sau exprimabilă numai prin dominare. Aşa cum au observat mulţi teoreticieni ai recentelor mişcări civice internaţionale, printre care cel mai percutant este Manuel Castells, vorbim despre „reţelele ale indignării”, unde mobilizarea se face pe baza unei noi forme de solidarizare flexibilă (Networks of Outrage and Hope: Social Movements in the Internet Age, 2015). Aşa cum s-a văzut din evoluţia manifestaţiilor, al căror conţinut s-a propagat aproape viral, într-o competiţie a creativităţii şi nu într-o concurenţă a agresivităţii.

Aşa cum explică şi Henry Jenkins, unul dintre cei mai importanţi analişti media contemporani (în By Any Media Necessary. The New Youth Activism. 2016) acest fenomen presupune de fapt transformarea democraţiei contemporane sub presiunea unor noi forme de interacţiune între oameni. Rădăcinile acestor proteste, evident comune cu mişcarea „Occupy”, se găsesc în existenţa unor reţele non-ierarhice şi refractare la orice formă de mobilizare coercitivă. O mare parte din procesul de mobilizare, care se desfăşura în epocile anterioare prin intermediul unor infrastructuri partinice şi sub controlul politicienilor, acum sunt descentralizate şi eliberate de ideologie.

Democraţia haştag” are o cu totul altă dramaturgie publică decât democraţia tradiţională. Deşi în timpul acestor proteste au fost şi mesaje care continuau stilul „vechi” (cu sloganuri din categoria „Jos Guvernul” sau „Hoţii la puşcărie”), predispoziţia spre amuzament a devenit predominantă, fiind vizibilă în panoul care spunea: „Liberté, egalité, fuck you Liviulé”. Pentru că, prin intermediul modificărilor de discurs, gradul de opoziţie nu scade, ci este intensificat pe un alt palier.

Când partidele tradiţionale au recurs la instrumentele lor specifice, atacând „sub centură” prin propagarea unor teorii ale conspiraţiei, sugerând că „multinaţionalele” şi „soroşismul” ar fi implicate în declanşarea manifestaţiilor, reacţia noilor generaţii a fost în spiritul noilor media. La atacul „propagandei negre” s-a răspuns cu o avalanşă de meme-uri cu pisici. La mesajele imunde şi primitive cum au fost acelea ale unor lideri PSD care i-au etichetat pe manifestanţi drept „animale” şi la propaganda care afirma că George Soros plăteşte manifestanţii şi că animalele de companie primesc şi ele 30 de lei, s-a reacţionat prin amuzament. Au apărut repede afişe care pretindeau că sunt adresate milardarului englez ("Boss, facem şi noi nişte lei?), precum şi prin anunţuri pe reţelele de socializare, care pretindeau închirierea de animale de companie special pentru manifestaţii. Vechile tipuri de minciună politică au fost întâmpinate cu un nou val de creativitate. Avalanşa de pisici care purtau mesaje de rezistenţă anti-guvern, ori căţelul devenit viral, având la gât panoul cu: „Îmi vine să urlu”, exprimă această „infuzare” a conflictualităţii politice cu nişte mecanisme discursive care sunt specifice pentru spaţiul virtual.

De aceea putem spune că nu mai asistăm la o revoluţie ideologică, aşa cum am fost învăţaţi în secolele trecute, ci că suntem martorii apariţiei în sfera publică a unei alte generaţii media. Ea integrează cu uşurinţă autoironia şi respinge vulgaritatea - „Îi atâta de grav încât or ieşit şi introvertiţii”, spunea un afiş, în timp ce altul anunţa în mod comic: „Mama, tata vedeţi că o să vorbesc urât”. Cea mai importantă armă a acestei generaţii sunt noile media, iar forma maximă de expresie a unei astfel de schimbări a ajuns pe prima pagină a tuturor ziarelor din lume: utilizarea telefoanelor mobile pentru a ilumina piaţa Victoriei. În locul bâtelor şi a pietrelor, această generaţie foloseşte proiecţii cu lasere pe zidurile clădirilor cu mesaje de genul: „The file is corrupted”. Ei îşi declară dispreţul radical faţă de mass media tradiţionale şi se bazează pe o încredere nelimitată în „new media”.

Cei care cred că vor putea capitaliza politic această mişcare nu înţeleg resorturile ei profund anti-politice. Participanţii la aceste acţiuni civice nu au o conştiinţă politică limitată, ei nu sunt depedenţi de un spaţiu naţional sau regional. Ei aparţin unui mental colectiv digital care există în spaţiul virtual mai mult decât într-o coeziune generaţională specifică unui context particular. Ei doresc să îşi exprime diferenţierea faţă de trecut prin noi simboluri, dar şi prin alte comportamente. Faptul că manifestanţii făceau curăţenie după ce se încheia protestul sau că scandau mesaje de gen: „Jandarmeria, jos pălăria!” îi face să fie nu doar diferiţi, dar şi aparţinând unei paradigme fundamental aparte, care se raportează la alte principii şi valori.

Vorba unuia dintre manifestanţi: „Rezist până la Untold”!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite