Un agent descoperit pe post de marfă

De mai multe zile, cu un ecou prelungit, un fel de frison pune stăpânire pe bietul român, atunci când îi apare în faţă, la posturile de televiziune, Robert Turcescu. Acest ziarist a şocat întreaga societate românească. Confesiunile sale de „ofiţer acoperit” par a fi o premieră absolută. La noi, dar poate şi pe alte meridiane.

Să presupunem, ca şi alţii, că R.T. nu minte, nu joacă teatru, nu rosteşte un text scris dinainte, măcar în proporţie de 1%. E suficient şi atât pentru a produce un şoc mediatic. Cum adică? Semnezi un angajament, eşti în toate minţile, ştii la ce te înhami, contra unor avantaje materiale consistente, apoi dintr-o dată te suceşti, după ce constaţi că omul acoperit trebuie să facă şi unele lucruri care nu convin structurii sale interioare.

În esenţă, îmi imaginez că trebuie să execuţi ceva la comandă, dar nu în interes naţional, din păcate, cum ar fi normal, ci de partid. Convingerile tale intime, preferinţele tale politice nu mai corespund cu ceea ce trebuie să faci, adică să prezinţi o realitate într-o anumită culoare, nu în cea percepută de propriile simţuri. Observi că eşti nici mai mult, nici mai puţin, un instrument, dacă nu cumva chiar un fel de hârtie igienică folosită ori de câte ori e nevoie.

Când nu mai poţi, când simţi că te sufoci, te desconspiri şi spui: „Eu sunt mangafaua, bibicule!” Pentru o secundă, lumea rămâne mirată, surprinsă, sau consternată. Într-un „stat de drept” clădit pe minciună şi corupţie, din care ai făcut parte, contribuind la lenta sa prăbuşire prin practicarea unei meserii aservite, tot tu ridici două degete şi spui : „Eu nu mai vreau aşa! Eu vreau să fiu curat!” Curios, ciudat!

Mai poţi să te speli de păcate, mai poţi fi curat? Se mai poate, gândeşte R.T., dacă apare în faţa instanţei, unde vrea să explice, numai acolo, gestul său. Fără îndoială, acoperitul descoperit prin proprie voinţă ştie multe, pe care, dacă le spune, „statul de drept” aflat în preajma alegerilor prezidenţiale se poate clătina într-o oarecare măsură, iar calculele electorale aproape bătute în cuie trebuie să fie luate de la capăt.

Practic, R.T. cel sincer vrea să facă un troc cu Justiţia: eu vă spun ce n-aţi ştiut, iar voi mă lăsaţi liber şi curat. În fapt, speranţele lui R.T. sunt de-a dreptul deşarte. Chiar dacă va rosti „adevărurile” sale cu uşile închise, presa va scormoni şi în piatră seacă şi va afla totul. Pe văile şi dealurile politicii româneşti a pornit un fel de bulgăre de zăpadă care va deveni din ce în ce mai mare, iar românii vor dori cu ardoare să ştie ce şi cum, înainte de alegeri.

Oricum, demersul lui R.T., fie acesta şi sincer 1%, este împotriva firii, iar autorul pasului înainte în afara frontului seamănă cu un p....t împotriva vântului. Treptat, personajul nostru va deveni o amintire tristă, nicidecum ziarist în continuare, cum speră, deoarece a compromis imaginea unei bresle întregi, cu petele ei negre de rigoare, iar de credibilitate nu se va mai bucura niciodată. Colegii îl vor considera mereu „oaia neagră” a presei româneşti.

Momentul său de glorie rămâne rolul de moderator, în 2009, între cei doi candidaţi la preşedinţie, Traian Băsescu şi Mircea Geoană. Atunci, unul din candidaţi a răspuns „ca la carte”, dând impresia că ştia deja întrebările, iar celălalt a pierdut pe mâna lui.

Tot atunci, un candidat a ştiut ce replici va primi din partea adversarului (monitorizat cu „urechea şi timpanul”), venind la confruntare cu teancuri de dosare privind fosta flotă română. Să fie R.T. străin de aceste detalii?

Toate cele de mai sus rămân în picioare dacă R.T. a fost sincer, încălcând totuşi legea. Dacă în spatele confesiunilor sale se ascunde, însă, un scenariu bine pus la punct, cu efecte atent calculate în ce priveşte influenţarea alegerilor prezidenţiale, este la fel de vinovat. Ar fi şi câteva argumente conform cărora R.T. execută totuşi un ordin de ofiţer acoperit (printre care faptul că a primit documentele compromiţătoare „în mână”), care să demonstreze că un candidat la prezidenţiale cu dublă comandă s-ar putea comporta în acelaşi mod, deci trebuie eliminat din start. Astfel, indirect, prin declaraţiile sale, R.T. serveşte doar interesele şefilor săi, care urmăresc eliminarea din cursă a cât mai multor candidaţi, dorită de cine toată lumea ştie.

Deznodământul va fi aflat, în mod logic, până la data prezentării la urne. Pentru societatea românească actuală, ar fi de preferat ca R.T. să fi fost, totuşi, sincer, adică un răzvrătit inocent, nu un pion otrăvit.

Dincolo de toate acestea, o întrebare sfredeleşte mintea tuturor celor care se mai gândesc la ziua de mâine a României: ce fac, în realitate, ofiţerii noştri acoperiţi, inclusiv din presă? Interesele cui sunt apărate de către zerozeroşeptiştii români? Nu cumva conştiinţa acestora e o marfă oarecare, pe care poţi s-o cumperi ca la piaţă?