Românii maghiari ne-au provocat cu rugăciuni
Ca urmare a provocărilor primăriei din Dărmăneşti şi a apariţiei intempestive a 52 de cruci de beton în cimitirul din Valea Uzului, dar şi pentru a evita alte provocări şi izbucnirea unui conflict interetnic, românii maghiari au propus ca cimitirul să fie închis temporar şi să nu se organizeze în el niciun fel de festivitate cu prilejul Zilei Eroilor, până la lămurirea situaţiei.
Orice minte luminată înţelegea că în acest fel suferă şi românii maghiari, neputând să îşi comemoreze eroii în ziua de 6 iunie. Dacă raportăm suferinţa la numărul de morţi şi la înfrângere, mai mult aveau românii maghiari de plâns decât românii nemaghiari.
Minţile întunecate de şovinism au înţeles că românii maghiari le-au îngrădit dreptul de a-şi comemora eroii, aşa că i-au înjurat cum le-a venit la gură, au sărit gardul cimitirului, au rupt poarta şi aparent câteva cruci şi s-au suit cu steagul României în vârful crucii ortodoxe proaspăt înfipte în pământul cimitirului austro-ungar.
În tot acest timp, românii maghiari i-au privit reţinuţi, ţinându-se de mâini şi spunând rugăciuni.
Aceleaşi minţi întunecate vorbesc de provocări externe, de interese oculte care vor să dea foc regiunii. Posibil. Spre deosebire de brutele cu inscripţii naţionaliste, romanii maghiari veniţi să se ţină de mâini şi să spună rugăciuni erau profesori, primari, femei şi bătrâni. Au venit să îi provoace pe românii nemaghiari cu rugăciunea şi cu civilizaţia şi aproape că au reuşit.
Mass-media neinformată, manipulată şi manipulatoare, în egală măsură, îi dă în sus şi în jos cu “cimitirul internaţional” de la Valea Uzului. Ca să fie clar, cimitirul a fost construit de austro-ungari. Ulterior el a intrat în proprietatea mai mare a statului român. Faptul că din întâmplare sau din bunăvoinţă în cimitir au fost înmormântaţi şi câţiva eroi de alte naţionalităţi nu face ca cimitirul să devină “internaţional”. Este normal ca acest cimitir să fie plin în primul rând de soldaţi austro-ungari, deoarece ei au pierdut războiul.
Am să încerc un exemplu plastic pentru a explica acest lucru. Compania Tarom este o companie naţională. Faptul că transportă şi străini nu o face o companie internaţională. Doar cursele către alte ţări sunt curse internaţionale.
Şocant nu este complotul “maghiraro-ocult” ci incapacitatea noastră de a da cinstire eroilor din propriul cimitir. Ce rost are să comemorăm românii nemaghiari căzuţi şi îngropaţi la Dărmăneşti dacă nu putem să le căutăm râcă românilor maghiari? Acestia, cum-necum, au reuşit să facă acest mic cimitir de campanie să arate precum cel de la Arlington. Până acum, pentru că după ce am turnat noi crucile de beton peste cele din lemn din Valea Uzului, am transfomat cimitirul într-un colţ de Maramureş unde bravii români, intorşi din străinătate, au darâmat casele de lemn, vechi de sute de ani şi au pus în locul lor cazemate din beton.
Eu nu am toate răspunsurile, dar îmi place să îmi pun întrebări.
Noi ce am făcut pentru eroi în cimitirul nostru din imediata vecinătate? Noi avem vreun român maghiar îngropat pe acolo sau noi i-am întors de la poartă şi le-am arătat cu degetul unde să meargă? Ce onoruri le-am arătat noi românilor maghiari îngropaţi la noi în cimitir? Vin românii maghiari în cimitirul nostru să îşi comemoreze eroii?
Românii maghiari sunt la fel de români ca oricare dintre noi. De aia le şi căutăm pricină, pentru că noi românii nu ne suportăm între noi în primul rând. De aceea, la rău ne mai unim cum ne mai unim, însă la bine niciodată.
În locul românilor maghiari nu aş mai călca în cimitirul din Valea Uzului după ce barbarii l-au pângărit. Mi-aş face o troiţă afară, pe marginea drumului, şi acolo aş aprinde o lumânare.
Poporul evreu se roagă la o bucăţică de zid deasupra căruia stă o moschee. Rugăciunea şi respectul nu sunt date nici de dimensiunea cimitirului, nici de numărul de cruci, nici de proporţiile grandioase ale monumentelor.
Lăsat pe mâna românilor nemaghiari, cimitirul din Valea Uzului este greu de imaginat că mai apucă încă o sută de ani...
Se încarcă comentariile...
