Scandalul cărnii de cal şi obrazul unui diplomat de elită

Mizeria ,,scandalului cărnii de cal’’ încă mai musteşte în paginile tabloidelor şi nu numai, încă oferă televiziunilor şi unor posturi de radio străfulgerări de rating, dar parcă nu ne mai priveşte pe noi, deşi de unde cu gândul nu gândeşti încă mai răsare câte o ştire despre un oarecare abator autohton în care se sacrifică, măcar modest, cai.

Încât, totuşi, nu se poate spune că bietul cal românesc şi aşa destul de costeliv, nu ne-ar putea oferi surpriza de a fi găsit în ,,piftelele’’ de profil, suedeze sau norvegiene, din meniul dejunului unui celebru holding de mobilă. 

Până la urmă, focul indignării noastre ,,patriotice’’ pare să se stingă încet şi definitiv – odată cu super-mediatizatul caz. Cum rămâne însă cu prestigiul diplomatului român pus sub semnul întrebării în presa noastră, în timp ce, aşa cum s-au petrecut lucrurile în exigenta presă britanică, aceasta s-a simţit onorată să-şi ceară scuze faţă de obrazul unui diplomat de elită, ofensat şi la noi nejustificat şi în graba ignoranţei enciclopedice a unor ,,bărbaţi’’ din presa autohtonă care, mânaţi de patima de a da note în dreapta şi stânga, l-au supus pe ambasador unor acuzaţii nu numai nedrepte dar şi având darul să-i submineze autoritatea, de fapt să ne submineze nouă autoritatea, în spaţiul englez.

Pornindu-se de la ce s-a înţeles ,,după ureche’’ dintr-un interviu al diplomatului, - altfel corect şi prompt şi bine întemeiat - interviu înregistrat tehnic şi redat tot tehnic de englezi, din nefericire defectuos – fapt pentru care CNN-ul şi-a cerut elegant scuze -, în timp ce la noi ignoranţa enciclopedică şi-a făcut din subiect un act de ,,denunţ patriotic’’, diplomatul a rămas cu ,,onoarea nereperată’’.

Un singur post de televiziune a revenit, firesc, asupra cazului, oferindu-ne prilejul să-l cunoaştem în lumina lui adevărată pe diplomatul nostru, în favoarea căruia scriu şi eu astăzi cu sentimentul onestei obligaţii jurnalistice.

Astfel, ar fi rămas, cum au şi rămas, nedumeriri şi confuzii nefericite pe seama unei personalităţi de elită într-un domeniu în care profesionalitatea este, prea adesea, înlăturată de răsplata jertfei patriotice politicianiste.

Dar cine este personajul?

În urmă cu doi sau trei ani, o ştire care, nefiind de scandal, nu presupunea – nu-i aşa - atenţia meritată, ne spunea că diplomatul român en titre la Bruxelles, a fost declarat ambasadorul european al anului! Repet, la Bruxelles, ambasadorul european al anului!

Anul trecut, la sfârşitul verii, ,,ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord’’ era, de asemenea, declarat, într-o superprotocolară întrunire diplomatică la cel mai înalt nivel, ambasadorul anului în spaţiul britanic.

Nu cred că Ministerul nostru de Externe s-a bucurat prea des, în ultimii 23 de ani, de o asemenea performanţă!?

Ei bine, ambasadorul în chestie era şi este ambasadorul nostru la Bruxelles şi apoi la Londra, Ion Jinga, unul dintre cei mai competenţi şi dăruiţi diplomaţi români din generaţia tânără.

CNN-ul şi-a cerut scuze, demn şi cu onoare profesională, însă presa noastră n-a mai stăruit să-şi retragă civilizat ofensa, iar Ministerul nostru de Externe n-a scos un biet cuvânt.

Nu ar fi cazul să începem să înţelegem că prestigiul nostru în lume, azi - când acest prestigiu nu străluceşte! -, ar trebui susţinut şi de acasă, cu aceeaşi patimă cu care nu continuăm să spunem cum ne facem de râs în foruri internaţionale, în care reprezentanţii noştri, atât de adesea peltici, rău vorbitori şi în limba maternă, - nu mai pomenesc de limbile practicate în forurile internaţionale -, sunt atât de dispuşi, unii, să-şi denigreze, pe faţă, ţara, stipendiaţi şi ei tot prin răsplata jertfei patriotice?!