Sebastian Ghiţă, declaraţii la România TV: Procurorul Onea s-a autoincriminat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă, aflat în prezent în Serbia, a declarat, luni seară, într-o intervenţie la România TV că şeful DNA Ploieşti, procurorul Lucian Onea, s-a autoincriminat în conferinţa de presă susţinută luni.

Iată principalele declaraţii ale făcute de Sebastian Ghiţă în intervenţia de la România Tv, potrivit dcnews.ro:

"Am urmărit coferinţa de presă a domnului Onea. A admis că vocea de pe înregistrări este vocea dânsului. Într-un acces de furie ne-a spus tuturor că ceea ce a semnat şi a trimis judecătorilor, nu aparţine unui cetăţean din Moldova. Eu mă întreb cum a putut să se autoincrimineze în halul acela. Nu numai că acele tabele sunt false, dar principala legătură dintre aceste documente şi persoana mea sau Victor Ponta, este făcută pe baza acelei scrisori falsificate. Nimic altceva din acel dosar nu ne spune că ar fi ceva legat de campania lui Ponta. Acest om a vrut să mintă judecătorii. Astăzi ne-a spus cu gura lui. Eu mă întreb dacă ei cred că vor scăpa cu un comunicat de presă"

- "Acel denunţ e făcut de un cetăţean despre care am aflat şi care ar putea fi din nou pus să dea o probă pentru a fi expertizat. Acolo se spun o mulţime de poveşti. Acel cetăţean Serghei Petruş nu este o identitate protejată. Acea persoană nu există. Nu e vreun martor sub acoperire, este un fals de identitate. Aceasta este greşeala domnului Onea, nu s-a referit deloc la acele tabele şi la conţinutul acelui document. Parchetul General va trebui să le probeze. Nu mai este loc de întors. Nu există scăpare din problema aceasta. Fumigena cu 'am fost şantajaţi' nu îi absolvă de vreo vină. "

- "Toţi încearcă să-l atace pe Vlad Cosma. Acest Serghei Petruş nu e nici un martor. În nici un caz acest nume nu este folosit pentru Vlad Cosma, pentru acoperirea identităţii. Tot Ploieştiul ştie cine sunt martorii din dosar al lui Mircea Negulescu. El îi povestea de dimineaţă până seară aceste lucruri Andreei Cosma. Eu am spus tuturor că acolo este un om pe lângă lege. Nu a crezut nimeni că acest om poate face aceste falsuri. Nici eu n-am crezut că domnul Onea iese şi se dă în vileag, aşa cum a spus în conferinţa de presă"

- "Eu mă întreb cum a reuşit Onea azi să mai iasă în faţa oamenilor. Nimeni nu poate acoperi aşa ceva şi ce se va vedea zilele următoare. Mă bucur tare mult că acea decizie a CCR va putea să pună sub semnul întrebării probele procurorilor. Aşa ceva nu se putea înainte. Nimeni nu putea pune la îndoială acele lucruri, nici avocatul, nici judecătorul."

- "Am demarat proceduri pentru a prezenta judecătorilor sârbi adevărul despre acele probe fabricate, pe baza cărora am primit mandat de arestare şi cerere de extrădare. Nu ştiu ce reacţie vor avea judecătorii din Serbia. Nu-mi va fi greu să probez că nu există acest cetăţean. Voi folosi şi declaraţia lui Onea care spune că documentele nu i le-a dat Serghei Petruş, ci Vlad Cosma,"

- "Există deja o decizie a ÎCCJ care spune că probele obţinute ilegal în alte dosare, trebuie excluse. Suntem pe lângă drum. Toate aceste declaraţii de martor cu identitate protejate, trebuie luate şi folosind mijloace audio-video. Trebuie să îi prezinţi judecătorului şi materialul video cu denunţul. Ei au invocat că nu au aparatura necesară."

"Doamna Kovesi e departe de a fi o şefă de instituţie. Era mână-n mână cu Portocală. Era mândră de el, cred că era fericită"

-"Portocală îi spune lui Vlad Cosma că şefa DNA voia aceste lucruri făcute cu mâna altuia. A avut nevoie de unitate de elită la Ploieşti ca să facă lucrurile astea. Am văzut faţa lui Onea astăzi cum se întreba la ce îi folosesc toate aceste lucruri şi cu ce îl va ajuta că l-a pus Kovesi în colegiul de cinci".

- "Cea care îi susţine peste tot pe aceşti procurori este buna mea prietenă doamna Kovesi. În toţi aceşti 10 ani România a fost furată rău. Nu vreau să întind perdeaua, am vrut doar să intru în direct şi să spun cât rău şi-a făcut Onea admiţând toate acele lucruri."

- "După un an am reînceput să vorbesc, pentru că nu am putut să probez că mi-au fost măsluite toate aceste dosare. 

Intervenţia lui Sebastian Ghiţă vine în contextul scandalului declanşat duminică seară, după ce Antena 3 şi România TV au prezentat înregistrari cu Vlad Cosma, fost deputat PSD, acuzat de corupţie, care acuză grave nereguli în modul de investigare a dosarelor din partea DNA Ploieşti.

Dezvăluirile lui Vlad Cosma arată că, din punctul său de vedere, procurorii DNA Ploieşti ar fi încercat să planteze, cu ajutorul lui, probe într-un dosar ce îi vizează pe Sebastian Ghiţă şi pe Victor Ponta – probe pe care însuşi Ghiţă şi le-a asumat, fiind vorba de înscrisuri olografe ale acestuia. Pe de altă parte, procurorii spun că interceptările prezentate de Vlad Cosma fac parte dintr-un colaj bine pus la punct, cu scopul de a îi compromite. 

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite