Secretele Mineriadei: Exorcizarea „Adevărului“/ Cum a minţit ziarul pentru FSN

Începem „Secretele Mineriadei“, un nou serial dedicat istoriei recente, cu un gest simbolic: lepădarea de trecutul fesenist al ziarului. 1990 a fost anul unor odioase manipulări în presă. Ziarul „Adevărul“ de astăzi dezaprobă atitudinea ziarului „Adevărul“ de atunci.

La 20 mai 1990, data primelor alegeri libere de după căderea ceauşismului, ziarul „independent"„Adevărul", instrument de propagandă al Frontului Salvării Naţionale, tipărea o primă pagină albă, pe care scria atât: „Avem nevoie de linişte, oameni buni!". Era chiar sloganul electoral al Frontului („Avem nevoie de linişte", la care se adăugase, mişeleşte, un apel către „oamenii buni"), practic încununarea unei abjecte campanii de dezinformare.

Mai citeşte şi:

Ziariştii Revoluţiei, 20 de ani fără regrete

După exact douăzeci de ani, „Adevărul" demarează un amplu serial de articole dedicate fenomenului „Piaţa Universităţii" şi Mineriadei din 13-15 iunie. Pornim chiar de aici: de la păcatele ziarului „Adevărul", kilometrul zero al nemerniciei în presa anului 1990.

Românii s-au grăbit la Revoluţie. Milioanele de membri ai Partidului Comunist au dispărut peste noapte, mai exact în noaptea de 22 spre 23 decembrie (prima fără familia Ceauşescu la putere), vechile organe de propagandă (ca „Scînteia") s-au preschimbat după câteva zile de tranziţie („Scânteia poporului"), au adoptat nume noi şi grave (ca „Adevărul") şi au continuată să mintă.

Pe frontispiciu au scris ceva măreţ şi fals (de pildă - „cotidian independent"), iar pentru ca ticăloşia să fie completă, „Adevărul" apărea cu o cruce mică şi albastră, lângă care era plasat un text din Biblie. La 20 mai 1990, textul a fost: „Întru libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi, ţineţi-vă cu tărie şi nu vă prindeţi iar în jugul robiei". Era, practic, transcrierea religioasă a tezei iliesciene (cu priză la mase) că se întoc moşierii şi că vând ţara, iar proletarii ajung sclavii străinilor.

„Adevărul" a minţit în toate momentele importante din prima jumătate a anului 1990, a minţit referitor la Piaţa Universităţii, a minţit în legătură cu „13-15 iunie". 

„Ce ziar e ăsta, mă?"

Pe-atunci, inginerul şi scriitorul de literatură science-fiction Cristian Tudor Popescu abia intrase în presă, atras de Darie Novăceanu, care reprezenta în ochii lui „o referinţă culturală, un traducător foarte cunoscut de literatură hispanică".

 Douăzeci de ani mai târziu, Cristian Tudor Popescu este cel mai titrat ziarist român, are în palmares toate titlurile de glorie din jurnalismul românesc, dar şi articole discutabile despre Mineriadă. Acum, Cristian Tudor Popescu spune aşa:

„Darie Novăceanu discuta direct cu Roman şi cu Iliescu. El a ajuns la 22 decembrie 1989 în redacţie, adus de domnul Silviu Brucan. Deci nu era întâmplătoare prezenţa sa acolo. De multe ori, în cursul anului 1990, facerea ziarului era aşa: pe la opt seara venea domnul Novăceanu şi ne întreba: «Ce faceţi, mă, aici?». «Păi, facem ziarul». «Ce ziar e ăsta, mă? Ăsta e ziar? Ia goliţi-mi, mă, pagina întâi. Vă dau eu marfă!». Şi venea cu articole plantate direct de la dânsul. Novăceanu punea articolul de fond, care... ăla era. Articole împotriva lui Raţiu, împotriva lui Câmpeanu. Restul ziarului nici nu‑l interesa".

Propaganda agre­sivă din presa scrisă venea, deci, în continuarea marii diversiuni radio-televizate din decembrie 1989, orchestrată, aşa cum arată mărturiile culese pentru serialul „Misterele Revoluţiei", tot de Silviu Brucan.

Cuvântul sublim

„Adevărul" a jucat murdar în 1990, a publicat instigări la lichidarea fizică a membrilor Opoziţiei şi a „golanilor" din Piaţa Universităţii. Vladimir Tismăneanu publica tot atunci, în Statele Unite ale Americii, un superb articol intitulat „Omagiu Golaniei", parafrază după „Omagiu Catoloniei" al lui Eric Arthur Blair, mai cunoscut sub numele de George Orwell (autorul unor volume monumentale, ca „1984" sau „Ferma animalelor").

Ce a fost, de fapt, „Golania"? „Golania fost un cuvânt sublim, o inversare semantică menită a-l face pe Ion Iliescu să simtă forţa anticomunismului civic. A fost numele unei renaşteri, al unui efort de a recupera istoria, de a ieşi din cercul vicios al laşităţii, conformismului şi abdicării", spune profesorul Vladimir Tismăneanu acum, după douăzceci de ani.

Lelia, prostii din tinereţe

Lelia Munteanu, care semnează astăzi editoriale lucide, ludice, acide în „Gândul", are puterea să recunoască: a scris texte sinistre în „Adevărul" din 1990. „Relatările de atunci? Un meşteşug de propagandă primitivă. Unii le făceau (probabil) la ordin,  alţii din prostie. Mă număr printre cei din urmă, dar prostia şi confuzia nu sunt niciodată circumstanţe atenuante", sună spovedania Leliei după două decenii.

„Adevărul" vă va prezenta în zilele următoare şi mărturia uneia dintre femeile nevinovate despre care Lelia Munteanu a scris că era „o drogată". Femeia, bătută groaznic de mineri, locuieşte în Iaşi. Nu poate să ierte: „Ar trebui să le fie ruşine celor care au semnat acel articol! E greu de exprimat în cuvinte cât de mult m-a marcat ceea ce a apărut atunci în ziar despre mine. Prea puţin mă interesează
cine sunt ei astăzi şi ce reputaţie au". Leliei Munteanu îi este ruşine. Au trecut anii şi a ajuns la concluzia aceasta: „Astăzi înţeleg că prea multă linişte strică şi că, atunci, de orice altceva ar fi fost nevoie".

De ce a deschis Darie Novăceanu cu albul

Ideea acelei prime pagini albe, peste care era aşternut, izbăvitor, sloganul electoral al FSN, a fost a lui Darie Novăceanu. „Numai el avea idei la nivelul ăsta. A venit cu ţigara în gură şi a zis: «Ia faceţi voi o pagină albă pe care să scrieţi mic, aici, aşa: Avem nevoie de linişte, oameni buni!»", îşi aminteşte Cristian Tudor Popescu.

Darie Novăceanu explica, după alegerile câştigate lejer de Iliescu şi de FSN, de ce a optat pentru acea deschidere de ziar, într-un articol patetic intitulat „Şi a fost linişte...": „Am lăsat-o albă tocmai pentru ca cititorii noştri să-şi scrie ei singuri pe suprafaţa ei, nerostite, gândurile şi sentimentele lor, în linişte. Fără cuvinte. Fără să se mai audă nimic altceva. Pagină albă, precum pagina albă a zăpezilor care au căzut în decembrie peste ţară, îndată după triumful Revoluţiei, acoperind cu puritate jertfele acesteia. Cohorte de îngeri, am crezut atunci, au adus din văzduhuri acest giulgiu imaculat, albul tăcut şi iertător al zăpezii. Ne-am vrut zăpadă şi linişte în ţară şi în sufletul oamenilor".

După douăzeci de ani, Darie

Novăceanu trăieşte în Spania, unde l-a trimis regimul Iliescu ca ambasador după ce „hispanicul" şi-a făcut datoria, şi ţine un blog de poezie. „Nu am greşit cu nimic. Sunt şi acum împotriva «Pieţei Universităţii»", spune, de la Madrid, Darie Novăceanu. „Adevărul" va publica, în zilele următoare, un interviu cu fostul director al cotidianului.

"Fenomenul «Piaţa Universităţii» pare astăzi un experiment eşuat. Dar ideile pe care noi le susţineam acolo s-au materializat, ulterior."
Adrian Cioroianu
„golan"

O jumătate de an zbuciumată

Anul 1990 concentrează cel mai mare număr de date importante din istoria recentă a românilor. Evenimentele complexe din ianuarie-iunie '90 au legături intime între ele, se explică şi se completează reciproc. „Adevărul" vă prezintă astăzi tuşele generale din tabloul  „România în vremea «golanilor»".

Remarcabil a fost gestul personalităţilor româneşti din străinătate de a se solidariza cu tinerii „huligani" care contestau, în stradă, sistemul neocomunist. Alexandru Paleologu, ambasador la Paris, s-a declarat „ambasadorul golanilor", iar Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca au adoptat faţă de fenomen o poziţie demnă şi justă, ca întotdeauna.

12 ianuarie - Zi de doliu naţional în memoria victimelor Revoluţiei. În Bucureşti, manifestările se transformă în prima contestare majoră a echipei Iliescu, care capturase puterea la 22 decembrie 1989.

28 ianuarie - În Piaţa Victoriei din Bucureşti are loc un miting organizat de partidele istorice (Partidul Naţional Liberal, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, Partidul Social Democrat Român) şi alte formaţiuni care protestează faţă de decizia Frontului Salvării Naţionale (FSN) de a participa la alegeri. În paralel se desfăşoară o contramanifestaţie organizată de FSN cu muncitori de la importante întreprinderi din Capitală. Gelu Voican Voiculescu a spus într-un interviu publicat de „Adevărul" în cadrul serialului „Misterele Revoluţiei" că Dan Iosif şi Sergiu Nicolaescu s-au ocupat cu organizarea contramanifestaţiei, care a fost prezentată publicului, prin mijloacele de propagandă ale regimului Iliescu, drept „spontană".

29 ianuarie - Are loc prima mineriadă. După unele estimări, peste cinci mii de mineri din Valea Jiului sosesc în Capitală în urma apelurilor lansate în mass-media de către Ion Iliescu.

1 februarie - În urma manifestaţiilor violente de la sfârşitul lunii ianuarie, a avut loc o discuţie între reprezentanţii partidelor politice nou înfiinţate şi cei ai Consiliului Frontului Salvării Naţionale. S-a convenit ca adoptarea legilor şi  a decretelor necesare în perioada de tranziţie, pînă la „alegerile libere", să nu se mai facă de Consiliul Frontului Salvării Naţionale, ci de un nou organism - Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) - , în care 50% din locuri să fie ocupate de membri ai Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi 50% din locuri de reprezentanţi ai partidelor politice nou-înfiinţate.

18-19 februarie - La 18 februarie se desfăşoară o mare manifestaţie anticomunistă. În noaptea de 18 spre 19 februarie sunt aduşi în Capitală mii de mineri pentru a „restabili ordinea". Între timp, Armata reuşise să preia controlul în zona Palatului Victoria (sediul Guvernului provizoriu).

11 martie - Începe manifestaţia din Piaţa Operei din Timişoara (loc simbolic, unde a început Revoluţia din decembrie 1989), manifestaţie care va duce, pe 12 martie, la adoptarea Proclamaţiei de la Timişoara. Documentul venea cu o serie de cereri către cei de la putere, printre care celebrul „Punct 8". Acesta prevedea excluderea activiştilor Partidului Comunist Român din viaţa publică. Proclamaţia face şi o concesie etică, în textul ei fiind specificat, negru pe alb, că „a fi fost membru de partid nu este o vină". Aplicarea „Punctului 8" va fi principala doleanţă a celor care au manifestat în Piaţa Universităţii.

15 martie - Au loc lupte de stradă în Târgu-Mureş, între etnicii români şi etnicii maghiari. Violenţele din Ardeal au grăbit apariţia, pe 26 martie, a Serviciului Român de Informaţii (SRI), clădit pe scheletul fostei Securităţii.

22 aprilie - După un miting organizat de Partidul Naţional Ţărănesc, o parte dintre manifestanţi se „baricadează" în Piaţa Universităţii.

24 aprilie - Într-o şedinţă CPUN, Ion Iliescu îi înfierează pe manifestanţii din Piaţa Universităţii, numindu-i „golani" şi „huligani".

27 aprilie  - Se face public „Comunicatul Pieţei Universităţii", prin care s-a dat o formă concisă revendicărilor. Comunicatul inisista pe faptul că demonstraţia era îndreptată împotriva unui sistem (comunist), nu a unor persoane sau partide politice.

3 mai - De la Paris, dramaturgul Eugen Ionescu se solidarizează cu grupurile de „golani" din Piaţă, autointitulându-se „golan academician". Miile de oameni care poposeau în Piaţa Universităţii, considerat un loc sacru, în urma jertfei de sânge din zilele Revoluţiei, purtau insigne pe care scria „golan".

20 mai - La primele alegeri de după căderea ceauşismului, Ion Iliescu şi Frontul Salvării Naţionale se impun categoric. În „Duminica Orbului" (sărbătoare din calendarul ortodox), Iliescu câştigă din primul tur.

13 - 15 iunie -  La 13 iunie, sediile unor instituţii-cheie ale statului sunt atacate (Ministerul de Interne şi Televiziunea). Autorităţile dau vina pe „elementele fanatice, radicale", din Piaţa Universităţii şi fac un apel la oamenii „de bine" să salveze democraţia. În zorii zilei, sute de civili fuseseră arestaţi şi închişi la Băneasa şi Măgurele. A doua zi, tot în zori, minerii încep măcelul în Capitală. Oficial au murit şase oameni. Neoficial - peste 100. Răspunsul e în cimitirul de la Străuleşti. Pe 15 iunie, minerii au plecat acasă, după ce preşedintele Ion Iliescu le-a mulţumit într-un celebru discurs, ocazie cu care şi-a exprimat dorinţa de a institui o „gardă naţională" formată (şi) din mineri: „Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut în aceste zile, pentru atitudinea dumneavoastră de înaltă conştiinţă civică (...). Am discutat şi ne gândim la instituirea unei gărzi naţionale (...). Am reţinut şi dorinţa unora dintre dumneavoastră, mineri din Valea Jiului, care s-au oferit să se încadreze (...). Eu sper ca să întreţinem acest spirit de combativitate".

"În decembrie '89, românii au devenit foarte iubiţi. După 13-15 iunie 1990, sentimentul s-a întors pe dos: am fost detestaţi, am fost respinşi!"
Stelian Tănase
„golan"

Lăsaţi „golanii" să vină la noi!

Serialul „Secretele Mineriadei" şi-a propus să spună lucruri neştiute despre „Piaţa Universităţii" şi „Iunie '90", fapte peste care de două decenii a căzut cortina de fier a tăcerii. În săptămânile următoare vom prezenta mărturii din intestinele organismului infernal de propagandă fesenistă, amintirile intelectualilor care au trăit în „Piaţa Universităţii" cele mai frumoase zile din viaţa lor, interviuri cu personajele centrale în drumul minerilor spre Capitală.

Vom încerca să prezentăm şi varianta ortacilor despre baia de sânge în care s-a sfârşit „Piaţa Universităţii". Vom da răspunsuri la câteva întrebări esenţiale pentru înţelegerea post-comunismului românesc, printre care „De ce minerii?", şi vom arăta motivele pentru care Mineriadele au fost principala frână la înaintarea României pe drumul democraţiei.

Facem un apel şi la cititorii care au fost martori la ce s-a întâmplat în aprilie-iunie 1990, la Bucureşti, cu rugămintea să ne scrie pe adresa scrisori@adevarul.ro.

20 de ani de la primele alegeri libere

Primele alegeri organizate după înlăturarea regimului Ceauşescu au avut loc exact acum 20 ani. Candidatul FSN, Ion Iliescu, a fost ales preşedinte cu 85,07% din voturi. În favoarea lui s-au pronunţat 12.232.498 de alegători, cel mai mare scor cu care a câştigat un preşedinte după 1989.

Ceilalţi doi candidaţi, Radu Câmpeanu (PNL) şi Ion Raţiu (PNŢCD), s-au plasat foarte departe de câştigător, cu numai 1.529.188 de voturi (10,64%) şi, respectiv, 617.007 voturi (4,29%). În Parlament au reuşit să intre 18 forţe politice. Dintre acestea, numai trei au avut mai mult de 3% din voturi: FSN (peste 66 %), UDMR (peste 7%) şi PNL (aproape 7%).