Soluţia asta e: mai mult DNA

O porţiune de trotuar de pe strada Ştirbei Vodă din Bucureşti a început parcă, de ceva vreme, să se tocească un pic mai mult decât în restul străzii. E locul unde are intrarea Direcţia Naţională Anticorupţie. Ei bine, abia când trotuarul se va fi tocit până la pietrişul de sub el vom putea spune că ţara asta s-a curăţat binişor de hoţii din politică.

Cu cât se înteţesc anchetele DNA, şi se înteţesc binişor de ceva vreme, cu atât devine mai consistent grupul de politicieni şi analişti care se plâng că nu mai mişcă nimic în ţara asta, nu se mai semnează hârtii, nu se mai iau decizii – totul de frica procurorilor. Departe de a împărtăşi acest pesimism, eu cred că, dimpotrivă, acest izbăvitor asalt este abia la început şi el trebuie să continue câţiva ani buni. Până când va fi limpede pentru toată lumea că o carieră politică nu mai poate să fie rentabilă în termenii în care era până acum. Până când cei care intrau în viaţa publică doar pentru profitul imediat şi necuvenit vor fi convinşi că trebuie să-şi caute profitul în alte coclauri.

Sigur, nimeni nu poate spera că va dispărea complet corupţia din ţară, dar se dovedeşte în aceste zile că aducerea fenomenului în limite rezonabile nu este posibilă doar prin puterea câtorva exemple ilustre. Au fost unii naivi – şi mă număr printre ei – care au sperat că odată cu primele capturi celebre ale DNA, cum ar fi Adrian Năstase şi alţi câţiva care i-au urmat, spaima de DNA va intra atât de tare în oasele tuturor, încât corupţia se va reduce oarecum de la sine. Ne-am înşelat. Fie tentaţiile prea mari, fie sentimentul impunităţii, fie amândouă i-au făcut pe mulţi politicieni să continue nestingheriţi atacurile la bugetele publice, în pofida discursului anticorupţie tot mai vocal pe care îl practicau. Două exemple strălucite ale acestui început de an, cazurile Elenei Udrea şi al familiei lui Ponta, arată că nici măcar nu imaginau soluţii sofisticate de extragere a banilor din circuitul licit, ci apelau tot la metodele rudimentare ale borfaşilor mărunţi.

Din câte ştim până acum, Elena Udrea dijmuia cu rezonabila cotă de 10% contractele pe care le finanţa ministerul. După ce primea plata, firma prestatoare livra zeciuiala către aşa numite firme de consultanţă deţinute de consilierii ministrului, de unde erau ridicaţi cu sacoşa. Până şi eu ştiu, darămite procurorii, ce sunt firmele de consultanţă: încropeli cu SRL în coadă, care vând aer şi primesc la schimb bani de la buget. Din păcate, nu avem suficient de mulţi procurori care să ia până la capăt urma banilor în toate contractele de achiziţii publice. Ar putea da peste un uriaş muşuroi de firme de consultanţă, care nu sunt altceva decât simple pretexte de drenare a şpăgilor.

La fel au stat lucrurile şi la anturajul premierului Ponta, care a prestat la canalizarea oraşului Comarnic. După ce cumnăţelul şi prietenii săi au trucat licitaţia, au câştigat contractul, au încasat banii şi şi-au bătut joc de lucrări, au transferat firma prestatoare pe numele unui demi-interlop din Iaşi. Nu altfel proceda şi alde Sergiu Băhăian, care înfiinţa firme-fantomă, dădea tunurile de rigoare, după care transfera SRL-urile pe numele unor boschetari – cu singura diferenţă că pe aceştia din urmă îi mai şi omora la final.

Cum nu mai am naivităţile de odinioară, îndrăznesc un rămăşag: chiar în acest moment există oameni în toate ministerele şi în toate instituţiile care, departe de a simţi spaima de DNA, gândesc soluţii mai sigure de extragere a şpăgilor din viitoare contracte. Lista lor o vom afla la anul pe vremea asta.

.