Theodor Paleologu, audiat la DNA în dosarul în care sunt cercetate Elena Udrea şi Ioana Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Theodor Paleologu a fost citat la DNA
Theodor Paleologu a fost citat la DNA

Fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu a fost, vineri, la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a fi audiat, ca martor, într-un dosar de corupţie. Potrivit unor surse judiciare, fostul ministru este martor într-un dosar care o vizează pe Elena Udrea şi pe fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu.

UPDATE  Procurorii l-au audiat pe Theodor Paleologu ca martor în dosarul în care fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, şi fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, Ioana Băsescu, sunt suspectate că ar fi orchestrat finanţarea ilegală a Partidului Democrat Liberal. Theodor Paleologu a stat o oră în biroul procurorului de caz,

„E vorba de dosarul dnei Udrea, dar concret nu ştiu precis cine a finanţat. În mod normal e organizaţia sectorului 1, dar PSD în Bucureşti era organizat în filiale de sector plus organizaţia pe capitală. Se investighează cultura finanţăarilor ilegale”, a spus el.

„Am fost decepţionat că nu am putut oferi informaţii relevante. În schimb, sunt alte dosare în care abia aştept să fiu martor”, a adăugat fostul ministru.

Întrebat dacă au fost finanţări „dubioase” în campania electorală, Paleologu a răspuns: „Habar nu am. Bănuiesc că da. Gândiţi-vă puţin, e la mintea cocoşului, ţineţi minte cum erau campaniile înainte de 2016, cum erau mesh-uri pe câte un bloc întreg sau afişe imense pe care nu le-am văzut nicăieri în lume. Nici măcar în America nu am văzut asemenea orgie de propagandă electorală. Deci e la mintea cocoşului că ceva nu e în regulă”, a spus el.

„Cred că se investighează cultura finanţărilor ciudate ale tuturor partidelor. Până la ultima rundă de alegeri a fost o imensă problemă legată de consturi pe care am semnalat-o din 2008. Eu am fost puţin decepţionat că nu am putut oferi informaţii relevante, în schimb sunt alte dosare în care abia aştept să fiu martor”, a adăugat Paleologu.

El a spus că nu este tentat să facă denunţuri, pentru că DNA este suficient de „competentă”.

La intrarea în sediul DNA, Theodor Paleologu a declarat că va fi audiat în calitate de martor, fără să dea detalii.

Thedor Paleologu a fost deputat PDL din 2008 până în 2014 şi independent din 2014 până în 2016,.

El a candidat independent pentru un nou mandat de deputat în Capitală, dar a pierdut alegerile după ce a obţinut doar 8.278 de voturi, fiind astfel sub pragul electoral de 25.000 de voturi necesare.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite