Titanicul aerian de România

România are şi ea, de ieri, Titanicul ei aerian. După tragedia căutărilor disperate din Apuseni iată că urmează neputinţa tehnologică de pe Siutghiol, care a împins năprasnic patru oameni în ghearele morţii. Iar autorităţile au pierdut secunde preţioase în lupta cu şocul lor hipotermic. De ce?

Posibil ca sindromul „las-o că merge şi aşa" să fi atins şi structurile de urgenţă ale României. Anchetele au obligaţia să ne arate dacă este aşa sau nu.

Însă câteva întrebări se cer rapid lămurite, pentru a limpezi stupoarea generată de disfuncţionalităţile tehnologiilor care aveau menirea să salveze vieţi, nu să transporte cartofi.

1. De ce s-a prăbuşit elicopterul?

2.  De ce a trecut aşa de mult timp până la ajungerea echipajelor de salvare pe malul lacului,  ţinând cont că acesta este totuşi într-o zonă urbană, nu undeva în sălbăticie, la zeci de kilometri? Au existat sincope de comunicare între echipaje şi dispecerate?

3. De ce nu a funcţionat motorul bărcii de salvare, care a prelungit inadmisibil timpul de căutare şi extracţie a victimelor din apă? În răspunderea cui era buna funcţionare a unei amărâte de bărci pneumatice cu motor, care pare a fi făcut diferenţa dintre supravieţuire şi moarte? În situaţia dată a victimelor, orice secundă era esenţială,  deoarece căldura corpului se disipă în apă mult mai rapid ca în aer. Statisticile spun că într-o apă aflată la limita îngheţului, moartea survine cam în 15-30 min,  funcţie de rezistenţa victimei.

4. Am înţeles că elicopterul ar fi fost dotat cu flotoare, menite să asigure oarece flotabilitate în caz de nevoie.  Au funcţionat flotoarele? Dacă nu,  de ce?

Şi o menţiune. Oare nu se impune ca echipajul SMURD care acţionează în zone costiere (ca litoralul românesc) să fie dotat şi cu veste de salvare? Dacă unii membrii nu ştiu să înoate, în caz de prăbuşire în apă?

„Limpezirea apelor” în acest caz trebuie să vină cât mai repede, dacă mai credem în schimbarea în bine a României. Este o obligaţie morală faţă de victime, dar şi un semn că se doreşte punerea în practică a schimbării. Altfel strigătele disperate de ajutor ne vor fi acuze permanente.

În rest, ne mai rămâne să ne rugăm la Dumnezeu ca să îi primească şi să le ierte celor plecaţi prea repede, orice or fi greşit în această viaţă.

UPDATE.

Ministrul Ioan Rus califică acţiunea de "salvare" a victimelor ca fiind „eficientă” şi „reuşită”. Eu mă gândeam că ar fi fost şi spectaculoasă,  dacă se reuşea extracţia victimelor din apa aproape îngheţată cu niscaiva manevre făcute pe frânghie, deasupra lacului, cu care ne lăudăm la spectacolele aviatice ale Marinei.  

În rest, cinismul domnului Rus reuşeşte doar recuperarea şi numărarea morţilor. O demonstraţie a cât de eficientă este ruptura dintre autorităţi şi realitate. Nici măcar demisia nu poate acoperi ruşinea acestei rupturi.