Traficanţi care vindeau canabis, ecstasy şi amfetamină în licee din Bucureşti şi Ilfov, reţinuţi de DIICOT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DIICOT au reţinut cinci persoane şi au pus sub control judiciar alte două, suspectate că au comercializat droguri sub formă de canabis, comprimate ecstasy şi amfetamină, elevilor din Bucureşti şi Ilfov, anunţă Parchetul.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2017, inculpaţii – membri ai unei reţele infracţionale au comercializat droguri sub formă de cannabis, comprimate ecstasy şi amfetamină, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov. S-a reţinut că, inculpaţii distribuiau drogurile unor consumatori, în majoritate minori, elevi ai unor instituţii de învăţământ (licee)”, anunţă, într-un comunicat de presă Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), citat de Mediafax. 

Conform sursei citate, procurorii au făcut, în acest dosar, 13 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti, în urma cărora au fost găsite şi ridicate peste 700 grame cannabis, sumele de 6.000 de euro şi 19.000 de lei.

DIICOT a cerut Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a patru dintre cei trei inculpaţi reţinuţi şi arestarea la domiciliu a celui de-al cincilea.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite