Trei persoane de naţionalitate sârbă şi română, arestate în Elveţia după o urmărire şi focuri de armă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 19 şi 38 de ani, de naţionalitate sârbă şi română, au fost surprinse în timpul unei spargeri, în cantonul elveţian Zurich, însă au reuşit să fugă cu o maşină şi au fost urmărite de poliţie, o cursă în care a avut loc o coliziune laterală şi s-au tras focuri de armă înainte ca suspecţii să fie prinşi.

Potrivit publicaţiei, poliţia a fost alertată sâmbătă seara, la ora locală 20.00 (21.00, ora României), de un locuitor din Kloten, care a văzut lumini de lanternă în casa vecină.

După ce au sosit la faţa locului, poliţişti au vrut să oprească o maşină suspectă, însă şoferul a demarat, a anunţat duminică poliţia din cantonul Zurich. Un ofiţer a fost nevoit să se ferească din calea maşinii. Cei trei hoţi au reuşit, astfel, să fugă.

Altă patrulă a încercat să-i oprească, pe un drum secundar. Însă şoferul a virat pe trotuar şi a zgâriat o maşină a poliţiei.

Un agent a deschis focul asupra maşinii şi a atins-o lateral, către partea din spate. Nicio persoană nu a fost rănită, potrivit 20minutes.ch. Aparent puţin impresionate, cele trei persoane şi-au continuat cursa. O patrulă care le-a urmărit a reuşit să le oprească la Glattbrugg, o localitate situată de asemenea în cantonul Zurich.

Cei trei suspecţi, despre care publicaţia nu oferă alte amănunte, nu locuiesc în Elveţia. După ce vor fi interogaţi, ei urmează să fie denunţaţi Ministerului Public.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite