Ultimul Serviciu Naţional adus României de Regina Ana

Am avut ocazia, democratică, generată de primul şef de stat postdecembrist, de a poposi la Palatul Elisabeta însoţind pe şeful Statului Major General, de atunci - acum trecut, din păcate, la cele veşnice - şi pe doi secretari de stat, din ministerul armatei, unul ajuns acum ambasador al mioriticilor peste Ocean.

Privind obiectiv acel moment, după atâţia ani, de o parte erau ofiţeri care aveau o carieră marcată de anii epocii încheiate brusc, sângeros, neguros, în decembrie 1989, dar şi de anii republicii postdecembriste, cu temeri generate de prejudecăţi în bună parte infirmate, ulterior, de viaţa practică.

 Regele Mihai I era calm, surâzător, evident încântat că are un dialog informal cu ofiţeri cu grade superioare, din Armata României. 

Privea atent spre interlocutori, răspundea scurt, fără grabă, surâdea ca un om încercat de multe ori de viaţă. 

Regina Ana era incisivă, ofensivă, curioasă şi din start a început dialogul în limba franceză. 

I-am spus că poate vorbi în limba ţării sale, deoarece ofiţerii prezenţi ştiu şi engleza. 

Atunci i-am simţit durerea când a întrebat de ce armata nu a făcut nimic pentru revenirea Regelui Mihai I al României pe tronul ce i-a fost samavolnic furat de unii deveniţi deja oale şi ulcele. 

Şi tăcerea noastră, justificată, ce ţinea de conduita militară firească, a fost un răspuins. 

Regina Ana a înţeles şi nu a insistat. 

Undeva, pe latura stângă a încăperii unde a avut loc întâlnirea, se aflau oficialii menţionaţi, mulţumiţi de dialogul Regelui Mihai I şi al Reginei Ana cu ofiţeri români. 

O probă publică, nemediatizată, că preşedintele de atunci al ţăriii a înţeles sugestia occidentală de a se raporta altfel la cei care nu pot fi scoşi din istorie, chiar dacă era clar că nu mai aveau un viitor politic. 

Cei ce erau acolo, la Palatul Elisabeta, mai erau marcaţi de imaginile acelora care au format familia prezidenţială, executată în decembrie 1989. 

Cei ce erau acolo, la Palatul Elisabeta, mai înţelegeau că Regele şi Regina au revenit prea târziu, acasă. 

Cei ce erau acolo, la Palatul Elisabeta, mai comparau, tacit, rolul sovieticilor în abolirea monarhiei, cu moda, de ultimă oră, a Moscovei, de a invita, în mod repetat, pe Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, la parada organizată anual, pe 9 mai, în Piaţa Roşie. 

Şi totuşi... 

Dincolo de toate acestea, Ultimul Serviciu Naţional adus României de Regina Ana este tocmai înmormântarea sa acolo unde sunt pe veci regii tuturor românilor, la Curtea de Argeş. 

Dacă memoria nu mă păcăleşte, la înmormântarea Reginei Maria, soldaţii înşiraţi pe traseul stabilit pentru convoiul funerar au ţinut armele cu baionetele în jos, un ultim onor de care nu a beneficiat niciun conducător sau general român. 

Dacă Guvernul României va decide doliu naţional ar putea lua şi măsura ca Drapelul Gărzii de Onoare să aibă noua Stemă a României, cu coroana regală dispusă la nivelul superior. 

Chiar dacă suntem o Republică şi majoritatea alegătorilor rămân republicani, cinstirea înaintaşilor, cu luminile şi umbrele lor, constituie o datorie naţională. 

Ultimul drum al Reginei Ana, cu veşnica adăpostire la Mănăstirea Curtea de Argeş, este un recurs la istoria nealterată a României, cea care era, în perioada interbelică, sub monarhie, în graniţele sale naturale, spre care tindem, pe cale democratică, cu speranţa revenirii la acestea, dezirabil până la 1 Decembrie 2018.