„Ascultaţi Oedipe şi mă veţi înţelege mai bine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, de la ora 18.30, la Opera Naţională Bucureşti va fi reprezentat spectacolul „Oedipe“, în regia Andei Tăbăcaru-Hogea, scenografia Vioricăi Petrovici şi coregrafia lui Răzvan Mazilu. Dirijor va fi Leo Hussain, iar maestru de cor Stelian Olariu.

Despina Petecel Theodoru

Alegând mitul lui Oedip ca subiect al „operei vieţii“ sale, sau, mai bine-zis, lăsându-se ales de el – „un asemenea subiect nu-l alegi tu, el te alege pe tine“, i se confesa Enescu lui Bernard Gavoty – muzicianul român a încercat – timp de un deceniu, cât a durat elaborarea şi finisarea acestui opus 23 (1920-1931), dar care i-a „stăpânit gândurile timp de un sfert de veac“ – să decodifice nu doar mecanismele subtile ale Destinului universal, ci şi pe acelea ale propriului Destin. „Resortul meu, drama mea sunt cuprinse în cele două silabe, a căror celebritate se datorează lui Sofocle: Oe-dipe. Am pus în ea tot ce simţeam, ce gândeam, în aşa fel încât mă contopeam uneori cu eroul meu“.

Compozitorul declara că „esenţa dramei Oedip este cuprinsă în cele trei teme din Preludiu: tema Iocastei, motivul paricidului şi cele patru note care sugerează duelul verbal dintre Oedip şi Sfinx“. Cred însă că cea care declanşează şi dictează, în fapt, întreaga succesiune a evenimentelor este chiar prezicerea lui Tiresias din actul I: „el (Oedip) va fi ucigaşul tatălui său, soţul mamei sale, fratele fiicelor lui şi tatăl fraţilor săi”. Redau mai jos conţinutul celor patru acte – gândite de către autor sub forma a patru mişcări simfonice – folosindu-mă şi de citate din explicaţiile sale.

„Biruit-am Destinul, biruit-am pe Zei!“

Actul I. „În palatul regelui Laios, poporul teban e adunat în jurul leagănului lui Oedip. Păstorii împletesc cununi de frunze; femeile tebane oferă ţesături de purpură“; apariţia lui Tiresias şi enunţul profeţiei sale îi determină pe Iocasta şi Laios să ia decizia de a se debarasa de noul născut încredinţându-l unui Păstor, cu porunca de a-l arunca în râpa Kiteronului.

Actul al II-lea. „La Corint, lângă o coloană, un tânăr priveşte visător în lumina amurgului. Este Oedip.” Obsedat de cuvintele lui Apollon, zeul care-i revelase, în vis, că va fi „ucigaşul tatălui său şi soţul mamei sale“, Oedip se hotărăşte să părăsească palatul lui Polybos şi al Meropei, neştiind că îi erau doar părinţi adoptivi, cu gândul de a se sustrage destinului proorocit de zeu. Odată ajuns „la răscrucea trei drumuri”, îşi face apariţia şi Laios împreună cu însoţitorii săi pe care Oedip îi ucide într-un acces de furie şi orgoliu rănit de propriul tată, care-l alungă numindu-l „sclav“; „şi astfel, Destinul a ieşit pentru prima oară biruitor” (scenă la care asistă ca martor Păstorul). Sosit la porţile Tebei, după Monologul nostalgic, dar plin de revoltă împotriva „zeilor blestemaţi“, Oedip trezeşte Sfinxul din „visarea de veci” şi, la întrebarea insidioasă a acestuia – „cine e mai puternic decât Destinul?“– el îi răspunde cu fermitate şi aroganţă: „Omul, omul e mai tare decât Destinul!“, după care „Sfinxul râde, hohotind agonic, şi dispare“. Poporul teban îl glorifică pe erou, dansând şi împrăştiind petale de flori, în timp ce bătrânii tebani îl încoronează ca soţ al Iocastei. Pentru Enescu, acest tablou a constituit „momentul capital al dramei“.

Actul al III-lea „cuprinde întreaga tragedie a operei lui Sofocle, Oedip-Rege. În vremea molimei de ciumă“ (ce bântuia cetatea ca efect al unei crime comise în interiorul cetăţii), „Tiresias cere pedepsirea ucigaşului necunoscut al lui Laios”. Cu o tenacitate ce denotă onestitatea şi tăria sa de caracter, Oedip iniţiază demersul necesar pentru aflarea adevărului, prin „anchetarea“ drastică a Păstorului căruia-i fusese încredinţat la naştere. „Deznădăjduit“ la aflarea adevărului despre sine, ca autor al paricidului şi incestului, Oedip se privează de vederea fizică, scoţându-şi ochii. „Gonit din cetate, el pleacă sprijinindu-se pe umărul fiicei sale, Antigona“.

Actul al IV-lea (Epilogul): După ce a pribegit ani de zile, Oedip ajunge la porţile Atenei – cetatea unde domnesc „pacea şi dreptatea“, datorită înţelepciunii regelui Theseu. Însoţit de Theseu şi de „bătrânii atenieni“, eroul e absolvit de păcatele comise şi e purificat graţie Eumenidelor care-l binecuvântează: „fericit acel curat la suflet, cu el e pacea!“. Oedip „păşeşte senin în ceasul din urmă” şi moare „în plină lumină”, în „crângul sacru“ promis de Apollon.

Ca toţi eroii sofocleeni Oedip e nevinovat, întrucât faptele sale n-au fost decât „daruri“ ale Destinului, producându-se, deci, în afara voinţei proprii. „Voinţa mea n-a fost nicicând în crimele mele“ – clamează el în final, ca replică a acuzelor aduse de Creon în actul al IV-lea. De aceea îndrăzneşte să susţină cu fermitate în finalul operei: „Biruit-am Destinul, biruit-am pe Zei!“. Din acest punct de vedere, tragedia lui Sofocle, Oedip rege, pe baza căreia a fost elaborat libretul operei enesciene de către Edmond Fleg, poate fi apreciată, pe drept cuvânt, ca „cea mai viguroasă afirmaţie a liberului arbitru din tot teatrul grec“.

„Zâne blânde, zâne bune“

Cu o intuiţie surprinzătoare, George Enescu dovedeşte pe întregul parcurs al „tragediei lirice“ – cum însuşi îşi denumeşte opera – că deţine nu doar secretele mitului arhaic al Soarelui, cu care era asimilat Oedip, ci şi modalităţile de expresie adecvate: melisme, monodii, sferturi de ton, elemente bizantine, prosodice, enarmonii, momente atonale, vorbire cântată până la şoaptă şi vaiet (în scena Ciumei de la-nceputul actului al III-lea şi apoi în scena sinuciderii Iocastei şi orbirii lui Oedip), voci albe, glissandi, dar şi simbolistica luminii, strigătului, tăcerii, ca metafore-arhetip caracteristice tragediei antice greceşti.

Admirabile sunt paginile corale, admirabil Monologul lui Oedip din actul al II-lea, zguduitor actul al III-lea în întregime, impresionant finalul în care Eriniile – Zeiţele răzbunătoare – se transformă în Eumenide – „Zâne blânde, zâne bune“ –, iar Oedip devine din profanator salvator al cetăţii tebane, din învins învingător, din culpabil erou sanctificat. Căci, ceea ce va fi apărut iniţial ca dezastruos (aflarea Adevărului) se va dovedi a fi, la sfârşit, „poarta” de accedere la cunoaştere, prin dobândirea vederii interioare: „Ah! Acum văd, acum văd!“ – exclamă miticul personaj imediat după ce se auto-pedepseşte orbindu-se.

Premiera Oedip-ului enescian a avut loc la Opera Mare din Paris, la 10 Martie 1936, sub bagheta lui Philippe Gaubert, cu André Pernet în Oedip, iar premiera bucureşteană în 1958, la Opera Română, în cadrul primei ediţii a Festivalului Internaţional „George Enescu“, sub bagheta lui Constantin Silvestri, avându-l în rolul principal pe inegalabilul, neuitatul bariton David Ohanesian.

Portrete solişti

Davide Damiani. Bariton italian care a studiat şi contrabas, compoziţie, dirijat. „Am vrut să fiu dirijor, acum sunt cântăreţ, mâine... cine ştie...” Cântă de peste 20 de ani, are un repertoriu de 45 de roluri din care o pătrime conţine eroi verdieni iar o alta, eroi din opere de secol XX şi XXI – unii fiind întruchipaţi de el în premieră absolută. A apărut în teatre italiene şi pe multe alte scene, europene mai ales, în frunte cu Opera de Stat din Viena al cărei solist a fost. Acolo s-a întâlnit prima oară, prin rolul Creon, cu „Oedipe” de Enescu la care revine acum, debutând în rolul titular.

Andrada Roşu. Mezzosoprană dramatică, solistă a Operei Române din Cluj-Napoca dar invitată frecvent la Opera bucureşteană, cu apariţii în spectacole sau concerte şi în alte locuri din ţară. Revine pe scena Festivalului „Enescu” pentru a întruchipa Sfinxul, la fel ca în ediţia trecută. Printre rolurile sale reprezentative din ultimii ani se numără Ulrica, Amneris, Azucena, Eboli.
 
Sidonia Nica. Solistă a Operei Naţionale din Bucureşti, invitată a Operei timişorene şi a Filarmonicilor româneşti, a participat la turnee în Norvegia, Olanda, Germania, Austria, Ungaria, Japonia, China. Interpretează roluri de mezzosoprană precum Cherubino, Dorabella, Hänsel, Carmen, Maddalena, Fenena, Suzuki, Olga, Meropa, Iocasta.

Horia Sandu. Este solist al Operei bucureştene de 15 ani, timp în care a colaborat şi cu alte instituţii muzicale româneşti. Repertoriul său cuprinde peste 30 de roluri de mare diversitate expresivă, de la basso buffo la basso nobile, din opere de Mozart, Wagner, Rossini, Donizetti, Verdi, Boito, Puccini, Bizet, Saint-Saëns, Gounod, Massenet, Ceaikovski, Enescu ş.a.

Dan Indricău. Bariton din ansamblul artistic al Operei bucureştene, frecvent solicitat pentru roluri solistice de mai mică întindere din repertoriul curent, a căror interpretare adecvată justifică alegerea sa pentru rolul Creon în actuala montare a „Oedipe”-ului enescian.

Liviu Indricău. Tenor lugojean cu repertoriu preponderent liric – Don Ottavio, Ferrando, Ernesto, Nemorino, Don Ramiro, Alfredo, Ducele de Mantua, Rinuccio etc. – cu apariţii scenice şi concertistice bucureştene, la Opera Naţională al cărei solist este, la Teatrul „Masca“, Ateneu, Sala Dalles, Muzeul Enescu, precum şi în ţară, la Cluj, Iaşi, Craiova, Sibiu, Piatra Neamţ.

Pe marile scene ale lumii

Dirijorul Leo Hussain (n. 1978) a studiat la Cambridge şi Londra. S-a orientat spre repertoriul liric conducând câteva trupe de operă engleze pentru ca în 2009 să fie numit director muzical al teatrului din Salzburg. În acelaşi an a făcut senzaţie la Bruxelles cu montarea operei „Le Grand Macabre” de Ligeti; tot aici va dirija şi „Oedipe” de Enescu. E invitat şi la pupitrul marilor orchestre din Viena, Berlin, Londra, Tokyo, Seul, ca şi la teatrele de operă din München, Frankfurt, St.Petersburg, Paris etc. Actualmente este directorul Operei din Rouen.

PROGRAM

Duminică 20 sept. ora 18.30
OPERA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI     Seria „Alte evenimente“

OEDIPE, operă de George Enescu
 
Regia: ANDA TĂBĂCARU-HOGEA
Scenografia: VIORICA PETROVICI
Coregrafia: RĂZVAN MAZILU
Dirijor: LEO HUSSAIN
Maestru de cor: STELIAN OLARIU
Maestru cor de copii: SMARANDA MORGOVAN

Distribuţia:
Davide Damiani (invitat) – Oedipe
Horia Sandu – Tiresias
Dan Indricău - Creon
Liviu Indricău – Păstorul
Marius Boloş - Marele Preot
Florin Simionca (debut) – Phorbas
Mihnea Lamatic – Paznicul
Vicenţiu Ţăranu – Theseu
Gabriel Năstase – Laios
Sidonia Nica – Iocasta
Andrada Roşu (invitată) – Sfinxul
Simona Neagu - Antigona
Andreea Iftimescu - Meropa
Zoica Şohterus – O femeie tebană

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite