LIVE VIDEO Recital Christian Zacharias, în direct, pe adevărul.ro, de la ora 16.30

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, de la ora 16.30, pianistul Christian Zacharias (65 de ani) va susţine un recital, la Ateneul Român, unde va interpreta lucrări de Brahms, Schumann şi Schubert.

 la ora 19.30, la Sala Palatului, cu un concert programat în cadrul secţiunii Mari Orchestre ale Lumii. 

Pianistul Christian Zacharias a debutat ca dirijor cu Orchestra Suisse Romande (1992) şi, de atunci, a fost un invitat obişnuit al tuturor orchestrelor de renume din Europa. În 2000, a debutat în Statele Unite, unde a condus Orchestra Filarmonicii din Los Angeles şi Orchestra Filarmonică din New York (2006). Deţine funcţia de director artistic al Festivalulului anual Mozart al Orchestrei Simfonice din Barcelona. De asemenea, este dirijor Principal al Orchestrei de Cameră de la Lausanne (din 2000) şi dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice Göteborg (din sezonul 2002-2003). În ianuarie 2007, Christian Zacharias a fost distins cu Midem Classical Award „Artistul anului” la Cannes.

PROGRAM

Ora 16:30

Ateneul Român

Recital CHRISTIAN ZACHARIAS – pian

Recitaluri şi concerte camerale

Lucrări:

Brahms – Rapsodia în si bemol minor op. 79/1

Schumann – „Kreisleriana“

Brahms – Rapsodia în sol minor op. 79/2

Schubert – Sonata în Si bemol Major D960

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite