Marile orchestre ale marilor teatre muzicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Realitatea vieţii muzicale o confirmă, în marile metropole - şi nu numai - multe dintre orchestrele vieţii muzicale actuale provin din teatrele de operă sau sunt ataşate, într-un fel sau altul, acestora. Inclusiv la Viena, la Monte Carlo. Au concertat la Bucureşti motivând în bună parte interesul publciului. Un public care a început să simtă oboseala concertelor ce se succed de la o zi la cealată, de la o parte a zilei la alta.

Simfoniile lui Haydn, ale lui Johannes Brahms, constiuie, cum este firesc, o specialitate a casei Orchestrei Filarmonice vieneze. Nici că se putea altfel! Dirijorul Semyon Bychkov întreţine cu aleasă demnitate această tradiţie; fără a o interpreta în sens speculativ. Dinpotrivă. Tot ce ţine de construcţia genului simfonic, mă refer la Simfonia nr 44 în mi minor de Haydn, la cea de a treia Simfonie în fa major de Brahms, tot ce ţine de raportarea clară a planurilor sonore, de firescul evoluţiei muzicale, de proportionalitatea secţiunilor, de caracterul însuşi al muzicii, este menţinut şi cultivat. Diferenţele dinamice sunt mai pronunţate în sensul în care nuanţele mici devin şi mai coborâte; se crează nivelul  unor pianissime ce conferă simfoniei haydniene percepţia unui bibelou de aleasă preţiozitate, de aleasă dar fermă eleganţă. Nu cred că în multe ocazii miracolul simfoniei lui Joseph Haydn mi-a fost revelat de o manieră fermecătoare atât de captiantă; …la nivelul contrastelor dintre planurile discursului simfonic, dintre idei, contraste ce nu devin dramatice ci sunt constructive; …la nivelul unei eleganţe în parte aristocratice dar fireşti, în ce priveşte curgerea motivului ternar al menuetului. Rafinamentul timbral al corzilor, claritatea, supleţea acestora devin de-a-dreptul uimitoare. In fa majorul brahmsian consistenţa ideilor, expresia acestora, apoi susţinerea corzilor, liantul stabilit cu partida alămurilor, a lemnelor, sunt marcate de sentimentului melancoliei ce înnobilează celebra parte a treia a simfoniei. Solistele celor două concerte au fost soprana Elisabeth Kulman, o voce spintă dramatică de autentică forţă expresivă, realmente tulburătoare în susţinerea celebrului ciclu wagnerian Wesendonck Lieder. Pe de altă parte, parcurgând cunoscutul ciclu enescian de melodii franceze, Şapte cântece pe versuri de Clément Marot, soprana Valentina Naforniţa etalează valorile unui glas util, prioritar, genului de operă.

În dreapta, dirijorul Semyon Bichkov

image

Am primit cu special interes ideea dirijorului Cristian Mandeal privind constituirea programului concertului susţinut de Orchestra Filarmonicii din Monte Carlo; anume alăturarea lucrărilor de inspiraţie folclorică, lucrări datorate lui George Enescu – marea suită orchestrală Săteasca, şi lui Bela Bartók – Episoade ungureşti. O ştim cu toţii, şi Enescu şi Bartók s-au născut în acelaşi an, în 1881, pe teritoriul actual al României. Au avut unul faţă de celălalt o preţuire manifestă. In perioada interbelică Bartók a fost invitat la Bucureşti pentru a deveni membru onorific al Societăţii Compozitorilor Români. Enescu a plecat la Cluj pentru a-l întâmpina. Au cântat împreună cu acel prilej cea de a 2-a Sonată pentru vioară şi pian a compozitorului maghiar. Inspiraţia folclorică, la Bartók, porneşte din zona Transilvaniei, a Banatului; în cazul compozitorului român este valorificat melosul în parte lăutaresc de inspiraţie balcanică, de inspiraţie moldavă. Relaţia lui Mandeal cu orchestra monegască s-a dovedit a fi excelentă! Coloritul timbral, pregnanţa imaginilor din episoadele bartokiene este frustă, este strălucitoare, este coerentă; o veritabilă salbă de sugertive imagini sonore! La Enescu pitorescul tablourilor sugerate are un substrat quasi programatic de mare inspiraţie poetică. Ambele lucrări definesc, parcă, portretul spiritual al ţării; aşa cum l-au perceput, cum l-au imaginat, la nivelul unei imagini rurale, cele două mari personalităţi ale secolului trecut.

Ascultând  Cântecul pământului de Gustav Mahler, amplă lucrare vocal-simfonică pentru mezzo-soprană, tenor şi orchestră, am constatat mai mult ca oricând disponibilităţile unei acustici inegale a salii de concerte a Atheneului. O sonoritate orchestrală foarte prezentă, bine reliefată, acoperind în mai multe rânduri evoluţia vocală; …evoluţie de consistenţă variabilă, condiţionată de poziţia cântăreţului; …de direcţionarea emisiei vocale. Cu regret apreciez, nu am putut percepe la nivelul valorilor reale, calităţile timbrale – cum le cunoaştem - atât de preţioase de care dispune mezzo-soprana Ruxandra Donose (FOTO); …aşa cum am fost dezorientat în ce priveşte datele de vocalitate, de cultură a stilului în cazul tenorului Vincent Wolfsteiner.

image
image

O spun de multă vreme, construcţia unei noi, a unei moderne săli de concerte, se impune şi la Bucureşti. In municipiile de normală vieţuire a unei colectivităţi europene, o sală de concerte se construieşte în fiecare secol!

Cu certitudine, orchestrele teatrelor muzicale îşi întreţin, îşi ridică valoarea profesională atunci când păşesc din fosă pe scena de concert.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite