Memoriile unei Prinţese moldave (IV)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maruca Cantacuzino este înmormântată alături de George Enescu
Maruca Cantacuzino este înmormântată alături de George Enescu

Imaginile acestei iubiri de-o viaţă pentru George Enescu, în care sunt cuprinşi şi anii de tinereţe, au fost păstrate de către Maria Cantacuzino în filele amintirilor sale cu o emoţionantă fervoare.

Alte împrejurări îi îngăduie Mariei Cantacuzino să-şi continue observaţiile asupra vieţii secrete a creatorului, dorind să-l cunoască din ce în ce mai bine. Interesant este şi faptul că asemenea impresii s-au păstrat, în jurnalul ei, devenind în timp veritabile documente ce ne înlesnesc şi nouă această cunoaştere dorită: „Mai ales asupra partiturii Cvartetului în Si bemol major, conceput la Iaşi în timpul războiului cel mare, îşi apleca Pynx capul leonin, din zori până noaptea. Şi tot la Châtelet a terminat această operă care are pentru mine o semnificaţie particulară printre operele lui, bogate în semnificaţii. Gravat, într-adevăr, pentru totdeauna în amintire, cu litere de foc, pot spune, este chipul purpuriu dominat de un incendiu interior, parcă, şi privirea de credincios pentru care a coborât harul, pe care le-am surprins pe viu la Pynx, într-un asfinţit de soare roşiatic, în luna august, pe terasa vilei de la Iaşi, în ajunul bătăliei de la Mărăşeşti.

Visarea tumultoasă

Desigur, rândurile aşternute de autoare, despre Oedipe, sunt deosebit de semnificative, deoarece Maria Cantacuzino a asistat adesea la momente legate de realizarea acestui proiect capital al lui George Enescu. 

Tot ceea ce este Credinţă, Inspiraţie, Artă, Gândire decurg dintr-o unică sursă: Divinul! Dumnezeu, ca să vorbim limba celor umili, singurii cărora le aparţine Împărăţia Cerurilor, după Evanghelie

Evocarea începe astfel: „La sfârşitul lunii aprilie 1920, se instala la Châtelet, pentru o şedere nedeterminată, un cuplu fericit, venind mai mult din legendă decât din real. Nicio umbră nu-i întuneca blânda strălucire, doar, din când în când, mă cuprindea o nelinişte gravă“. Maria Cantacuzino se gândeşte aici la marea tulburare a sentimentelor de antantă dintre cei doi, determinată de pasiunea ei, din fericire mai apoi vindecată, pentru filosoful Nae Ionescu, pasiune dramatică ce avea să-i rănească, asemenea unei lovituri a destinului. „În aşteptare, Pynx, cu ochii plini de visarea tumultuoasă care îi este proprie, cu sufletul, cu geniul plin de har în efervescenţă creatoare, cu capul leonin aplecat asupra partiturii, trasează – cu o mână care mă face totdeauna să mă gândesc la cea cu care Apollo îşi ţinea lira – primele măsuri ale lui Oedipe“.

Interesante sunt şi consideraţiile Mariei Cantacuzino privitoare la configuraţia ideatică a acestei opere şi la modul de autentificare expresivă urmat de compozitor în Oedipe, ecou al unor îndelungi discuţii dintre cei doi: „George Enescu, profund credincios, indisolubil legat prin firele sale intime, cât şi prin străbunii lui cântăreţi şi preoţi, de cultul nostru ortodox, cum de s-a identificat cu drama scrisă de Sofocle în aşa grad încât fiecare sunet, fiecare frază din lucrarea sa capitală să poarte pecetea mitului grec, a antichităţii păgâne, să fie impregnată de sobrietatea şi puritatea gândirii antice? Când el nu a pus niciodată piciorul în Grecia şi nu cunoaşte patria lui Sofocle decât din auzite! Nu a trecut decât o dată de-a lungul coastei greceşti, pe un vapor, la mulţi ani după ce a scris şi a văzut reprezentat Oedipe la Opera din Paris. Cărţile, muzeele? Dar tripla lui carieră de compozitor, dirijor şi virtuoz îi lasă atât de puţin timp pentru lectură şi muzee! Aşa încât – continuă Maria Cantacuzino – ajungi la concluzia că tot ceea ce este Credinţă, Inspiraţie, Artă, Gândire decurg dintr-o unică sursă: Divinul! Dumnezeu, ca să vorbim limba celor umili, singurii cărora le aparţine Împărăţia Cerurilor, după Evanghelie“.

Este potrivit să nu încheiem această evocare a capodoperei, fără a adăuga şi această însemnare din partea celei căreia îi fusese ea dedicată: „Ultimele măsuri din Oedipe au fost scrise şi autorul a semnat opera în toamna lui 1935, la Tescani“. 

Fragmente din volumul: Grigore Constantinescu - George Enescu, Colecţia „Muzica viva“ nr. 3 Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti 2009

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite