Piteşti: revoluţionari fără Revoluţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi nu s-a remarcat cu nimic în decembrie ’89, judeţul Argeş are peste 400 de revoluţionari cu certificat, de la primari şi senatori până la prieteni ai traficanţilor de droguri.

Privite în mod obiectiv, evenimentele consumate în decembrie 1989 în oraşul Piteşti nu pot fi încadrate sub nicio formă sub denumirea de revoluţie. Nu a existat o luptă pentru răsturnarea regimului, ca la Timişoara, Cluj sau Bucureşti, ci doar manifestare de bucurie începută în după-amiaza de 22 decembrie, când Ceauşescu deja pierduse puterea şi regimul dictatorial se prăbuşise. „Realitatea e că n-a fost nicio revoluţie la Piteşti. S-au dus, au aruncat nişte portrete şi au început să se bată cu tot felul de liste care să fie şefi. O chestie caraghioasă“, spune ziaristul argeşean Mihai Golescu, care a trăit pe viu evenimentele din Piteşti.

Cum reprezentanţii locali ai puterii comuniste au dat bir cu fugiţii imediat ce s-a aflat de capitularea Ceauşeştilor, participanţii la aşa-numita Revoluţie din Piteşti n-au făcut altceva decât să pătrundă în Judeţeana de Partid, să ţină discursuri naive şi să se implice în organizarea administrativă a oraşului. A fost, cel mult, o dovadă de spirit civic şi nici pe departe un cumul de fapte eroice.

Cu toate acestea, în judeţul Argeş există 5 asociaţii şi peste 400 de revoluţionari cu certificat şi beneficii aferente (indemnizaţii, terenuri, spaţii comerciale etc.), un număr uriaş în raport cu gravitatea evenimentelor din această zonă. Dintre ei, 391 sunt „luptători remarcaţi pentru fapte deosebite“, cu toate că în Piteşti nu s-a întâmplat nimic deosebit.

FUNCŢIA ŞI CERTIFICATU’

Piteştiul a ajuns la acest număr uriaş de revoluţionari după ce, în anii ’90, s-a cuplat la fabricile de certificate conduse de la Bucureşti. În plus, a funcţionat perfect modelul conform căruia oricine avea o funcţie importantă putea să-şi procure un certificat. Astfel, printre revoluţionarii din Argeş se numără: Gheorghe Davidescu (fost prefect de Argeş), Ion Căpăţână (fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Argeş), Gheorghe Rizescu (fost senator şi subprefect), Nicolae Barbu (decanul Facultăţii de Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii Piteşti), Ion Dumitrescu (fost primar al Piteştiului), Gogu Davidescu (fost subprefect de Argeş), Gheorghe Boţârcă (primarul oraşului Topoloveni). 

Dorin Popa, preşedintele „Fundaţiei Luptătorilor în Revoluţia din Decembrie 1989 răniţi, invalizi şi urmaşii celor decedaţi din România-Argeş“, cea mai mare asociaţie de revoluţionari din judeţ, a fost acuzat în dese rânduri de presa locală că a vândut certificate de revoluţionar în schimbul a 500 de euro. Contactat de „Adevărul“, Popa a acceptat o întrevedere, după care, când am ajuns în Piteşti, nu a mai răspuns la telefon.

Personaj controversat, Dorin Popa s-a aflat de-a lungul anilor în centrul mai multor scandaluri. Revoluţia l-ar fi prins la Câmpulung, unde era angajat la o exploatare minieră. Nu a putut niciodată explica cu ce s-a remarcat mai exact în decembrie 1989, în schimb a ieşit în evidenţă în timpul evenimentelor din iunie ’90. Presa argeşeană a scris în dese rânduri că, la chemarea lui Ion Iliescu, Dorin Popa ar fi mers la Bucureşti, în iunie 1990, în fruntea a peste 1.000 de mineri din Câmpulung, ispravă pentru care ar fi fost şi anchetat, în 2008, de procurorul militar Dan Voinea.

REVOLUŢIONARII ŞI TRAFICANŢII DE DROGURI

Dincolo de acuzaţiile de implicare în traficul cu certificate de revoluţionar, Popa a avut de-a face şi cu traficanţii de droguri. În martie 2004, poliţiştii de la Antidrog l-au surprins pe Mihai Bosnea, interlop din localitate, conducând o maşină furată din Franţa, în care s-a descoperit şi o pungă de cocaină. La percheziţie, asupra lui Bosnea s-a găsit şi o legitimaţie emisă de Asociaţia Română Antidrog (ARA) filiala Piteşti, condusă de nimeni altul decât revoluţionarul Dorin Popa. Bosnea a declarat în faţa poliţiştilor că deţine funcţia de consilier relaţii internaţionale în cadrul asociaţiei, dar cu toate acestea a fost arestat pentru trafic de droguri.

Reacţie la acest incident, Federaţia Antidrog din România a emis un comunicat prin care a dezafiliat asociaţia din Piteşti, precizând că deţine informaţii conform cărora Asociaţia Română Antidrog Argeş, reprezentată de Dorin Popa, comercializează legitimaţii care ajung pe mâna unor indivizi ce nu au nimic de a face cu lupta împotriva consumului de droguri, ba dimpotrivă, o parte dintre ei sunt chiar implicaţi în traficul de stupefiante. În acelaşi comunicat se menţionează că în schimbul legitimaţiilor s-au încasat sute de dolari per bucată, bani neînregistraţi în contabilitate.

Toate acestea în condiţiile în care un om precum Dorin Popa conduce o asociaţie de revoluţionari şi are el însuşi certificat conferit de statul român în semn de recunoştinţă pentru contribuţia la eliberarea de sub jugul ceauşist. Bineînţeles că revoluţionarii piteşteni, în frunte cu Dorin Popa, au protestat în stradă când li s-au suspendat indemnizaţiile de peste 2.000 de lei lunar, au cerut să fie respectaţi şi au evidenţiat odată în plus că fără ei n-ar fi existat democraţie în România.

Poetul Florian Silişteanu a vrut ca piteştenii să prindă aripi

Printre sutele de revoluţionari din Piteşti se numără şi Florian Silişteanu, poet, ziarist şi, în general, orice e nevoie în aceste vremuri grele. „Am prezentat chiar şi un spectacol de manele. Mai fac şi eu câte un bănuţ,
bătrâne“.

La Revoluţie, Silişteanu avea 23 de ani şi a fost în mijlocul evenimentelor. Apare chiar şi într-o poză făcută în balconul „Casei Albe“ din Piteşti, unde flutura un steag tricolor. Şi totuşi îi e greu să explice în ce a constat revoluţia din Piteşti şi de ce merită certificat de revoluţionar: „Faptul că nişte oameni au fost cu capul pe umeri şi n-a murit nimeni. Astea au fost nişte lucruri pozitive. La Piteşti au fost mişcări importante, a fost o revoluţie. Eu atunci eram tânăr, nu mă interesa niciun câştig, nicio statuie, nimic. Mă interesa ca oamenii să prindă aripi
într-un fel. Totuşi, mai mult de 30-40 de revoluţionari n-ar trebui să fie în Piteşti“.

„DA, BĂTRÂNE, MĂ POT UITA“

Florian Silişteanu strigă ca din gură de şarpe că Piteştiul e plin de revoluţionari impostori, deşi în toţi aceşti ani a stat laolaltă cu ei şi s-a bucurat de numeroase privilegii. S-a numărat şi el printre miile de revoluţionari care au încasat sume uriaşe din partea statului cu titlul de indemnizaţie retroactivă, sume care au depăşit, în multe cazuri, un miliard de lei vechi!

„Eu am mai scris şi nişte articole, dar s-a întâmplat ceva? Dorin Popa a făcut multe nereguli. Cum a făcut? S-a întâlnit la o cârciumă cu unul, ăla i-a dat banii şi gata. I-am spus în faţă: «Bă, Dorine, tu te poţi duce acasă să te uiţi în ochii copiilor?». Şi el zice: «Da, bătrâne, mă pot uita». Bine, mă, eu atunci ce pot să mai zic? Este adevărat că am luat şi eu un miliard de lei acum câţiva ani, dar oricum statul a făcut prea puţin pentru mine. Ştiţi ce am făcut cu miliardul? Am cumpărat flori pentru o iubită de-a mea. Trandafiri galbeni am luat, eram în Canada şi prima reacţie a femeii a fost să se despartă de mine. Deci, cu asta m-am ales“, ni s-a plâns Silişteanu.
Cu toate că era doar un tânăr de 23 de ani, de meserie ceasornicar, Florian Silişteanu a avut o implicare destul de interesantă în evenimentele din 1989.

„În dimineaţa de 22 decembrie am tras clopotul catedralei din centrul Piteştiului. Am spart geamul şi am urcat ca să trag clopotele. Era linişte în oraş şi a fost un mod al meu de a atrage atenţia, de a-i încuraja pe oameni. Cred că a avut un oarecare efect treaba asta. Apoi, în seara de 22 mi s-a spus să mă duc să-l arestez pe şeful Securităţii. Mi s-a părut un poem frumos şi m-am dus să-l scriu. Nu mă întrebaţi ce i-am spus şi ce am făcut, cert e că l-am convins. Partea hilară este că Dacia tatălui meu, cu care m-am mişcat în acele zile, nu a mai pornit când a trebuit să plecăm de la sediul Securităţii. Ne-am uitat unul la altul şi şeful Securităţii a spus: «Tovarăşul Florian – eram destul de cunoscut – vă înţeleg, o să împing eu maşina. Nu mai ştiu ce i-am zis când l-am arestat, au trecut prea mulţi ani. L-am adus la Prefectură şi de acolo nu ştiu cine l-a preluat»“.

AMIC CU CALINIC

În multe oraşe din ţară, cei care au dat tonul ieşirii în stradă în ziua de 22 decembrie sau care au primit misiunea de a-l aresta pe şeful Securităţii erau, de obicei, informatori ai Securităţii, după cum s-a dovedit peste ani. Silişteanu spune că n-a avut nicio legătură cu Securitatea, dar că „e normal să fi fost şi nişte informatori printre noi în acele zile, sigur au fost“. Coincidenţă sau nu, poetul este prieten la cataramă cu Preasfinţitul Calinic, episcopul Argeşului şi Muscelului, care, în 2007, a primit verdict de poliţie politică din partea CNSAS

La Topoloveni, ca la Oituz: „Pe aici nu se trece”

Situaţia din Argeş este cu atât mai scandaloasă cu cât întâlnim revoluţionari cu certificate chiar şi în oraşele mai mici din judeţ. La Topoloveni sunt peste 30 de revoluţionari, în frunte cu primarul PSD Gheorghe Boţârcă, aflat la al şaselea mandat.

Dacă la Piteşti n-a fost revoluţie în toată puterea cuvântului, e lesne de înţeles cum au stat lucrurile la Topoloveni. Primarul revoluţionar nu vrea totuşi să accepte că titlul de „luptători remarcaţi” oferit cetăţenilor din Topoloveni este o aberaţie. „Noi am înlăturat un regim, ne-am adunat în piaţă, apoi am rămas un nucleu. Am stat cu arma în mână fiindcă se spunea că va trece Ceauşescu pe la noi, spre Argeş. S-au luat arme de la gărzile patriotice şi s-a făcut o baricadă la podul de la Cârcinov, baricadă «pe aici nu se trece». Chiar dacă până la urmă Ceauşescu n-a mai trecut şi s-a dus spre Târgovişte, noi am stat acolo, am aşteptat”, se laudă Gheorghe  Boţârcă.

CE ÎNSEAMNĂ UN APARAT

Mai mult, dacă ar fi după primarul Topoloveniului, ar rămâne scris în istorie că locuitorii din patria magiunului au ieşit împotriva regimului cu trei zile înainte ca Ceauşescu să fi fugit din Comitetul Central, rivalizând cu eroii din Timişoara. Edilul se acoperă de ridicol: „La Topoloveni a ieşit lumea în 22 decembrie după-masă, pe când Ceauşescu fugea în 25. Cum, a fugit în 22? Ei, atunci vă spun sigur că la noi s-a ieşit de dimineaţă, înainte să fugă el. S-a adunat lumea aici, la primărie. Unii întrebau: «Ce înseamnă aia democraţie? Ce facem acum?». A fost un risc. Nu cunoaşteţi presiunea care exista în ţară sau ce înseamnă un aparat”.

Suntem în anul 2012, la 23 de ani de la Revoluţie, şi plătim cu toţii privilegii suportate din bugetul de stat şi acordate revoluţionarilor, inclusiv celor din Topoloveni. Totul pentru că politicienii au votat legi ale recunoştinţei care au însemnat în realitate mită electorală şi afaceri de milioane de euro. Gheorghe Boţârcă este şi politician şi beneficiar al legilor recunoştinţei. Retorica sa e halucinantă: „Pentru mine lucrurile trebuiesc tratate şi la nivel de simbol, iar simbolurile trebuiesc răsplătite. Revoluţionarii, mulţi sau puţini, trebuiesc răsplătiţi. Uitaţi-vă în istorie, în toate documentele după constituirea statului unitar, Ţara Românească, Moldova, Transilvania, ca să nu mai fac trimitere la Burebista sau la Decebal - acum intrăm într-o poezie - şi să vedeţi acolo cum au fost răsplătiţi oamenii aceştia care s-au implicat. Mai bine să-i analizaţi pe ăştia care ne duc unde ne duc. Mai bine să vedem unde sunt resursele acestei ţări. Uitaţi-vă unde sunt resursele, nu că se dă câte ceva la revoluţionari”.

Știri Interne



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite